Despre teorie, în sine, despre materia predată în sine, și aici eu sunt de părere că trebuie făcute niște schimbări. Și anume, cea mai mare schimbare mi se pare că trebuie făcută în materia de anul întâi. Deci se începe cu istoria nursingului. Înainte de toate, aș vrea să vă zic că iubesc biologia, iubesc nursingul, iubesc teoria nursingului, iubesc totul de aici! Eu nu aș vrea să se înțeleagă vreodată că eu zic: „Faceți administrarea mai ușoară, că nu vrem să învățăm prostiile astea.” Sau „Faceți nursingul mai ușor, că nu vrem să învățăm prostiile astea.” Opusul! Eu vreau să învăț chestii concrete, chestii cu care pot să-mi ajut pacienții. Iubesc manualul ăsta, am arătat din el că ăsta mi-era la îndemână, dar nu e manual bun. Așa, deci, dictarea: titlu: istoria nursingului. Bulinuță! Legenda mai povestește că… ați scris? Asclepio se-nsoară cu pământeanca Epiomea, alinătoarea durerii… Ați scris?... Bulinuță - cu care are patru copii Alineat Liniuță Panacheia Deschide paranteză Ocrotitoarea convalescenților Închide paranteză Alineat Liniuță Higieia Deschide paranteză Simbol al farmaciei. Și așa continuă pentru câteva săptămâni bune. 

Citiți prima parte a jurnalului aici și cea de-a doua parte a jurnalului aici.

Absolvenții nu știu care e rolul lor de asistent

Din nou spun: ce interesantă este istoria medicinei, dar și istoria nursingului! Dar nu așa se predă. După vreo câteva săptămâni se trece la știința nursingului care, din nou, este foarte interesantă ca subiect. Despre teoriile nursingului și ce înseamnă de fapt nursingul. Care este de fapt rolul unui asistent? Eu cred că atât de slab s-au predat aceste concepte fundamentale în anul I, încât, dacă am face un eșantion și să întrebăm elevii: Care crezi că e rolul tău? Rolul tău de asistent? Păi... eu o să fac ce zice medicul. Ce irosire! Profesorul care a predat în acest fel a irosit un asemenea potențial! Pentru că aceste pagini, dacă nu erau dictate și erau discutate și înțelese, elevii și-ar fi dat seama că rolul lor este extraordinar de important și merge mult mai departe de a respecta instrucțiunile medicului, nu că nu a fi și acelea importante.

Nu mă înțelegeți greșit, dar este ignorată total componenta umană și rolul nursei, al procesului de nursing, de îngrijire. De îngrijire a pacientului. Ar trebui doar să fac trei perfuzii, cum mi-a zis medicul. Este mult mai mult decât atât. Și, din cauză că se ignoră total această parte a funcției asistentei, tot pacientul are de suferit. Apoi, sunt nevoile pacientului. Înțeleg că nursingul, abordarea de acum a predării nursingului și abordarea asistentului a actului de îngrijire se face din perspectiva celor 14 nevoi fundamentale. Eu cred că această teorie este fenomenală.

În mintea mea am multă considerație pentru marile prime doamne ale nursingului și munca lor extraordinară. Dar abordarea din perspectiva nevoilor acaparează un procentaj prea mare din toată materia. Dacă, de la început, s-ar înțelege bine această teorie - și eu deja în mintea mea, ca student, orice am de văzut la un pacient, văd din perspectiva acestor nevoi - este suficient. Dacă eu, la început, pot să învăț elevii să gândească în această schemă a gândirii, înseamnă că mi-am făcut treaba și pot să mă opresc. Mi se pare că în anul 2 și în anul 3 să vorbim iarăși despre nevoile alterate, nevoile afectate ale pacientului și așa mai departe, e prea mult Sunt de acord, dar să se învețe doar o dată în anul 1 și gata!

Trebuie să mă înveți ce să fac la patul pacientului

Dup aceea, trebuie să mă înveți concret ce fac la patul pacientului. Nu mai vreau teorie. Este prea mult și, de fapt, este prea puțin ca eu să înțeleg ce am de făcut atunci când sunt în fața pacientului. De exemplu, scriu acolo nevoi alterate, nu știu ce probleme de dependență și ajung la intervenții. Fe fapt, în anul 3, asta trebuie să pot să fac cel mai bine! În anul 3 trebuie să mi solidific baza de intervenții. Și ce vom scrie acolo? Intervenții, administrarea medicamentelor prescrise de medic. Insuficient, total insuficient, nu mi se explică ce medicament! Deci nu știu ce medicament și cum îl administrez. Nu este suficient să zică se face intramuscular. Ar trebuie să explice cum fac injecția intramusculară. Și apoi, după, cum urmărim semne de complicații. Perfect! Dar eu nu știu care sunt semnele complicațiilor. Înțelegeți? Teoria trebuie să se oprească într-un punct și să încep să fac legătura cu practica. Păi, care sunt complicațiile?! Le știu. La boala asta le știu? La boala cealaltă le știu? Nu e destul să zic administrăm medicația, dar să nu mi se spună care sau cum. Urmărim dacă apar complicații, dar nu știu care, cum. Și, mai ales, în complicațiile urgente cum reacționez?

De exemplu, edem de laringe sau tot felul de chestii astea, în care trebuie să reacționezi imediat. Educăm pacientul pentru sănătate! Bravo! 10, stai jos. Păi cum îl educ? Nu mi s-a explicat niciodată. Explic importanța urmării tratamentului. Păi, OK, bravo, 10, dar cum îi explic? Îi aplic metode de liniștire. OK, care sunt metodele de liniștire? Că nu mi-a zis nimeni. În trei ani instaurez metodele de urgență. Care sunt? Că nu mi le-a spus nimeni. Faci injecție, știi să faci? Păi, nu. De ce se întâmplă chestia asta? Pentru că, la școală, cei de la școală zic: hai, lasă, că învață în practică. Cei de la practică zic: hai, lasă, că învață la școală. Și așa ajungi la absolvire și nu ai învățat nimic. Și nu știi să faci nimic.

Și poți să ai nota 10 la școală și să nu știi nimic. Școală de asistență nu te pregătește și te aruncă așa, nepregătit, în mediu sanitar, la un spital sau unde vrei să lucrezi, iar asta este extrem de umilitor. Să fii singurul de acolo care nu știe ce trebuie să facă, nu știe cum să facă. Și atunci alegi joburi slab plătite, în care se țipă la tine, ești umilit și așa mai departe, pentru că tu ești ăla tânăr și prost. Chiar dacă tu ți-ai dat silința în școala de asistență, din păcate școala nu te-a învățat mare lucru. Ce te-a învățat? Ce știi să faci? Concret, cine iese din școala de asistenți? Stați la ușă în ziua în care se termină școala, stați la ușă și întrebați-i pe fiecare: ce știi să faci?.

Și, dacă unii vor spune că știu să facă ceva, să fiți siguri că nu au învățat la școală. Eu personal am plătit foarte mulți bani să fac cursuri pentru chestii pe care școala ar fi trebuit să mă învețe. Dar eu sunt într-o poziție privilegiată.

Câți, mai ales oamenii care au copii, câți își permit să dea nu-știu-câte milioane la cursul de cum să pui sondă, la cursul de cum să pui branulă, la cursul de nu știu ce? Sau sunt cei care au învățat dând din coate, ceea ce eu, de exemplu, nu am putut face. Nu este pentru toată lumea. Deci, dacă lumea se gândește că ăla n-a învățat la școală din cauză că școala nu e bună, dar n-a învățat nici în practică, păi înseamnă că e prost sau nu îl interesează, nu?

Știi că riști să faci ceva greșit

Nu e chiar așa. M-am trezit dimineața, în fiecare dimineață, și am venit și am rezemat pereții. Că sunt unii care au personalitatea să poată să spună: Haide, dă-mi mie, lasă că fac eu”. Respect lor, dar eu cred că aceia sunt puțini. Eu nu pot face asta. Cum aș putea, neștiind să pun mâna pe o branulă? Cum pot să mă duc să zic: Vreau să fac eu acum. Să dau din coate, cum ar veni. Cum poate pe mine să mă lase conștiința să lucrez pe un pacient când eu știu că nu știu ce trebuie să fac?! Renunțați să credeţi că, dacă n-ai învățat nici în practică, înseamnă că nu te-a interesat sau că n-ai vrut să înveți. Gândiți-vă că, de fapt, nu m-a lăsat inima să mă duc să fac unui pacient ceva ce n-am știut: să găsesc vena, să i-o sparg, să îl mai înțep de zece ori. Eu vorbesc de chestii chiar mai grave. De exemplu, dă-i tu medicamentul ăla. Ce medicament? Ce e, nu știu. Ce medicament e?

Nu știu să-l fac, nu știu să-l prepar, nu știu să l administrez. Și eu ce fac după dacă are o reacție alergică sau face embolie etc.? Poate că, atunci când eşti începător, nu știi. Dar, cu cât înveţi, știi riscurile de a face ceva greşit. Normal - orice om de bună cuvinţă nu s-ar duce să-şi asume riscul să facă un malpraxis. Chiar dacă nu răspund penal, răspund moral. Şi eu ştiu foarte multe experienţe, şi ale mele, şi ale altora, care s-au întors de pe parte pe alta în somn, de grijă, gândindu-se că poate nu trebuia intramuscular, poate trebuia intravenos? Mamă, ce a păţit pacientul ăla? Mamă, dar ce s-a întâmplat cu el? Aceasta este o tortură psihică pentru un elev. Trebuie să lucrăm mai mult după părerea mea, pe structura NCLEX. Aşa învaţă asistenţii în America. Întrebarea la examen este: „În faţa ta e pacientul ăsta. Uite cum arată, uite ce zice, uite ce s-a întâmplat. Ce faci?”. Asa se învață în anii mari, sigur. Nu din anul întâi. Trebuie și altceva mai târziu. Trebuie ca eu să fiu pusă în situațiile imaginare ale pacienților din fața mea și să învăț ce trebuie să fac, nu la modul general. Așezăm pacientul într-o cameră răcoroasă. Ce trebuie să fac? Învați-mă când e pacientul ăsta în fața mea. Cum recunosc ce are? Cum îi fac triajul? Și ce îi fac? Nu ce nevoi sunt afectate! Dacă eu, în anul întâi, am învățat acest framework, acest fel de a gândi, nu mai trebuie după aceea să mă testez pe el. Pentru că eu deja gândesc în viziunea celor 14 nevoi. Este suficient. Eu vreau să știu ce trebuie să fac acum. E vorba de atitudine. Profesorii trebuie să înțeleagă să și schimbe atitudinea în sensul să încorporeze știința, să fie cu gândul că ce fac ei în sala de clasă are efecte mult răspândite, care ajung până la familii, la aparținători. Numărul de oameni atinși de felul în care tu ai predat la clasă este enorm. De aceea profesorii trebuie să se responsabilizeze și să predea într-un fel clar, să nu mai fie: am predat ca să zic că am predat.