Un adevărat tur de forţă, în format fizic, expresie potrivită unui eveniment cu un program bogat, derulat în trei săli generoase, în paralel. Una dintre săli a găzduit atelierele conferinţei, ce au vizat componenta de comunicare cu pacientul, inclusiv cu pacientul adolescent, aspecte legislative privind neuropatia diabetică, practica ecografiei sau a electrocardiogramei. Conferinţa a marcat 20 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei Medicilor de Familie București-Ilfov (AMF-B) și a fost fidelă titlului consacrat – „Echilibrul delicat între știinţă, artă și comunicare”. Duminică, 31 martie, evenimentul a continuat cu un curs dedicat bolilor rare, susţinut de experţi în domeniu.

Dr. Rodica Tănăsescu, vicepreședinte AMF-B:

„Am avut mari emoţii. Încercăm să ne readucem colegii în săli. Este nevoie să ne vedem, să punem întrebări, să ne lămurim în anumite domenii, să discutăm între noi și cu experţii invitaţi. Bucuria mea a fost că sălile au fost în general pline și că subiecte din toate domeniile au fost apreciate. Am avut subiecte legate de medicină sportivă, de psihoterapie, de indicele gleznă-braţ, de cardiologie, de respiro. Grupul de Vaccinologie a făcut și jocuri de rol cu studenţii, care au arătat cum să procedăm mai bine în comunicarea cu pacienţii. [Au fost abordate] teme pe toate domeniile, așa cum e medicina de familie, interdisciplinară, (...) cum să procedăm mai bine cu un pacient cu o valvulopatie, cu un pacient care are și diabet zaharat, și insuficienţă cardiacă, și boală coronariană, și alte patologii, din păcate, și care are o schemă terapeutică cu 20 de medicamente. Sunt o mulţime de provocări, cum există și în viaţa de zi cu zi la cabinet. Și întotdeauna în discuţiile noastre s-a căutat adevărul practic, aplicabil în practica noastră profesională.”

Dr. Sandra Alexiu, președinte AMF-B:

„De mult încercăm să nu mai facem lucruri doar pentru noi, ci mai degrabă să ne întâlnim în sesiuni interdisciplinare. Nu să facem conferinţe pentru o anumită specializare ori să facă o altă specialitate o conferinţă pentru medicii de familie, ci să ne așezăm toţi la o masă a egalilor și în jurul unei probleme. Și de aceea am vrut să avem nu doar invitaţi din alte specialităţi care să vorbească, dar și medicii de familie să le vorbească invitaţilor din alte specialităţi, participanţi din sală. Mi se pare că în felul ăsta strângem mai ușor legăturile.”

Dr. Cătălina Panaitescu:

               Ca medic de medicină școlară, mi-am dorit foarte mult să aduc în conferinţă problemele legate de sănătatea adolescenţilor și tinerilor. Și în contextul acesta am avut mai mulţi invitaţi. Am avut reprezentanţi ai Fundaţiei Tineri pentru Tineri, care au venit cu un atelier despre sănătatea sexuală a adolescenţilor, bine primit de colegii noștri. Am avut de la Romanian Angel Appeal și Institutul pentru Studiul și Tratamentul Traumei oameni care au venit cu date dintr-un studiu privind sănătatea mintală a adolescenţilor în România. Și, în contextul colaborării cu clinica Atelier PSY, am avut două ateliere. Unul pe tema diagnosticului timpuriu al copiilor cu tulburare de spectru autist, pentru care se pare că nu facem suficient, deși acești copii sunt mulţi. Și altul pe tema interviului motivaţional, pe care medicul de familie îl poate folosi în cursul interacţiunii cu orice pacient.

Cum motivăm pacientul să facă o schimbare

               Pentru că medicul de familie „vede” pacientul pe termen lung, îl poate însoţi în eforturile sale de a renunţa la anumite obiceiuri rele pentru sănătate. Iar relaţia cu medicul influenţează motivaţia pacientului de a face o astfel de schimbare. În acest sens, un atelier util, interesant și foarte interactiv a fost cel susţinut de dr. Eugen Hriscu, psihiatru, psihoterapeut și specialist în prevenirea și tratamentul dependenţelor.

               După cum explică medicul, pacientul care și-ar dori să renunţe la un obicei nociv, de exemplu, fumatul, este caracterizat prin ambivalenţă. Ambivalenţa e o poziţie dureroasă, ea nu ţine de IQ, ci de afectivitate. „Pacientul vine la medic tocmai pentru că e ambivalent. «Dacă știam/puteam să mă las singur, nu mai veneam la dv.».” Iar medicul are reflexul de corectare, de rezolvare, pentru că meseria sa presupune să ofere soluţii, în urma parcurgerii unui algoritm. „În ce privește problemele comportamentale și psihologice, lucrurile stau altfel”, explică dr. Hriscu. Pe oamenii în ambivalenţă nu îi ajută acest reflex de corectare. „Dacă ne propunem să avem o interacţiune motivaţională, trebuie să dăm reflexul de corectare la o parte. Nu ne propunem să rezolvăm nimic, tot ce ne propunem este să deschidem un canal de comunicare.” 

               Iar aici pot fi de ajutor tehnicile interviului motivaţional, din care menţionăm pe scurt:

1. Rezistenţa pacientului

– Medicul trebuie să adreseze întrebări deschise – acestea nu au răspunsuri de tip „Da” sau „Nu”, care blochează comunicarea –, întrebări care „lasă lumea pacientului să se deschidă”. Cum ar fi: „Ce anume vă place la fumat?”, „În trecut v-aţi lăsat și apoi aţi revenit la obicei – ce s-a întâmplat atunci?”, „De ce spuneţi că v-aţi chinuit?”.

2. Ascultarea reflexivă

– Una dintre marile probleme ale pacienţilor este că simt că nu sunt ascultaţi. Ideal, ar fi nevoie ca medicul să asculte 90% din timp și să vorbească în 10% din timp. Faptul că pacientul se aude vorbind îi clarifică anumite aspecte, iar asta, împreună cu intervenţiile interlocutorului, îl poate scoate din ambivalenţă. Medicul/psihoterapeutul intervine prin tehnici de menţinere a ascultării reflexive: prin repetiţie, reformulare și parafrazare. 

3. Rezumarea problemei pacientului

4. Nu în ultimul rând, declaraţiile suportive sunt foarte importante: 

• „Mi se pare extraordinar că aţi rezistat o săptămână fără să fumaţi, felicitări!”
• „Dacă v-aţi chinuit, înseamnă că e important pentru dv.”
• Sau, în cazul dependenţei de alcool: „Nivelul gamma-GT este tot mare, dar e mai mic decât la vizita anterioară, deci ceva aţi făcut bine, felicitări!”.

               Aceste intervenţii pot fi adaptate pentru a se plia timpului de care dispune medicul de familie pentru o consultaţie. 

Sesiunea ORL a oferit medicilor numeroase prezentări de caz. Dr. Ioana Vodă a vorbit despre hipoacuzie, dr. Monica Ene – despre vertij, dr. Nadine Elkadi, despre patologiile preauriculare. „Hipoacuzia ușoară-medie permite viaţă lungă, dar poate ascunde multe patologii – nu o investigăm la timp și poate ajunge la patologii grave”, a transmis dr. Ioana Vodă. Academia Americană de Pediatrie recomandă prima testare a auzului copilului, de screening, în intervalul de vârstă 4-6 ani. Vizita la medicul ORL-ist poate depista și o otită seroasă cronică, restantă după o infecţie de căi aeriene respiratorii superioare.