Aș vrea să prezint experiența mea la școala de asistenți medicali. Nu este vorba despre o școală anume, ci doar experiența mea generală, ca elev la o școală postliceală sanitară în România. Eu am terminat anul trecut, dar în anul I mai mereu am înjurat de nervi, ba chiar am plâns. În anul II la fel, în anul III - eram atât de dezamăgită încât nici nu mai puteam să spun nimic, eram prea dezamăgită. Dar, pentru că a trecut un an de când am absolvit, mi se pare că am mai trecut peste șocul și trauma școlii postliceale și că pot să vorbesc mai productiv despre asta decât doar să plâng (sau să încep să înjur).

Aș vrea să împărtășesc experiența mea, pentru că poate ar fi util pentru alții. Că este problema sistemului, nu a elevului! Deși mi se pare că primul gest al multor oameni, cum a fost și în cazul meu, este să interiorizeze. Mi se părea că nu-mi merge prea bine la școala asta, poate o fi ceva în neregulă cu mine? Deci de aceea aș vrea să validez dacă cineva are o experiență similară cu a mea și că, poate și din experiența mea, s-ar putea desprinde niște lecții, poate chiar niște concluzii care pot ajuta pe viitor la reformarea școlii postliceale. 

De fapt aș vrea să încurajez pe toată lumea să vorbească la școală, dar și între colegi și la alte școli și așa mai departe, să vorbească despre experiența lor în școlile postliceale, pentru că doar așa se va putea schimba ceva. Mi-am făcut o listă despre experiența mea, în ordine cronologică, mai întâi despre admiterea la școala postliceală. Poate eu nu sunt în măsură să spun, multă lume se gândește eu unde să merg, vreau să mă fac asistent, unde să merg - la facultatea de asistenți sau la școala postliceală? Eu nu sunt în măsură, nu am experiența să pot să spun „măi, asta-i mai bună, asta nu-i bună”, nu pot să ajut lumea în decizia asta, pentru că eu am făcut doar școala postliceală.

Dacă rămâne întrebarea „Să merg la o școală privată sau la o școală de stat (care cred că este una singură în București)?”, tot timpul răspunsul meu va fi „la școală de stat și la clasă la buget”. Dar, pentru mine, școala post liceală a fost o dezamăgire, dezamăgirea vieții mele. Dacă aș lua-o de la capăt, tot aceeași școală aș face, pentru că am mult mai multă încredere în școala postliceală de stat decât în cele private. Așa cum e ea, pe cât de slabă este școala de stat, tot cred că e mai bună decât una privată.

Să vorbim despre admitere

Sunt total de acord cu examenul de admitere, dar greșeala din start este abordarea. Mai precis, care este sensul examenului de admitere? Este oare doar o formalitate? Este o metodă de recrutare - cu care eu nu prea sunt de acord - sau este o metodă de învățare? Acesta din urmă cred eu că ar trebui să fie scopul admiterii. Deci recrutare vs învățare. Pot să dau un examen și văd ce note au ieșit acolo, nu contează că am rămas cu ceva sau nu. Știu ce contează: cine a luat nota cea mai mare intră. Dar mie mi se pare o pierdere de timp, pentru că foarte multă lume, inclusiv eu, învață teoria materiei admiterii din bibliografie, fără să rămână după examenul de admitere cu mare lucru în cap. Nu rămâi cu prea multă informație care să te ajute mai încolo.

Asta se întâmplă din mai multe motive. În primul rând, manualul propus pentru examenul de admitere este foarte slab din punct de vedere didactic. Un manual nu trebuie să fie o lucrare științifică, nu trebuie să dovedească că autorul știe despre ce vorbește, ci trebuie să fie făcut în așa fel încât elevul, când citește manualul, să poată să înțeleagă subiectele și să rămână cu ele învățate. Deci, din prima vă spun că manualul nu este scris bine, nu explică, ci doar descrie. Și nu conține informații care pot fi aplicate mai târziu în școala de asistenți. Multe dintre noțiunile de aici par cam aiurea, de exemplu: Răspunsurile imune specifice sunt mediate prin două tipuri de leucocite B și T, pe baza unor mecanisme interdependente. Unu, imunitatea umorală, care implică leucocitele B, și doi, imunitatea mediată celular, care implică primar leucocitele T. Și atât spune, după ce continuă despre vaccinare, ce declanșează etc. Este un paragraf descriptiv care doar spune știi că se poate categoriza imunitatea în de tip 1 și de tip ? Dar fără să explice care este rolul, care este implicarea leucocitelor B, care este implicarea leucocitelor T. Adică eu doar să știu că unele sunt B și unele sunt T. OK, primesc punctul de examen și intru la clasa de buget, sau intru în învățământul postliceal sanitar, dar eu nu am înțeles ce sunt astea, ce fac ele, cu ce mă ajută și cum pot să îmi însușesc această informație, ca să pot să o pun mai târziu în munca mea cu pacienții.

Dacă nu știi fiziologie, nu înțelegi patologie

Mai departe, în anul întâi se vor studia aceleași subiecte. Logic - pentru că este o introducere despre corpul uman. O iei de la capăt. De fapt, asta e problema, că o iei de la capăt, în loc ca tu să-ți fi sedimentat niște informații în mod logic și să le fi înțeles cu adevărat; nu să le memorezi pentru admitere și după aceea să le uiți. Cred că asta este o umilință și o batjocură, pentru că oamenii depun un efort mare să învețe pentru admiterea la școală de asistenți. Eu aș putea să validez chestia asta, pentru că eu am făcut meditații cu oameni care vor să dea admiterea la școală postliceală de când eram în anul întâi, deci de patru ani.

Știu că oamenii depun un efort foarte mare și se chinuie să învețe, ca să ajungă să își dea seama că tot efortul lor a fost pentru nimic, pentru că informația nu poate fi reținută mult timp. Poți să tocești înainte de examen cu o lună-două, iar după ce iei examenul, nu mai știi nimic, nu-ți poți aminti nimic, pentru că nici măcar nu ai înțeles despre ce erau noțiunile respective. Oricum, nu-ți va folosi informația aceea pentru că tu nu ai o bază; nu ți s-a explicat de la început; tu doar știi niște detalii aleatorii, dintr-un manual destul de aleatoriu, care nu ți-a format o bază în anatomie și fiziologie, și atunci aici vreau să ajung – la faptul că, în anul I, o iei de la capăt.

Ba chiar și în anul II eu m-am trezic că iarăși iau de la capăt fiziologia, pentru că, deși am învățat foarte mult pentru admitere și am luat o notă foarte bună (am luat 45 de puncte din 50 posibile când am dat eu admiterea) și totuși nu m-a ajutat cu nimic. 

Și în anul II, când am început medicina internă, eu, ca să pot să înțeleg, a trebuit să învăț eu singură, din nou, fiziologie. Pentru că nu poți să înțelegi boala, dar sigur poți să tocești boala; poți să memorezi niște simptome ale unei boli până la un punct. Dar asta până la un moment dat, pentru că sunt atât de multe, că nu mai poți să le ții minte.

Dar, dacă cu adevărat vrei să înțelegi boala, ca să poți să înțelegi ce ai de făcut atunci când ai pacientul cu boala respectivă în fața ta, trebuie mai întâi să poți să înțelegi fiziologia. Patologia nu poate fi înțeleasă decât știind fiziologia.

Bibliografia de admitere ar trebui reformată 

Și atunci de ce mi-am irosit timpul? O șansă atât de bună ca toți copiii care intră în școala de asistenți să fie la același nivel, să aibă o bază pe care profesorul să poată să construiască știință, este irosită. Înțeleg că nu școala în sine alege ce scrie manual, nu alege ce zice ministerul, că iese bibliografia pentru examen, dar școala trebuie totuși să înțeleagă și să facă un studiu de piață al elevilor care intră acum, care au intrat anul trecut, care au intrat acum 10 ani.

Toate aceste date despre experiența lor, ce au învățat, cum i-au ajutat, poate ar putea duce la concluzia că trebuie reformată materia de admitere.Și să fie făcută în așa fel încât elevii să intre în anul I cu o bază de informații, pentru că altfel doar își bat joc de ei și le zic să memoreze niște date de care nu au nevoie. Apoi tot elevii se chinuie în anul I să o ia de la capăt să înțeleagă ce li se predă, pentru că, dacă nu au înțeles fiziologia, nu vor înțelege patologia. Iar dacă nu ai înțeles patologia, nu vei înțelege îngrijirea pacientului. 

Deci prima verigă a școlii de asistenți este distrusă. Eu aș încuraja școlile de asistenți să militeze pentru reformarea bibliografiei de admitere, să militeze pentru ca ele să-și facă manualul lor specific de admitere.

La fel cum este și la Facultatea de Medicină - profesorii vor, când elevii intră în facultate, să știe asta și asta. Dar, dacă nu e suficient manualul de admitere sau nu sunt de acord cu el, să caute altul, să scrie altul sau să traducă altul să îl ofere ca bibliografie, ca să poată să fie accesibil pentru elevii din România. Un grup de profesori ai școlii postliceale, care cunosc foarte bine materia, alături de asistenți, de foști elevi, de actuali elevi, pot să discută între ei și să aleagă ce trebuie să elevul care dă admitere - că asta îl va ajuta în școala de asistență și mai departe. Eu asta aș face: aș schimba total bibliografia de examen. Deci, atunci când facem un manual pentru admitere, trebuie să ținem minte ca acest manual să fie didactic. Nu trebuie să fie gândit în ideea că, dacă nu înțelegi ce scrie acolo, îți explică la clasă. Nu! La admitere nu există așa ceva; trebuie făcut un manual gândit în așa fel încât eu să îl citesc, eu să îmi explic, eu să pot să înțeleg tot ce e scris acolo.

În următorul articol, vom afla părerea studentei despre teoria și practica învățate în școala postliceală de asistenți.