Newsflash
ACTUALITATE Știri

Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București aniversează 35 de ani de la înființare

de Florentina Ionescu - feb. 12 2025
Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” din București aniversează 35 de ani de la înființare

Profesia de asistent medical va fi unul dintre cele mai căutate joburi ale viitorului, iar România are nevoie de un minim de 50.000 profesioniști pentru a ieși din situația de risc sanitar.

România are un număr sub medie de asistenți medicali și un număr mult sub medie de medici, reiese din Profilul de țară al României în ceea ce privește sănătatea, eleborat de Comisia Europeană în anul 2023. Nevoia de asistenți medicali este o problemă majoră pentru următoarele decenii, în condițiile decalajului demografic accentuat, ale creșterii și îmbătrânirii populației și ale nevoilor medicale sporite pentru categorii vulnerabile, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

Deși există peste 150.000 de asistenți medicali cu studii medii și peste 20.000 asistenți medicali cu studii superioare, (date de la Institutul Național de Statistică, 2023), România are nevoie de cel puțin 50.000 de asistenți medicali, conform studiului Frames. Acest studiu a fost realizat la inițiativa Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și a Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu” din București. 

Nevoia de asistenți medicali este acută mai ales în mediul rural, unde ne situăm într-o zonă de risc sanitar, cu zeci de județe în țară unde, din cauza lipsei de personal, sistemul medical este aproape nefuncțional, mai ales în zona de prevenție.

Peste 23.000 de asistenți medicali pregătiți în țară lucrează în Europa, conform datelor furnizate de OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică). 

Furnizor de asistenți medicali pe piața muncii europeană 

România este unul dintre cei mai mari furnizori de asistenți medicali de pe piaţa muncii europene, cu numeroși profesioniști în țări precum Italia, Belgia, Marea Britanie. În acest context, învățământul medical din România marchează aniversarea a 35 de ani de la înființarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” din București. 

Fondată în 1990 de doctor Mioara Mincu, această instituție a devenit un simbol al excelenței și al profesionalismului în formarea cadrelor medicale medii, contribuind semnificativ la sistemul de sănătate din România.

„De 35 de ani, școala noastră pregătește Educatori pentru Sănătate și astfel se constituie într-un agent activ pentru Sănătatea Europei. Educatorii pentru sănătate nu pot fi formați la cele mai înalte standarde calitative decât în context european. Unitatea în diversitate este un principiu fundamental, iar România are și trebuie să aibă o contribuție care să conteze. Activitatea Școlii Postliceale Sanitare «Carol Davila» se înscrie cu succes în această dimensiune și reprezintă un exemplu bun de urmat în educația preuniversitară. 

Pregătim oamani cu vocație, ambiție, pasiune, capabili să performeze în această profesie nobilă la cele mai înalte standarde internaționale, cu dăruire și responsabilitate. Ne mândrim cu mulți dintre absolvenții noștri deveniți profesioniști de bază ai sistemelor de sănătate din diferite țări ale Europei”, a declarat prof. dr. Alexandru Ioan Mincu, președinte al Consiliului de Administrație al Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila” și al Liceului Teoretic „Dr. Mioara Mincu”.

Pe fondul migraţiei personalului specializat (medici, asistenţi, infirmieri), situaţia asistenţei medicale din România a intrat într-o zonă de risc sanitar, afirmă prof. Aurelia Șova, directoarea Școlii Postliceale Sanitare „Carol Davila”: 

„România are nevoie urgentă de peste 50.000 de asistenţi medicali pentru a face faţă provocărilor sanitare din următorii ani generate de îmbătrânirea populaţiei şi de deteriorarea accentuată a sănătății categoriilor vulnerabile, în special copii şi bătrâni. Astăzi, mai mult că oricând, trebuie să realizăm cât de multă nevoie are societatea românească, precum și lumea întreagă, de Măria Sa – Asistentul Medical”, a declarat prof. Aurelia Șova. 

Personalitate a medicinei românești 

Dr. Mioara Mincu, medic și personalitate marcantă a medicinei și educației românești, a fost Medic primar Medicină Socială și Sănătate Publică, Doctor în Științe Medicale, Expert al Organizației Mondiale a Sănătății, președintă executivă a Confederației Naționale a Femeilor din România. A înființat Școala Postliceală Sanitară „Carol Davila” într-o perioadă de tranziție dificilă pentru România. 

Misiunea acestei instituții de învățământ medical este formarea de cadre medicale bine pregătite, care să răspundă standardelor europene și să contribuie la îmbunătățirea sistemului sanitar. Prin înființarea acestei școli, doamna doctor Mincu a pus bazele unui proiect educațional care a adus inovație și a creat oportunități pentru generații întregi de asistenți medicali. 

De numele Mioarei Mincu se leagă cărți de educație pentru sănătate destinate femeilor, tinerilor, cuplurilor, articole de popularizare a medicinei în presă și dicționarul femeilor celebre din România, „MondoFemina” (1992).

La inițiativa Confederației Naționale a Femeilor din România, condusă de dr. Mioara Mincu, în 1997, a fost instituit „Premiul Elisa Leonida Zamfirescu”, care se acordă pentru merite în domeniul științei și tehnicii unor personalități feminine. 

După moartea sa, activitatea Școlii Sanitare Postliceale „Carol Davila” a fost dusă mai departe de Fundația Umanistă „Dr. Mioara Mincu”, înființată în 2009. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe