Cercetătorii de la Universitatea Loughborough, din Marea Britanie, au emis ipoteza că o pierdere a sensibilității vizuale poate prezice instalarea bolii Alzheimer cu 12 ani înaintea diagnosticului.
O „semnătură” caracteristică ce se observă la imagistica prin rezonanță magnetică ar putea dezvălui că pacientul are demență cu 5 până la 10 ani înainte ca simptomele să apară în cazul său.
A 14-a ediție a Conferinței Naționale Alzheimer va avea loc în perioada 21-24 februarie 2024 la World Trade Center, București, în format hibrid. Viața Medicală este partener media al conferinței.
O echipă de cercetători de la University College London a raportat că a identificat prima dovadă clară din istorie a transmiterii de la om la om a bolii Alzheimer.
În ultimul număr din acest an al „Vieții medicale”, la rubrica „Doza de ficțiune” revine doctorița Sabina Sandu cu o poezie emoționantă.
Sabina Sandu ne-a trimis două poezii pentru rubrica noastră, „Doza de ficțiune”, inspirate din povestea bunicii sale care a avut boala Alzheimer. Aceasta este prima poezie. A doua, în numărul viitor al săptămânalului „Viața Medicală”.
Seniori și tineri pasionaţi de medicină psihosomatică au prezentat cele mai noi abordări din domeniu la Conferinţa Naţională de Psihosomatică. Manifestarea știinţifică a avut loc în perioada 20-21 octombrie, la Cluj-Napoca.
În zilele de 27 și 28 octombrie va avea loc în format online conferința Neurocon 23, dedicată domeniilor Neuroștiințe, Neuropsihologie și Neurobiologie.
Persoanele cu istoric de depresie ori de stres au o probabilitate mai mare de a fi diagnosticate cu deficit cognitiv ușor ori cu boală Alzheimer la vârste înaintate comparativ cu cele care nu au avut aceste probleme de sănătate.
Un trio de biomarkeri sangvini evidențiază semnele distinctive ale bolii Alzheimer, accelerând diagnosticarea.
Cercetători britanici și belgieni au descoperit o posibilă cale de prevenire a distrugerii neuronale asociate bolii Alzheimer.
Compania farmaceutică americană Quest Diagnostics a lansat primul test sangvin care se adresează direct consumatorilor finali pentru a detecta nivelurile anormale de beta-amiloid.
Datorită unui test simplu din sângele capilar, printr-o înțepătură în deget, boala Alzheimer ar putea fi detectată mult mai devreme.
În tinereţea mea se vorbea de depresie ca fiind – foarte probabil – boala „secolului XXI”. Era o formulare poetică a priorităţilor privind sănătatea mintală și politicile ei publice.
Compania Eli Lilly and Co a făcut publice datele preliminare furnizate de primul său studiu clinic cu un tratament de ultimă generaţie împotriva Alzheimer.
STB, Metrorex și Aeroportul Otopeni se alătură campaniei „Împreună suntem #NeuroPuternici”: Românii învață cum să ofere ajutor în caz de criză epileptică, AVC și alte afecțiuni neurologice.
Oamenii de știință au dezvăluit care sunt cele șase alegeri în stilul de viață care pot încetini declinul memoriei.
Datele unui studiu recent publicat arată că terapia de substituţie hormonală ar putea reduce riscul de boală Alzheimer în rândul femeilor care prezintă risc crescut pentru această maladie.
Un studiu recent scoate la iveală că terapia de substituție hormonală ar putea reduce riscul femeilor de a dezvolta o formă de demență.
FDA a acordat aprobare accelerată pentru lecanemab, medicament destinat bolii Alzheimer. Aceasta este una dintre primele terapii experimentale care încetinesc progresia declinului cognitiv.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe