Înţeleg că orice stat are nevoie de un grad de birocraţie pentru a funcţiona, dar cred că trebuie înţeles și faptul că prea multe „hârtii” devin neproductive, încărcând inutil programul de muncă.
De asemenea, ar fi bine să se înţeleagă că este mai util să folosim medicul de familie ca medic, și nu ca funcţionar.
Birocraţia excesivă, inutilă se simte, din păcate, în Medicina de Familie. În epoca tehnologizată în care trăim, încărcăm datele consultaţiilor și ale pacienţilor într-un sistem online din care fiecare autoritate ar trebui să-și poată extrage informaţiile necesare. Din păcate, lucrurile nu stau așa.
Deși avem semnătură electronică și lucrăm în SIUI, trebuie să printăm și să dăm pacientului un exemplar de bilet de trimitere pentru analize sau consult interclinic, două exemplare de concediu medical și suntem obligaţi să arhivăm și noi în cabinet câte un exemplar din aceste documente. Ţinând cont că toate aceste informaţii sunt semnate electronic de noi și încărcate în SIUI, ar fi foarte simplu să printăm doar un exemplar pe care să-l dăm pacientului, urmând ca destinatarul să descarce online datele încărcate anterior de noi.
Dacă în perioada stării de alertă am reușit să trimitem online reţetele pentru pacienţii cronici, iar acestea au fost descărcate ulterior din sistem, la farmacii, cred că am putea lucra doar în SIUI și pentru biletele de trimitere și concedii medicale, dând pacientului un exemplar printat simplu pe o coală format A4.
Dacă autorităţile au stabilit ca petentul să nu mai fie nevoit să depună copii după actele emise de autorităţile statului, cred că s-ar putea realiza același lucru și în domeniul medical.
Încă ni se cer raportări comparative sau analitice ale cazurilor consultate, însă și în această situaţie, cel puţin teoretic, SIUI ar putea permite autorităţilor să-și extragă informaţiile necesare legate de patologia tratată în cabinetul nostru. Dar, din păcate, unii consideră că e mai simplu să ni le solicite nouă, medicilor de familie, pentru a le primi pe tavă. Timpul nostru este și el important și trebuie bine drămuit. Astfel, am prefera să-l folosim pentru a trata pacienţii, nu pentru birocraţie. Avem noroc că softurile de cabinet ne ajută să mai salvăm timp și energie.
Direcţiile Generale de Asistenţă Socială și Protecţia Copilului (DGASPC) ne cer să completăm o fișă de evaluare a copiilor care sunt daţi în plasament. Documentul este atât de stufos, încât am nevoie de minimum 15 minute pentru a-l completa. Evident că îmi consumă timp și energie! Evident că nu cred că este cazul ca eu, ca medic, să fac hârtii pentru alte entităţi. După atâta pregătire medicală, consider că sunt mai util ca medic, nu ca funcţionar.
Așa că am sunat la DGASPC Oradea și le-am explicat că eu sunt PFA independent (fără să fiu răutăcios, dar unii bugetari încă nu înţeleg această noţiune), că am contract de prestări servicii cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), în cadrul căruia consult și tratez pacienţii de pe lista mea, și cu DSP, pentru a vaccina copiii (și adulţii) înscriși la mine. Neavând niciun contract cu DGASPC, nu văd de ce ar trebui să prestez servicii pentru ei. Iniţial nu au înţeles, spunând că aș fi obligat să completez acele documente în cadrul per capita.
Le-am explicat că una este să completez pentru ei o adeverinţă sau un document de un minut în cadrul per capita, și alta să-mi ceară să muncesc cel puţin 15 minute pentru fișa lor, și că eu consider că cerinţa lor este, de fapt, un abuz. La final, într-un moment de sinceritate, mi-au mărturisit că așa le vin și lor aceste „hârtii” de la București și că nu au nici ei ce să facă.
Un alt exemplu negativ: deși am încărcat în CoronaForms testele efectuate în cabinet, CAS nu poate descărca aceste informaţii pentru a putea deconta serviciile (nu sunt un caz singular, toţii medicii de familie sunt în aceeași situaţie). Așadar, mă întreb de ce nu se poate face un sistem online funcţional din care fiecare entitate să-și poată descărca informaţiile necesare. Încă suntem în așteptarea lui...
Un alt exemplu de proastă administrare a unui sistem online este cel al SIUI. Nu o să amintesc de banii cheltuiţi pentru acest sistem, am să spun doar că la final a ieșit prea mic pentru scopul căruia îi era destinat. Mai mult, ulterior a fost supraîncărcat cu cerinţe suplimentare care i-au afectat și mai mult funcţionarea.
O soluţie foarte simplă pentru îmbunătăţirea funcţionalităţii ar fi ca, în cadrul lui, toţi cei care lucrează în el să-și poată trimite datele într-un calup mai mare. La ora actuală, ca medic de familie, trebuie să trimit în SIUI fiecare acţiune pe care o fac în cabinet. Dacă scriu un bilet de trimitere, un concediu medical sau o reţetă, trebuie să informez sistemul pentru fiecare acţiune în parte și să aștept răspunsul pozitiv pentru a putea finaliza acţiunea.
Consider că s-ar câștiga timp și s-ar îmbunătăţi funcţionarea sistemului dacă aș putea trimite toate aceste informaţii odată, la finalizarea consultaţiei, când oricum trebuie să informez SIUI-ul cu privire la serviciul medical acordat.
În UE aceste date sunt introduse în sistemul online la terminarea programului medical. Autorităţile europene au înţeles că, decât să ai la orice oră o autostradă plină de „mașini mici”, care duc informaţia de la cabinete către SIUI și invers, este mai eficient să trimiţi periodic aceeași „marfă”, dar încărcată în „camioane mari”.
Din păcate, toate aceste supraîncărcări din SIUI se resimt negativ în activitatea medicală a medicului de familie (și nu doar a lui). Mai mult, ele costă bani, dar și timp, și energie – resurse care ar putea folosite mai eficient în activitatea medicală.
Aștept și eu să lucrez într-un sistem medical european, dar pentru ca acest lucru să fie posibil, se pare că mai trebuie să așteptăm ca unii să-și schimbe mentalitatea.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe