Știinţa microbiomului a devenit un subiect de interes atât pentru comunitatea medicală, cât și pentru publicul larg. De aici derivă și interesul companiilor, care au început să investească în cercetare în acest domeniu.
Nota redacţiei: Dr. Teodora Predescu este specialist Dermatovenerologie. Pasionată de Estetica medicală și de cercetare, dr. Predescu a participat în toamna lui 2023 la „Microbiome Summit”, unde principalele teme de discuţie au fost importanţa microbiomului pentru sănătatea pielii și nu numai, și inovaţia pentru microbiomul pielii cu tendinţă acneică.
Microbiomul reprezintă totalitatea microorganismelor (bacterii, virusuri și fungi) ce trăiesc atât în interiorul, cât și pe suprafaţa corpului nostru. Acesta este dinamic și se modifică în permanenţă, sub influenţa vârstei, factorilor de mediu, alimentaţiei, consumului de medicamente sau afecţiunilor fiecărei persoane.
Microbiomul este un sistem complex ce populează diferite părţi ale corpului, cum ar fi pielea, sistemul digestiv sau pulmonar. Microbiomul cutanat diferă de cel intestinal atât prin diversitatea microorganismelor, cât și prin funcţia lui specifică. Cel cutanat conţine un milion de bacterii pe centimetru de piele și are rolul de a proteja organismul de patogenii externi și de a menţine integritatea barierei cutanate. În același timp, microbiomul intestinal contribuie la digestia și absorbţia nutrienţilor.
Menţinerea unui microbiom cutanat echilibrat este esenţială pentru sănătatea pielii noastre. Atenţia acordată microbiomului este din ce în ce mai mare. Știinţa microbiomului a devenit un subiect de interes atât pentru comunitatea medicală, cât și pentru publicul larg. Este chiar o temă principală în cadrul unor evenimente informative organizate de companii ce investesc în cercetare în acest domeniu știinţific. Cercetarea microbiomului cutanat și inovaţiile în știinţa microbiomului sunt puse în slujba sănătaţii pielii prin integrarea de ingrediente de ultimă generaţie în produse dermatocosmetice. Aceste ingrediente sunt menite să reechilibreze sau să protejeze microbiomul pielii.
Pielea noastră nu este un organ steril, iar prezenţa microbiomului cutanat este esenţială – bacteriile benefice au rol foarte important în protejarea pielii împotriva invaziei patogenilor și în menţinerea unui mediu echilibrat. Microbiomul este ușor de influenţat de mai mulţi factori externi precum:
• condiţiile meteo – temperaturile extreme, variaţiile de umiditate, expunerea la vânt;
• poluarea – particulele chimice creează un mediu propice pentru bacteriile patogene;
• stresul – dezechilibrează microbiomul cutanat și favorizează inflamaţiile;
• vârsta – microbiomul se formează în primii ani de viaţă, iar mediul în care crește copilul poate influenţa dezvoltarea acestuia;
• produsele de îngrijire agresive – pot produce uscăciune cutanată și pot influenţa buna funcţionare a microbiomului cutanat.
Microbiomul cutanat formează, împreună cu bariera cutanată, stratul de protecţie a pielii noastre. El influenţează negativ o serie de afecţiuni cutanate.
• Acneea, care nu este o afecţiune infecţioasă. Nu este provocată de bacterii patogene, însă propria componentă bacteriană poate întreţine procesele inflamatorii. În cazul pacienţilor cu acnee, vorbim de proliferarea unei bacterii numite Cutibacterium acnes (mai precis, subtipul filogenetic IA1). Aceasta este prezentă la nivelul porului și este responsabilă de apariţia inflamaţiei și persistenţa leziunilor acneice. Un produs dermatocosmetic sub formă de gel-cremă, cu conţinut de Filobioma, un ingredient inovator, poate echilibra
microbiomul cutanat.
• Microbiomul cutanat influenţează modul în care se manifestă și evoluează dermatita
atopică. Pacienţii atopici prezintă o diversitate redusă a bacteriilor ce formează microbiomul cutanat. În același timp, ei prezintă o proliferare în exces a stafilocului auriu, responsabil de apariţia inflamaţiei și a puseurilor de boală. Un produs care conţine ingredientul activ Microresyl poate reechilibra microbiomul, prin limitarea proliferării și persistenţei stafilococului auriu.
• Microbiomul cutanat influenţează inclusiv alergiile cutanate printr-un răspuns imun corect, ce reduce riscul apariţiei alergiilor, prin limitarea contactului cu alergenii, prin reglarea inflamaţiei și dezvoltarea toleranţei
imune.
Prin adoptarea unui stil de viaţă sănătos putem menţine microbiomul cutanat sănătos.
• Consumul de probiotice și prebiotice: alimente bogate în probiotice, precum iaurtul, kefirul și murăturile, precum și a alimentelor cu prebiotice, cum ar fi bananele, ceapa și usturoiul. În felul acesta putem susţine sănătatea microbiomului intestinal.
• Evitarea consumul de antibiotice – utilizarea raţională a antibioticelor este esenţială pentru menţinerea echilibrului microbiomului. Antibioticele trebuie administrate la recomandarea medicului.
• Gestionarea și reducerea stresului.
• Alegerea produselor dermatocosmetice care promovează echilibrul microbiomului cutanat. Produsele cu marcaje precum „Microbiome Science” sunt special formulate pentru a proteja și a reechilibra microbiomul cutanat.
Testează eficienţa dermatocosmeticelor care echilibrează microbiomul cutanat! Pentru tenul acneic, dermatologul recomandă gelul-cremă anti-imperfecţiuni Effaclar DUO+M, de la La Roche-Posay, care conţine Filobioma, un ingredient inovator, ce echilibrează microbiomul cutanat.
În cazul celor care suferă de dermatită atopică, un produs precum Lipikar Baume AP+M, cu Microresyl, reechilibrează microbiomul prin limitarea proliferării și persistenţei stafilococului auriu.
În perioada 23-29 februarie 2024, urmărește paginile Viaţa Medicală și La Roche-Posay România pe Facebook și Instagram, răspunde la întrebarea „Cum influenţează microbiomul cutanat diferitele afecţiuni ale pielii?” și poţi câștiga unul dintre cele trei kituri a câte patru produse La Roche-Posay în valoare de 199 de lei (Effaclar Duo+M Cremă, Lipikar Syndet AP+ Gel de curăţat, Lipikar Baume Light AP+M Eco și Cicaplast B5+ Balsam).
Regulamentul complet al concursului este disponibil online
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe