În decembrie, Asociația Zi de BINE reia și dezvoltă inițiativa „Cald în Vatră”. Mai multe persoane vârstnice vor beneficia de servicii medicale la domiciliu în weekendul 14-15 decembrie a.c.
Proiectul KIT - Keep In Touch și-a dublat numărul de participanți. Astfel, 110 licee au fost incluse în programul acesta al Asociației Zi de BINE.
Centrul Hero After School Clinceni este primul centru educațional al Fundației Inovații Sociale Regina Maria care devine autonom.
Asociația Zi de BINE susține deschiderea unui nou centru social de pPsihoterapie la Cluj, în situația în care datele arată că 40% dintre români au simțit nevoia de a consulta un psihoterapeut în ultimul an.
În cadrul unui proiect desfășurat recent, 70 de copii și adulți au învățat cum să reacționeze în fața bullyingului.
Asociația Zi de Bine, în parteneriat cu Spitalul Clinic de Copii „Dr. Victor Gomoiu” și Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, a inaugurat recent proiectul „Sunt (Im)Perfect”, adresat copiilor care se confruntă cu tulburări aliment
În cadrul proiectului intitulat „NEpierdute”, peste 80 de seniori au beneficiat de atelierele gratuite organizate la Centrul Comunitar Zi de Bine din București.
Curtea interioară a Institutului Oncologic București „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” a fost amenajată recent pentru copiii internați la secția de oncologie pediatrică.
Aseară a avut loc lansarea cărții „Jurnalul lui 66. Noaptea în care am ars“, scrisă de una dintre supraviețuitoarele incendiului din clubul Colectiv.
Cinci unități de terapie la domiciliu urmează să fie achiziționate pentru copiii cu afecțiuni oncologice, în cadrul unui proiect inițiat de Zi de Bine.
Pe 7 iunie, va avea loc inaugurarea secției de Pediatrie IV - boli digestive din cadrul Institutului Național de Sănătate a Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu din București.
Asociația Zi de Bine a anunțat că oferă bastoane smart (inteligente) We Walk pentru nevăzătorii români.
Fondatoarea Asociației Zi de Bine, Melania Medeleanu, ne-a oferit un interviu în care a povestit despre proiectul său, care le permite oamenilor să-și sărbătorească ziua de naștere implicându-se în sprijinul unei cauze nobile. Luna martie a fost dedicată Asociației Blondie și copiilor abandonați în spitalul Marie Curie.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe