Motto: „România nu este o ţară săracă, ci sărăcită!”

Am mai scris și voi mai scrie până când lumea vaînţelege: sistemul medical românesc merge prost deoarece CNAS este su­bordonată Guvernului. Banii plătiţi de asiguraţi pentru sănătate ajung la Ministerul de Finanţe, nu la CAS. Mai mult, Guvernul, în mărinimia lui populistă (politicienii au nevoie de voturi, nu-i așa?), a dat o grămadă de scutiri de la plata asigurării de sănătate. Așa am ajuns în situaţia total neproductivă ca doar unul din trei asiguraţi să plătească asigurări medicale obligatorii. Normal că în acest caz se strâng puţini bani în coșul sănătăţii, normal că atunci guvernanţii reproșează celor din sistemul medical că trebuie să suplimenteze fondurile pentru sănătate. Dar oare nu ar fi mai bine ca guvernanţii să lase CNAS autonomă, așa cum a fost ea concepută? Oare nu ar fi mai bine să nu mai existe scutiri de la plata asigurărilor de sănătate? Oare nu ar fi corect ca acela care acordă scutirile să plătească asigurarea în locul celui scutit, nu să pună sarcina pe spinarea celorlalţi contribuabili? Evident, Guvernul, prin Ministerul Sănătăţii, poate finanţa programele sociale (neasiguraţi 
oncologici sau cu TBC etc.). 

Anul acesta bugetul sănătăţii a fost „coafat” (acesta este termenul folosit de ministrul Rafila într-un interviu acordat în ianuarie la RFI) de 30 de miliarde de lei. Adică CNAS, pe baza tarifelor serviciilor medicale din anul 2023, a cerut Guvernului 90 de miliarde de lei pentru anul 2024, iar de la 
Ministerul de Finanţe s-au primit 60 de miliarde. Ce să facă sistemul medical când bugetul alocat scade cu o treime faţă de anul anterior?! Auzim mereu reproșuri că avem printre cele mai mari rate de decese evitabile și cea mai mare rată de mortalitate prin cauze tratabile din UE, dar niciun guvernant nu spune că avem cei mai puţini bani alocaţi pe cap de locuitor din UE. Cum ai putea compensa această lipsă de finanţare?! Cât de competent ar trebui să fii ca să scoţi rezultate bune în condiţiile în care ești subfinanţat cronic?! 

Acord în dezacord

Acum două săptămâni medicii de familie au fost obligaţi să semneze un act adiţional de prelungire a Contractului-cadru cu încă șase luni. Nu contează că acest mod de „colaborare” încalcă normele Codului Civil, care spune că un contract „este acordul de voinţe dintre două sau mai multe persoane”, iar medicii de familie nu și-au dat acordul pentru forma finală a actului adiţional. Nu a contat nici prevederea Codului Civil potrivit căreia „consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoștinţă de cauză”. 

Medicii de familie, cei de ambulatoriu și stomatologii au fost obligaţi să semneze acest act adiţional neștiind care este bugetul alocat pentru trimestrul IV (clauzele contractului nu erau bine cunoscute și bine stabilite). Practic, au fost obligaţi să semneze un cec în alb, că tot era ziua Sfinţilor Doctori fără de arginţi... De aceea, medicii de familie au semnat acest act adiţional cu obiecţiuni pentru ca, în cazul în care bugetul medicinei de familie scade în trimestrul IV, să poată denunţa actul adiţional, conform prevederii Codului Civil care spune că „contractul este anulabil atunci când consimţământul reprezentantului este viciat”. Noi, medicii de familie, nu ne dorim să ajungem în această situaţie.

După tot acest scandal al semnării actului adiţional, premierul a dat o rectificare bugetară, oferind 3 miliarde de lei sistemului medical (3 miliarde din cele 30 de miliarde „coafate” de Ministerul de Finanţe la începutul anului!). Rămâne de văzut câţi din acești bani vor ajunge la medicina de familie.