Să aibă legătură „crimele pe șosea” (cum să le numim, alt­fel?) cu medicina? Da, desigur! Prin tot ce rezultă în urma lor, prin influenţa extrem de dură asupra familiilor și prietenilor celor care au pierit, prin curmarea unor vieţi foarte importante societăţii sau prin efectul asupra sistemului de sănătate în cazul celor care supravieţuiesc, cu sechele, prin tot... Toate împreună și încă mult mai multe înseamnă exact viaţa medicală.

Mai scriam atunci: „În ziua respectivă am lăsat pentru o vreme examenul în mâna colegilor asistenţi și am scris un prim mesaj către Brigada de Poliţie Rutieră București. Eram și sunt revoltat pentru că nimeni nu are dreptul să curme viaţa unui om, cu atât mai revoltător – pe o trecere de pietoni. Nu este prima dată, dar trebuie să ajungem să fie ultima dată. Iar pentru aceasta, reacţia trebuie să fie amplă, fermă, din partea unei întregi comunităţi”. Era 14 ianuarie 2015 și iată că, peste o săptămână, se vor fi împlinit trei sute șaizeci și șapte de săptămâni.

O realitate mult diferită

Cu ajutor, am reverificat situaţia de la locul accidentului. În urma protestelor și mesajelor trimise de mine și de studenţii care au fost de acord să facă același lucru (către poliţie sau către autorităţile locale), după un timp (dar nu suficient de repede), în zona respectivă au început să funcţioneze trei semafoare și au fost marcate, mai vizibil, două treceri de pietoni. Cel puţin în cazul uneia dintre „zebre”, culoarea albă abia de se mai vede, erodată în timp.

Faţă de speranţa unei coagulări a reacţiilor bine-venite și dorite din partea societăţii civile (ce deziderat, ce amintiri... după treizeci și doi de ani...), realitatea a fost mult diferită. Cât de ușor se stârnesc reacţiile în mass-media atunci când apare o reclamaţie faţă de un cadru medical și cât de greu se pot cumula gesturile necesare pentru a îndrepta un lucru care poate fi îndreptat sau pentru a-i susţine pe cei care, prin eforturile lor, au dovedit cât de important este să avem un grup medical – pentru sănătatea noastră. Însă, chiar și intervenţiile unui grup relativ limitat de oameni au reușit să conducă la modificări (din păcate mult prea târziu pentru Alina-Mihaela și familia sa). Dumnezeu să o odihnească, în pace.

Și de noi depinde

Anul trecut, îndurerat și extrem de supărat de ceea ce am numit și continui să numesc „crime pe șosea”, în luna mai am trimis un mesaj către Brigada Rutieră. Am primit un răspuns serios, elaborat, corect, dar insuficient faţă de solicitările mele (această structură nu poate rezolva și problemele care ţin de alte entităţi).

În luna iulie 2021, am răspuns pozitiv unei petiţii online constatând, cu mâhnire, că în loc de peste 10.000.000 de semnatari în câteva săptămâni se reuniseră doar 16.000. Astăzi sunt 21.817. Pentru a „semna” o astfel de petiţie (pentru prevenirea „crimelor pe șosea”) nu sunt necesare mai mult de 60 de secunde; și totuși...

Cum am încheiat în articolul în 2015? „Este tare neplăcut că trăim într-o societate reactivă, încercăm să producem schimbări doar după ce trăim momente dramatice. Este tare neplăcut că nu ne simţim susţinuţi permanent, nu simţim că există preocuparea de a ne fi asigurată protecţia și nu există atitudini care să prevină dramele. Dar și de noi depinde ca lucrurile să se schimbe.”