Două luni au trecut din februarie și până astăzi. Într-un document care trebuie avut în vedere atât de șoferi, cât și de pietoni (de multe ori șoferii când devin pietoni se schimbă mult și nu în bine; reciproca este la fel de trist-adevărată) apar scrise următoarele: „Suspendarea permisului de conducere pentru 120 de zile și amenzi mai mari pentru unii șoferi sunt principalele modificări ale Codului rutier 2022”. Care sunt efectele pentru sănătatea românilor (prin reducerea numărului de accidente de orice tip și în special reducerea accidentelor grave) așteptăm să aflăm de la autorităţi.

Până atunci, copiez un titlu apărut în debutul acestei săptămâni: „Accident rutier soldat cu doi morţi, pe DN 1. Două mașini s-au ciocnit”. Încă două persoane au decedat la doar două luni de la intrarea în vigoare a celor mai noi modificări ale Codului rutier.

Alina-Mihaela, dacă nu ar fi fost ucisă lângă sediul instituţiei unde participase la unul dintre examenele din anul III, ar fi fost, acum, un foarte bun medic specialist. Dumnezeu să o odihnească în pace!

Veșnica speranţă

În ultima perioadă am citit și alte articole publicate de „Viaţa medicală”, articole scrise de autori reputaţi, medici, profesori universitari, îngrijoraţi și dornici ca situaţia să se modifice în sens pozitiv. Tot în acest răstimp am avut și amintiri, dintre care astăzi scriu despre două.

Ne aflam într-unul dintre importantele spitale de urgenţă din ţara noastră, cu un alt scop, cu mâhnirile noastre. Însă, într-un pat vecin se afla un tânăr care nu avea mai mult de 25 de ani, un tânăr pasionat de motocicletă, accidentat. Era în comă, iar familia plângea (uneori venea mama, uneori venea tatăl, uneori venea logodnica) și încerca să spere că își va reveni. Nu știm care a fost evoluţia.

Studenţii-problemă

În fiecare an sunt studenţi care par interesaţi, studenţi care sunt interesaţi (să înveţe), dar și studenţi care încearcă să îţi arate că tot ce înseamnă microbiologie reprezintă o plictiseală, inutilă, că tolerează cu greu participarea la lucrările practice (la cursuri, nici pomeneală să se gândească).

Întâmplarea este mai veche, pre-pandemică. Între studenţii cu care simţi că „nu poţi să o scoţi la capăt” și dintre care unii deranjează atât ora, cât și pe ceilalţi colegi, unii sunt (și) mai vocali. În cei 35 ani care au trecut, de regulă, m-am descurcat. Dacă „vocalizele” devin prea deranjante, atunci trecem pe discuţii tehnice și știinţifice la care cei ca ei nu fac faţă și atunci se retrag și cel puţin nu „îi mai auzi”.

În urmă cu destul de mulţi ani am avut un grup de trei astfel de studenţi între care unul se remarca, negativ. L-am pus la punct. A realizat că dacă vrea să promoveze anul II trebuie să înveţe. A reușit să redacteze o teză de 6-7 și a trecut în anul următor. Ca și în cazul multor altor studenţi nu am mai auzit de el niciodată, dar… never say never.

Mă aflam în drum spre Institut, semaforul indica verde pentru pietoni și un tânăr (să fi avut și el 20-23 de ani) a comis „imprudenţa” să traverseze pe culoarea verde a semaforului. Dinspre strada Vasile Pârvan, o mașină zbura cu cel puţin 80 km/h; a forţat culoarea roșie și… l-a zdrobit. Eu eram pieton, un „simplu privitor”, dar m-am simţit zdrobit; o stare pe care nu o poţi descrie în cuvinte. Mi-am adus aminte de tânăra ucisă pe Șoseaua Kiseleff. Însă, despre ceea ce s-a mai întâmplat atunci, săptămâna viitoare.