„Dumneavoastră cine v-aţi dori să vă rateze diagnosticul sau tratamentul, un om sau o mașină?”

Bună întrebarea colegului Iordache! Riscant răspunsul! Dar privind lucrurile cu luciditate și folosind propria experienţă de viaţă, răspund fără nici cea mai mică ezitare: prefer rateul mașinii.

De ce? Pentru simplul motiv că este mai aproape de adevăr și mai sustenabil, fiindcă în competiţia om/mașină, mașina câștigă întotdeauna. Îl iau ca martor pe profesorul Juvara, care spunea: „Băieţi, fiţi atenţi, mașina nu greșește niciodată; ea dă rezultatul pentru care a fost creată de mintea și de mâna omului; noi, oamenii, suntem cei care greșim în interpretarea rezultatelor oferite de mașină”. Nimic mai adevărat.

Mi-aș permite, totuși, o corectură. Esenţială. În materialul prezentat și terminat cu întrebarea capcană, distinsul coleg pune în talgerele balanţei (declarativ) omul și, respectiv, mașina. De fapt, este vorba de antiteza om/IA (inteligenţă artificială). Ceea ce este cu totul altceva.

De ce antiteză om/IA?

În vederile mele, fără să-mi arog o experienţă pe care nu o am, dar foarte interesat de acest domeniu, IA este departe de a fi o mașină și nu este nici creaţie a omului. A o considera și a o trata ca pe o mașină este o eroare capitală. IA este un fenomen spontan, firesc, la fel de natural ca și inteligenţa pe care o numim naturală, și care își are izvoarele în colosala cantitate de date tezaurizate de-a lungul timpului.

Secvenţe, schiţe de IA se descriu din cele mai vechi timpuri, dar ceea ce lipsea era tocmai materia primă suficientă pentru prelucrare și alegerea variantei de răspuns ideale. Însuși atributul de „artificial” mi se pare incorect și alterează definiţia procesului. Este greu de găsit (cel puţin pentru moment) o titulatură mai adecvată, dar nu mă îndoiesc că aceasta va fi găsită.

Din acest punct de vedere, cred că mai apropiat de adevăr ar fi termenul de inteligenţă spontană sau nativă. Da, admit, instrumentele, echipamentele care ne oferă acces la IA sunt create de om, dar IA, repet, este un fenomen natural, așa cum sunt diversele boli ale oamenilor, animalelor și plantelor, care nu au nimic artificial în ele și nu sunt creaţii ale omului.

Fântâna fermecată

Inteligenţa artificială este un fenomen care își face tot mai simţită prezenţa în viaţa noastră, pe care ar trebui să ne-o facă mai simplă, mai ușoară și mai frumoasă. Îi prevăd un viitor fără egal, atâta vreme cât sensurile ei se vor plasa în slujba omului și nu vor fi deturnate, deviate în detrimentul lui, așa cum s-au petrecut lucrurile cu dinamita, praful de pușcă, medicamentele și cu puzderie de alte născociri omenești.

Am trăit cândva experienţa unor semeni dotaţi cu o memorie de excepţie, adevărate enciclopedii ambulante, precursori nativi ai băncilor de date actuale, care se detașau de ceilalţi, erau cunoscuţi și apreciaţi la adevărata lor valoare. În prezent, un asemenea atribut nu mai interesează pe nimeni.

La începutul erei informatice, se afirma destul de apăsat că niciodată un computer, oricât ar fi de sofisticat, nu va atinge performanţele creierului uman. Afirmaţia este evident depășită și, eventual, trebuie reformulată sau nuanţată, pentru că foarte multe proprietăţi ale computerului le-au devansat copios pe ale creierului.

Internetul, cu variantele sale, consecinţă firească a dezvoltării calculatoarelor, a devenit instrumentul cel mai folosit în prezent de om. El este martor strălucit al circulaţiei neîngrădite a informaţiei și al universalităţii pentru care nimeni nu-și arogă dreptul de proprietate, folosinţă sau exclusivitate. Este o adevărată „fântână fermecată”, în care fiecare „toarnă” ce are și dorește să ofere celorlalţi și poate lua ceea ce are nevoie, fără niciun fel de opreliște sau constrângere.

IA își scrie încă primele pagini de istorie

Inteligenţa artificială, ca disciplină academică și formă superioară a informaticii, conturată în 1956, a fost privită iniţial ca o modalitate oarecum poetică a vi­itorului; capătă valenţe din ce în ce mai importante, învăţând din experienţele fără limite ale oamenilor, pe care le poate procesa la cote inaccesibile omului și îi acord o valoare fără limite. Îmi exprim convingerea că IA își scrie încă primele pagini de istorie, dar o face cu o uluitoare celeritate și vigoare. Ea cunoaște o evoluţie spectaculară, ca instrument de valoare maximală, cu posibilităţi infinite de a interveni în viaţa noastră de zi cu zi.

Fără îndoială că utilizarea ei pe scară largă va avea efecte pozitive uluitoare, dar va genera și probleme de ordin etic, și controverse dintre cele mai serioase, peste care nu se poate trece. Depinde numai și numai de disponibilitatea oamenilor de a-i canaliza potenţialele în favoarea sa. IA cunoaște o dezvoltare explozivă și dovedește o capacitate fantastică de a se apropia până la identificare de proprietăţile omului.

Exemple aflate la îndemână

La începuturile mele ca editor, am achiziţionat un program de traducere automată. Perfect ca vocabular. Dar traducea casă-casă, a merge, a gândi, tată-tată, fără să facă vreo legătură între sensurile cuvintelor. Cu timpul, programele au devenit tot mai performante, încât în prezent, traducerea capătă valenţele gramaticale necesare, izvorâte tocmai din prelucrarea imensului material faptic aflat la dispoziţie.

Programul de care dispun nu-mi acceptă greșelile. Nu pot scrie „mamă frumos”. Îmi bate obrazul („păi se poate?!?”), îmi subliniază cu roșu cuvintele în cauză sau chiar îmi face corecţia necesară. Traducerea automată se apropie de perfecţiune, lăsând utilizatorului latitudinea de a-i conferi nuanţele și specificul textului în ansamblul său.

Îmi place să joc șah online. Nu-mi cunosc adversarii. Pierd sau câștig, dar ce este interesant este că, oricât m-aș strădui, nu-mi pot depăși nivelul propriu de jucător. Îmi place să joc și cu calculatorul. De cele mai multe ori pierd și înţeleg, evident, de ce. Pentru că, gândind la mișcarea următoare, trec în revistă un număr oarecare de variante, oricum, infinit mai puţine decât miile sau zecile de mii de variante ale adversarului. Uneori mai și câștig, profitând de faptul că PC-ul nu este capabil de sacrificiu și nu va ceda niciodată o piesă de valoare mai mare în favoarea uneia inferioare. Aici e miezul. Dar IA învaţă când și cum să facă acest sacrificiu, adaptându-se realităţii, fără o programare prestabilită.

Acestea fiind spuse, pot afirma că, apelând la IA pentru diverse probleme, m-am aflat în prezenţa unui partener ideal, niciodată obosit sau plictisit, dispus să reia dialogul în orice moment. Un partener care mi-a oferit întotdeauna, fără excepţie, cu o promptitudine apropiată de spontaneitate, soluţiile cele mai pertinente, într-o limbă românească remarcabilă. Și acolo unde nu mi-a putut oferi răspunsurile scontate, s-a scuzat pentru propria neputinţă și i-a justificat cauzele. Ce ne-am putea dori mai mult?