Newsflash
OPINII

93 la un milion faţă de 16

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - aug. 5 2022
93 la un milion faţă de 16

În anul 2021, pe șoselele din România „au fost înregistrate 93 de decese la un milion de locuitori. În 2020, în pandemie, au fost 85, iar înainte de pandemie 96. Cea mai scăzută rată a mortalităţii este înregistrată în Norvegia: 16 decese la un milion de locuitori”. (1,2)

2-publ

Mai multe mașini merg spre Constanţa pe „marea autostradă”. Când auzi sau citești laudele privind „noi kilometri” de drum rapid sau bucăţi de autostradă care apar în 2022, sau „când va face plopul pere”, când tăiatul de panglici adună presa „ca la urs”, nu are cum să nu îţi vină să urli (iar urletul din interior este cu atât mai teribil pentru că te macină, continuu, de peste 32 de ani!). Când era planificată a fi dată în circulaţie „Bechtel” și care era preţul final calculat? Terifiant!

Pe „marea autostradă”, care te-ar putea ajuta să ajungi la mare în mai puţin de trei ore, ce te faci dacă în timp ce te întorci de la mare îţi zboară în faţă (la propriu) din sens opus o mașină, după ce zdrobește parapetul, apoi o „trosnești”, se rupe în două și te întrebi „ce a rămas din mine? ce a rămas din ei?” (foto). Nu este o poveste. Este realitatea orei prânzului, cam la kilometrul 162, sâmbătă 30 iulie 2022. Noi mergeam spre casă. Faptul că am parcurs patru kilometri în mai bine de un ceas, că iniţial nu am priceput ce se petrece, sunt probleme nesemnificative. Dar gândul că puteam fi la kilometrul 162, la momentul accidentului, dacă plecam spre casă cu jumătate de oră mai devreme, poate fi alungat? Din nou ne-a păzit Dumnezeu.

O stupidă competiţie

Dacă cineva fie este nemulţumit, fie se întreabă de ce atâtea articole pe aceeași temă și le consideră o exagerare, poate că ar fi două variante mai bune de luat în calcul: 1) gândul că de fapt este mult prea puţin în comparaţie cu realitatea foarte cruntă; 2) angajarea într-o acţiune comună, concertată, pentru a strânge cât mai mulţi cetăţeni care să producă schimbarea (în bine) care altfel se lasă așteptată de 32 de ani.

Când eram în Afganistan, în 2002, și vedeam cum se circulă pe străzile din Kabul, îmi aduceam aminte cum se circula în România după 1990. Nu este vorba doar despre infrastructură, ci și de spiritul de a conduce rău, prost și agresiv. O stupidă (uneori criminală) competiţie: „să depășesc”, „să îi tai calea”, „să îi arăt eu lui/ei”.

După ce am trecut de locul accidentului, 30-40 de minute părea că se circulă altfel (se păstra distanţa, viteza de deplasare era în jur de 120 km/oră). Puţin mai târziu, cam după 80 de minute, autostrada fiind destul de liberă, am urcat viteza la 130 km/oră, pentru circa un minut. Am numărat
mașinile care ne depășeau în trombă (12 mașini în 50 de secunde). Ce viteză să aibă o mașină care în scurt timp dispărea „la orizont”?

Șicanări și pasivitate

31 iulie 2022, puţin înainte de ora 18, șoseaua Chitilei. Ne îndreptam spre Centura Bucureștiului, liniștiţi, cu viteza legală, când... un camion ne depășește prin stânga (trecuse pe roșu la semaforul precedent). În două secunde o mașină cu număr străin ne taie calea și ţâșnește ca să depășească acel camion prin dreapta, apoi să îi taie calea (probabil se șicanaseră anterior).

Am fost tentat să măresc viteza pentru a putea nota numărul camionului (literele erau CL), dar am constatat că ar trebui să cresc enorm viteza. Apoi am frânat și am cedat. Surpriză! Pe dreapta era parcată o mașină de poliţie. Din mașină se putea vedea că acel camion și acea mașină merg cu viteză foarte mare și că se șicanează. Mai mult de atât, la următorul semafor, camionul a trecut (din nou) pe roșu. Mașina de poliţie nu a avut nicio reacţie – ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.

 


Notă autor:

1. https://romanialibera.ro/op-ed/opinii/civilizatia-strazii-in-declin/
2. https://viata-medicala.ro/opinii/cum-poti-vedea-moartea-cu-ochii-pe-soselele-patriei-27854

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe