Newsflash
ACTUALITATE Cultură

Societatea de Salvare din București, 120 de ani în slujba semenilor

de Dr. Raluca BULEA - iul. 1 2026
Societatea de Salvare din București, 120 de ani în slujba semenilor

Palatul Șuțu din Capitală găzduiește până în 6 septembrie expoziția „Societatea de Salvare din București. O misiune pentru viață. 120 de ani de la înființare”. În cadrul acesteia este omagiat și Nicolae Minovici.

Ritmul vieții urbane nu este definit doar de succesiunea constantă a zilelor și a nopților, ci și de o serie de sunete specifice, pe care le identificăm oricând fără dificultate. Sirena ambulanțelor este unul din aceste sunete, și cu greu ne-am imagina existența noastră cotidiană fără a vedea vehiculele de salvare, de obicei moderne, cu personal specializat pentru acordarea primului ajutor și care ne ajută apoi să ajungem cât mai repede la spital.

Cu toate acestea, ceea ce azi ni se pare banal, de la sine înțeles, a fost cândva un fapt exceptional. La începutul secolului XX, victimele accidentelor din spatiul public ori alte persoane care aveau nevoie de ajutor imediat, puteau fi transportate la spital doar cu o trăsură ce trebuia plătită sau pe tărgi improvizate. Uneori, oamenii erau lăsați de-a dreptul pe stradă până se găsea un bun samaritean care să le ofere putină alinare.

Expoziția „Societatea de Salvare din București. O misiune pentru viață. 120 de ani de la înființare”

Drumul de la gesturi izolate la o instituție organizată, cu mod predictibil de funcționare și intervenție, a fost anevoios, marcat de multe piedici, dar găsind nu de puține ori și sprijinul unor oameni vizionari și generoși atât cu timpul lor, cât și cu propriile resurse materiale. Povestea acestuia este deosebit de interesantă, căci împletește destine umane care s-au desfășurat pe fondul devenirii și transformării Bucureștiului în prima jumătate a secolului XX, așa că cel mai cel mai potrivit loc pentru a o găzdui nu putea să fie decât muzeul care acoperă, prin multiplele sale secții, toate aspectele care definesc orașul și pe locuitorii săi: Muzeul Municipiului București (MMB). 

Până la 6 septembrie a.c., la Palatul Suțu, avem ocazia de a descoperi detalii inedite și de a face o incursiune fascinantă într-o zonă mai puțin cunoscută a istoriei sociale și medicale a orașului, în cadrul expoziției intitulate „Societatea de Salvare din București. O misiune pentru viață. 120 de ani de la înființare”, organizată de MMB în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” și Biblioteca Națională a României.

Povești despre salvare dar și despre Nicolae Minovici

Prin acest proiect expozițional, echipa curatorială (Silvia Iordache, Mădălina Manolache, Ionuț Banu) aduce în același timp și un binemeritat omagiu personalității complexe a doctorului Nicolae Minovici (1868-1941), la 85 de ani de la trecerea la cele veșnice, ilustrând calitățile sale umane, civice și profesionale, dăruirea și pasiunea cu care s-a implicat în fiecare acțiune pe care a întreprins-o de-a lungul vieții. 

Parcursul începe cu eseul foto-documentar „Nicolae Minovici, vizionar, filantrop și ctitor al medicinei moderne românești”, din care aflăm povestea familiei Minovici, dar și date importante din biografia acestuia. Povestea continuă cu începuturile Societății de Salvare din București (în 1906), care acționa sub deviza „Totdeauna, tuturor, gata pentru ajutor!”, precum și cu cea a Theodorei Cazzavillan, donatoarea clădirii în care serviciul a funcționat în primii ani de existență.

Portret Nicolae Minovici

Sunt prezentate în detaliu statutul organizației, elementele de identitate vizuală folosite (emblema, decorațiile etc.), schimbările de sediu și de mod de intervenție, mai ales în condiții de război. Foarte interesantă este și relatarea felului în care au evoluat mijloacele de transport folosite de Salvare, de la trăsuri trase cu cai la automobile special amenajate în interior pentru a asigura o deplasare cât se putea de sigură și confortabilă, adaptată potențialelor nevoi ale pacientului, și concordantă cu posibilitățile vremii.

Emblemă a Societății de Salvare

Alături de panourile cu imagini și ample texte explicative, expoziția cuprinde și o serie de documente referitoare la activitatea Societății de Salvare, publicații periodice editate de dr. Nicolae Minovici, fotografii, tablouri, hărți și documente originale, dar și obiecte specifice îngrijirilor medicale: truse cu instrumente medicale, flacoane și cutii cu medicamente, pansamente, genți medicale etc., ce reușesc să recreeze întru câtva atmosfera capitalei din secolul trecut.


 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe