Newsflash
OPINII

Crimele pe șosea, o reală preocupare naţională

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - iul. 22 2022
Crimele pe șosea, o reală preocupare naţională

În 12 mai 2021, am primit de la Poliţia Română următorul mesaj: „Este o notificare automată. Codul de confirmare a primirii: d5nl179354; Subiectul: „Șoferi foarte periculoși”.

Consider că este o datorie cetăţenească să încerci să contribui la schimbarea unei probleme terifiante, de interes general. Transmisesem un mesaj și următorul comentariu: „Chiar dacă legea nu permite penalizarea unui șofer agresiv/periculos în baza unei reclamaţii, respectivul poate fi cel puţin atenţionat; poate că la următoarea manevră agresivă se va gândi de două ori înainte și poate o va evita”. Poliţia Română a avut o reacţie, lăudabilă, însă în limita competenţelor (foarte limitate din numeroase motive, inclusiv lipsa de personal).

De-a dreptul nepăsare

Mesajul automat a fost urmat de: „În conformitate cu prevederile art. 109 din OUG nr. 195/2002 (...) constatarea contravenţiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic. (...) Întrucât prevederile art. 109 limitează competenţa Poliţiei rutiere în ceea ce privește constatarea abaterilor la regimul rutier, suntem în imposibilitatea sancţionării conducătorilor auto în baza reclamaţiilor transmise de către cetăţeni”. Toate aceste lucruri sunt de notorietate. Problema dramatică, terifiantă este că... nu se rezolvă problema.

Ulterior, observând alte incidente de netolerat, riscante, agresive, am revenit cu noi exemple, iar în 3 august 2021 am transmis mesajul „NU SE MAI POATE!”, adresat doamnei și domnului comisar șef din Brigada de Poliţie rutieră, cu Cc către secretariatul Guvernului, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii și prim-ministrului de la acea dată. Am atașat multe linkuri către articole de presă care menţionau agresiuni și crime pe șosea.

Apoi, am transmis același mesaj prin forward, însoţit de comentarii și îndemnul de a reacţiona și către circa 40 de cetăţeni (dintre persoanele cunoscute), dar și către Președinţie și Ministerul Muncii și Solidarităţii Naţionale. Fie nu am primit niciun răspuns, fie am primit răspunsuri precum cele menţionate mai jos.

Cine este responsabil?

În 19 august 2021 am retrimis către prim-ministrul României și către drp@gov.ro mesajul din 3 august, însoţit de următoarele comentarii:

„Retrimit, în atenţia dumneavoastră, petiţia transmisă către Brigada de Poliţie rutieră, relaţii petiţii (Guvern) și către dvs., Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Muncii, Președinţia României. Nu am trimis, încă, la Ministerul Transporturilor – responsabil (în mare parte) pentru lipsa dramatică a infrastructurii. Nu am găsit, pe site-ul MT, posibilitatea de a transmite.

Am primit trei răspunsuri: a) de la MAI mi s-a spus că petiţia a fost redirecţionată către Inspectoratul General al Poliţiei Române; b) de la MM mi s-a spus că petiţia excede sfera dânșilor (am răspuns că este incorect atâta vreme cât persoanele accidentate, schilodite, cu handicap intră în sfera dânșilor de competenţă!); c) de la domnul consilier de stat al Președintelui României, care mi-a spus că a redirecţionat petiţia către MAI (am răspuns că deja au trecut 31 de ani și că este intolerabil să treacă în continuare – cu NOI CRIME PE ȘOSEA). Trebuie luate măsuri ferme, trebuie aplicate măsuri asemănătoare celor pe care le-am propus (inclusiv posibilitatea ca cetăţenii să poată raporta și posibilitatea ca admonestarea și chiar pedepsirea potenţialilor criminali la volan să aibă loc mult mai ușor și mult mai sever). Acest e-mail trebuie considerat o NOTIFICARE către autorităţile române, responsabile pentru prevenirea crimelor pe șosea; în caz contrar, autorităţile sunt vinovate și trebuie să fie trase la răspundere. Cu stimă, (...)”.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe