Dezinformarea, scăderea încrederii în autorități sau sistemele de prevenție insuficient dezvoltate sunt câteva dintre barierele în calea vaccinării, au subliniat participanții la o masă rotundă pe această temă.
Europa Centrală și de Est se confruntă cu provocări tot mai mari în domeniul vaccinării, generate nu doar de dezinformare, ci și de scăderea încrederii în instituții, barierele de acces și sisteme de prevenție insuficient dezvoltate, au subliniat participanții la conferința internațională „Building Vaccine Confidence in CEE through Multi-Stakeholder Interventions”, organizată recent, de Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România (COPAC), în parteneriat cu Active Citizenship Network /Cittadinanzattiva.
„Încrederea în vaccinarea depinde de trei factori: dacă oamenii înțeleg vaccinarea, dacă vaccinarea este ușor accesibilă și dacă oamenii se simt motivați și primesc asigurări că este bine să urmeze recomandările de vaccinare. Am realizat un studiu în rândul populației generale privind percepțiile în ceea ce privește vaccinarea, iar rezultatele au arătat că oamenii nu sunt fundamental anti-vaccinare. Doar 6-7% din populație intră în această categorie, încrederea în vaccinare este în general ridicată. Așadar, nu dezinformarea este o barieră în calea vaccinării, ci lipsa unor recomandări consistente, de încrede și proactive”, a arătat Robert Hejzak, reprezentant al organizațiilor de pacienți din Cehia.
În cadrul reuniunii, o atenție specială a fost acordată vaccinării împotriva bolilor respiratorii, inclusiv prevenției pneumococice, gripale și împotriva virusului sincițial respirator (VSR), în rândul persoanelor vârstnice, pacienților cronici și femeilor însărcinate, categorii expuse unui risc disproporționat de complicații severe, spitalizare și decese prevenibile.
„Dacă vorbim de vaccinarea adultului și de zona respiratorie, pe alocuri, România stă chiar mai bine decât alte state, pentru că avem un acces mai larg la vaccinare. Stăm bine la acces, dar nu stăm la fel de bine la acoperirea vaccinală. Iar cauza este legată, pe de-o parte de modul în care este organizat sistemul, de faptul că vaccinarea nu este obligatorie. În majoritatea țărilor central și est europene, inclusiv în Republica Moldova, vaccinarea, cel puțin a copiilor, este obligatorie.(...) Există niște pedepse administrative, există niște amenzi [pentru părinții care nu-și vaccinează copiii] și există interdicții de a intra în colectivități [în lipsa vaccinării]”, a punctat Luminița Vâlcea, director executiv COPAC.
Lipsa încrederii în sistemul de sănătate, precum și inexistența unui sistem de alertare a părinților în ceea ce privește vaccinarea copiilor sunt alți factori care influențează acoperirea vaccinală a adăugat aceasta: „O altă cauză este faptul că oamenii nu au încredere în sistemul de sănătate, dar și faptul că părinților nu li se reamintește că trebuie să-și vaccineze copiii. Dacă un părinte uită să-și vaccineze copilul, s-ar putea să rămână nevaccinat, pentru că nu primește un SMS sau un telefon, decât dacă are un medic de familie care își face treaba foarte bine”.
Lipsa de încredere în autorități a fost evidențiată și de prof. dr. Valeriu Gheorghiță, directorul general al Spitalului Clinic de Urgență „Prof. dr. Agrippa Ionescu”, ca fiind una dintre barierele în calea creșterii acoperirii vaccinale: „În România există o combinație de bariere în calea vaccinării. Există un apetit ridicat pentru dezinformare, comunicare de tip breaking news, povești de cancan ș.a.m.d. La acestea se adaugă neîncrederea în autoritățile centrale și locale, politizarea vaccinării, lipsa de informații, nivelul scăzut de educație al unei părți din populație, implicarea inconsistentă și incompletă a profesioniștilor din sănătate în susținerea vaccinării, precum și slaba percepție a riscului de îmbolnăvire”.
În opinia sa, pentru contracararea acestor tendințe este nevoie ca tot mai mulți profesioniști de sănătate să se implice acțiuni de sprijinire și recomandare a vaccinării. Totodată, este important ca aceștia să reușească să pătrundă în acele medii online în care este propagată dezinformarea și să încerce să o combată. De asemenea, ar fi necesară adoptarea unor politici care să sprijine vaccinarea.
Vaccinarea respiratorie a adulților rămâne scăzută în majoritatea statelor din Europa Centrală și de Est. În ciuda extinderii schemelor de compensare, acoperirea vaccinală pneumococică variază semnificativ în regiune, au evidențiat participanții la conferința găzduită la Palatul Parlamentului. Vaccinarea antigripală în rândul populației vârstnice rămâne sub 25% în mai multe state. Programele de vaccinare împotriva VSR rămân și ele limitate în întreaga regiune, mai multe țări neavând încă strategii naționale de vaccinare maternă (pentru protecția pasivă a sugarilor) și de vaccinare a adulților sau date publice privind rata de acoperire vaccinală.
În timp ce mecanismele de compensare și vaccinarea în farmacii se extind în țări precum Polonia și Cehia, accesul la vaccinurile respiratorii rămâne inegal în regiune. Polonia oferă deja vaccinare pneumococică gratuită, precum șu împotriva gripei și VSR pentru mai multe categorii cu risc crescut, în timp ce România a introdus compensarea vaccinului. Experții au indicat și exemplul Israelului, unde sisteme solide de asistență medicală primară, monitorizarea digitală integrată și intervențiile proactive contribuie la menținerea unor rate ridicate de vaccinare chiar și în absența obligativității vaccinării.
În acest context, participanții la reuniune au enumerat câteva măsuri care ar putea fi luate în următoarele 12-24 de luni pentru a crește acoperirea vaccinală în țările din Europa Centrală și de Est. Au fost aduse în discuție extinderea compensării vaccinurilor respiratorii pentru femei însărcinate, vârstnici și pacienți cronici; extinderea vaccinării în farmacii pentru a îmbunătăți accesul local la vaccinare; consolidarea intervențiilor comunitare în zonele vulnerabile prin implicarea comunităților, asistenților medicali comunitari, moașelor și ONG-urilor, precum și dezvoltarea unor strategii de comunicare adaptate grupurilor vulnerabile, transmise prin profesioniști din sănătate și rețele comunitare de încredere.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe