ASSMB se alătură eforturilor unei organizații nonguvernamentale în lupta împotriva traficului de persoane.
Zilele acestea, la sediul Administrației Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB), echipa eLiberare (o organizație nonguvernamentală care luptă împotriva traficului de persoane și a exploatării sexuale în România) a susținut un nou curs pentru medicii și asistenții medicali din rețeaua de Medicină Școlară a ASSMB.
În cadrul acestei întâlniri, s-a discutat despre aceste semnale de alarmă și despre modul în care cadrele medicale pot interveni eficient:
„Este esential ca profesioniștii din domeniul sănătății, mai cu seamă cei care lucrează în preajma copiilor, să fie bine informați și pregătiți să acționeze, deoarece fiecare semnal transmis la timp poate însemna salvarea unei vieți. Educația și prevenția sunt cheia combaterii traficului de persoane!”, a declarat Iustinian Roșca, director general ASSMB, potrivit unei informări de pe o rețea socială.
Potrivit statisticilor, România are cel mai mare număr de copii victime ale traficuui din Uniunea Europeană. Prin informare și acțiune, acest fenomen poate fi prevenit, iar victimele pot primit la timp sprijinul necesar.
Sursa foto: https://www.facebook.com/administratiaspitalelor/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe