Newsflash
OPINII

Riscul permanent de a muri cu zile

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - iul. 8 2022
Riscul permanent de a muri cu zile

Uneori, încălcarea Codului rutier nu duce la pierderea unor vieţi, însă manifestările inumane pe șosea pot enerva, pot produce stres inacceptabil, pot duce la contrareacţii și la probleme în lanţ.

Toate manifestările inumane pe șosea au legătură cu sănătatea, toate influenţează negativ sănătatea șoferilor corecţi, a pasagerilor, a bicicliștilor, a pietonilor și, mai rar, a motocicliștilor (care uneori sunt provocatori, și nu provocaţi). Spre exemplu, pe Splaiul Independenţei, câteva mașini și doi motocicliști așteptau apariţia culorii verzi a semaforului, iar în secunda următoare cei doi au accelerat extrem și în câteva secunde (poate 2-3) erau deja (cu un zgomot înfiorător) la următoarea intersecţie. A fost înfiorător.

Pe autostradă șoferii se dezlănţuie

Au apărut modificări la Codul rutier, a crescut (foarte puţin) asprimea faţă de agresiuni la volan, dar nu s-a schimbat nimic sau aproape nimic. Dintre prevederi, un singur exemplu: „Patru luni vor rămâne fără permis șoferii care întorc sau circulă pe contrasens pe autostradă, faţă de două luni în prezent” (1,2).

A merge pe contrasens pe autostradă poate fi cumplit. Pe autostradă, șoferii se „dezlănţuie”. Știu că au voie să circule cu viteze mai mari și foarte mulţi optează pentru o viteză între 110 și 130 km/h. O ciocnire frontală între două mașini care circulă cu 50-60 km/h poate fi ucigătoare. Dar dacă vitezele celor două mașini depășesc cu mult această „limită”?

Doar într-o perioadă anterioară foarte recentă am văzut, între altele, numeroase mașini care fac slalom printre celelalte mașini din trafic, pornesc de pe culoarul cel mai din dreapta și în câteva secunde au ajuns la 10-15 metri mai în stânga, apoi se întorc nemulţumiţi că nu au găsit culoarul care să le permită depășirea, ilegală, a vitezei permise.

În apropiere de Băicoi, o mașină condusă iresponsabil a trecut în depășire pe contrasens, apoi a tăiat calea celui pe care îl depășea „la milimetru” de structura care desparte benzile de circulaţie (sub ochii noștri era gata să se petreacă o nenorocire care ar fi afectat numeroase alte persoane din mașinile aflate în trafic).

Nu toţi scapă

Cei care circulă pe drumul dintre Zărnești și Râșnov, dincolo de trecerea la nivel cu calea ferată, știu că acesta este un drum cu vizibilitate bună, însă doar cu o bandă de circulaţie pe sens. Recent, ne îndreptam spre Râșnov și din cealaltă parte venea un autoturism în urma căruia era un al doilea. În ciuda faptului că era evident că nu este timp pentru depășire, al doilea autoturism a accelerat foarte mult, a intrat în depășire și în câteva secunde urma să ne lovească frontal.

În timp ce calculam cum să ies din șosea și să „zburăm” pe câmp (fiind unica soluţie aparentă, după ce am frânat cât am putut de mult), persoana aflată la volanul autoturismului cu potenţial criminal a frânat de asemenea și, foarte greu, a revenit pe banda de circulaţie corespunzătoare. Senzaţia este de nedescris în cuvinte. Dumnezeu ne-a scăpat! Dar nu toţi scapă.

Un alt exemplu: „Accidentul a fost provocat de un bărbat care a intrat cu mașina pe contrasens pentru o depășire neregulamentară, în afara localităţii Sinești (Ialomiţa), pe E85, cunoscut drept «drumul morţii» din cauza numărului mare de accidente petrecute acolo. În accident au fost implicate trei mașini și între cele nouă victime s-au numărat și trei copii, toţi răniţi. Șoferul vinovat are permis de patru ani și de tot atâtea ori i-a fost suspendat, din 2018 încoace, pentru depășirea vitezei” (3).

Faptul că ministrul Lucian Bode a declarat că „șoferul fusese sancţionat de zeci de ori pentru nerespectarea regimului de viteză” nu îi ajută cu nimic nici pe cei patru decedaţi, nici pe cei răniţi, și nici familiile îndurerate.

 


Notă autor:

1. https://www.codrutier.ro/noutati/noul-cod-rutier-2022
2. https://www.drpciv-romania.ro/Code/Applications/web/index.cgi?action=codulrutier
3. https://www.libertatea.ro/stiri/accident-4-morti-sinesti-dn-2-sofer-vinovat-4196326

ETICHETEcod rutier

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe