Newsflash
ACTUALITATE Newsflash Știri

Cseke Attila: Există acord asupra unor propuneri privind modificarea Legii Salarizării

de Cristina GHIOCA - iul. 22 2026
Cseke Attila: Există acord asupra unor propuneri privind modificarea Legii Salarizării

Creșterea sporului pentru anumite gărzi și revizuirea modului de acordare a unor sporuri sunt două dintre propunerile de modificare a legii salarizării asupra cărora exista un acord între Ministerul Sănătății și cel al Muncii.

Ministrul interimar al Sănătății a anunțat că există un acord între instituția pe care o conduce și Ministerul Muncii în ceea ce privește anumite modificări la Legea salarizării pe care Ministerul Sănătății le-a transmis la începutul acestei săptămâni.

„Înaintea întâlnirii cu reprezentanții organizațiilor sindicale am avut o discuție foarte bună și constructivă cu ministrul Dragoș Pîslaru, iar o parte importantă dintre propunerile formulate de Ministerul Sănătății au fost preluate în forma aflată în lucru”, a anunțat Cseke Attila.

Printre măsurile asupra cărora există un acord se numără creșterea sporului pentru gărzile efectuate în structurile de urgență, de la 20% la 30%, introducerea unui program-pilot de salarizare a personalului medical pe criterii de performanță, atât în unitățile aflate în subordinea Ministerului Sănătății, cât și în cele administrate de autoritățile publice locale, precum și revizuirea modului de acordare a sporurilor pentru condiții periculoase. 

„Propunerea noastră este ca acestea să fie stabilite pe intervale minime și maxime, diferențiate în funcție de specialitate și de specificul activității, astfel încât regulile să fie clare, predictibile și adaptate realităților din fiecare domeniu”, a explicat ministrul interimar al Sănătății.

Acesta a adăugat că discuțiile vor continua și joi, 23 iulie, „pentru clarificarea unor aspecte care necesită o analiză suplimentară, inclusiv în ceea ce privește încadrarea în plafonul de sporuri pentru unitățile din subordinea Ministerului Sănătății”. 

În acest context, Cseke Attila a subliniat că este important ca soluțiile finale să fie atât sustenabile din punct de vedere bugetar, cât și corecte pentru personalul din sistemul sanitar: „Mandatul meu, inclusiv cel politic, rămâne neschimbat: să găsim soluții prin care veniturile personalului din sănătate să nu fie diminuate. În același timp, avem responsabilitatea de a construi un sistem de salarizare mai echitabil, mai transparent și care să răspundă mai bine nevoilor și particularităților sistemului public de sănătate”.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe