Personalitate artistică multifaţetică, dovedind remarcabile resurse de a se reinventa fără a se pierde pe sine în vâltoarea vremurilor, Max Herman Maxy (1895-1971) a fost un personaj controversat și contestat, învăluit adesea de o rezervă în a-i recunoaște valoarea și meritele pe care le are în cadrul culturii române.

Pentru a elucida o parte din misterul care l-a învăluit în ultimele decenii și pentru a oferi publicului ocazia să se apropie de cariera lui, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) ne invită, până la 30 aprilie a.c., la expoziţia „M.H. Maxy – De la avangardă la socialism”, deschisă la parterul Galeriei Naţionale.

Curatoriată de Călin Stegerean, expoziţia ne prezintă, în parcurs cronologic, fiecare dintre etapele de viaţă și de creaţie ale artistului. Începutul din anii 1920 ne arată trecerea de la pictura clasică spre cea de avangardă, în care perspectiva și reprezentarea veridică a realităţii au lăsat locul interpretării subiective date de pictor subiectului redat pe pânză.

Anii 1930 sunt apogeul acestei perioade de creaţie, în care Maxy împletește pictura cu alte activităţi conexe. Se implică în editarea și publicarea câtorva periodice dedicate artei de avangardă. Contribuie cu ilustraţii la cărţi și reviste, unele dintre acestea fiind prezente în spaţiul central al primei săli din expoziţie.

Un demers inedit

În aceeași zonă avem ocazia să descoperim și o altă latură a artistului, cea de scenograf. Este recreată una din scenografiile semnate de el, în care regăsim abordarea dominată de geometrie, care este prezentă și în tablourile sale și care sporește dinamismul și ineditul demersului curatorial.

Odată cu instaurarea regimului comunist, tematica tablourilor lui Maxy se schimbă, atât sub influenţa dogmelor oficiale, cât și datorită convingerilor de stânga ale artistului, care abordează teme legate de viaţa ţăranilor și a muncitorilor. Evenimentul cel mai important al acestei perioade este numirea sa în 1949 ca director al primului muzeu naţional de artă (actualul MNAR), poziţie în care s-a menţinut până la sfârșitul vieţii.

Parcursul expoziţiei se încheie cu perioada de creaţie a anilor 1960, în care Max Herman Maxy pare a se întoarce la soluţiile artistice ale tinereţii sale, la forme geometrice și reprezentări stilizate, simbolice.

Folosește în același timp și tehnici noi, precum colajul. Se definitivează astfel portretul profesional al acestui artist ce a marcat semnificativ pictura românească a
secolului XX.

Citiți și: Mister și sarcasm la Teatrul Naţional