Academia de Științe Medicale organizează masa rotundă cu tema „Sănătatea Viitorului: Impactul Inteligenței Artificiale în Medicină”.
Serul antirid concentrat HYALURON 4D, fabricat de COSMETIC PLANT, a primit medalia de aur la concursul de calitate a produsului World Quality Selections, organizat de Monde Selection la Bruxelles.
Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București atrage atenția că OUG 90/2023 este un pas înapoi pentru Sănătate, într-un memoriu transmis autorităților.
O nouă campanie, numită „Pune întrebarea potrivită!”, este lansată de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), cu scopul de a schimba percepţiile şi atitudinile legate de cancerul pulmonar.
Marți, 7 noiembrie a.c., de la ora 18.30, la Sala de marmură a Cercului Militar Naţional are loc Ceremonia oficială de deschidere a lucrărilor celei de-a XII-a ediţii a Conferinţei Naţionale a SUUMC.
Clădirea ar urma să aibă zece etaje, heliport, 312 paturi în regim de spitalizare continuă şi 23 de paturi pentru spitalizare de zi.
Conducerea ASSMB și managerii celor 19 spitale din Capitală administrate de Primăria Municipiului București au semnat un memoriu comun.
Membrii Uniunii Sindicatelor din Spitalele CFR au pichetat, luni, 6 noiembrie a.c., sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, protestând vizavi de intenția de destructurare a rețelei de spitale CFR.
Center for Health Technology & Innovation (Centrul de Inovație și Tehnologie în Sănătate) al Asociației Americane a Inimii a selectat cinci finaliști din Statele Unite ale Americii care vor intra în competiția sa anuală de Health Tech.
Proiectul „Centrul digital de training în tratamentul minim-invaziv și intervențional” va beneficia de finanțare prin fonduri PNRR.
Cu prilejul celebrării Săptămânii Mondiale a Spațiului, un eveniment emblematic a avut loc în incinta Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, mai exact în Amfiteatrul dedicat ilustrului George Emil Palade.
Premiul acordat companiei se încadrează la categoria Industrie – Întreprinderi foarte mari – Fabricarea produselor farmaceutice de bază.
Uniunea Europeană şi 20 de ţări au căzut de acord asupra „nevoii urgente de a înţelege şi gestiona colectiv riscurile potenţiale” ale inteligenței artificiale.
„Sunt alături de victimele consumului de droguri! Nu sunteţi singuri!”, a transmis ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Statisticile arată că 163.000 de persoane mor anual în Uniunea Europeană din cauza erorilor de medicație. Recent a fost lansată wisepharm, soluție software care automatizează procesul de eliberare a medicamentelor în farmacii.
Mersul la mall conduce în „topul” activităților de divertisment la români, însă unele tulburări psihice își găsesc un mediu propice manifestării în acest context, consideră lt. col. medic dr. Octavian Vasiliu, medic primar psihiatru.
Filiala București a Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România a premiat recent profesionalismul, dăruirea și implicarea în îngrijirea pacienților.
În cei cinci ani de activitate, centrul a îngrijit peste 500.000 de pacienți, grație eforturilor a peste 350 de profesioniști din domeniul medical, tehnic și administrativ.
Sistemul de sănătate din România merită o notă între 7 şi 8, consideră ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care menționează că totuşi - în ciuda problemelor cu finanţarea – pacienții beneficiază de „servicii satisfăcătoare”.
Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din Capitală, în parteneriat cu Societatea Studenților în Farmacie, organizează pe 22 noiembrie a.c. o nouă ediție a „Târgului de Oportunități Profesionale, ExpoPharma”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe