Newsflash
OPINII

Stomatologia după pandemie

Stomatologia după pandemie

Discrepanţa între serviciile medicale din unităţile bugetare și cele private a crescut în această perioadă.

Stomatologia este un domeniu medical eminamente privat. Dar care nu a beneficiat de contextul legislativ și organizatoric favorabil aplicabil furnizorilor de servicii medicale altele decât medicina dentară. În starea de urgenţă, serviciile stomatologice au fost asimilate saloanelor de înfrumuseţare, iar activitatea lor a fost suspendată. Excepţia a vizat urgenţele stomatologice, dar pentru acestea a fost sistată finanţarea!

        Odată cu ridicarea interdicţiilor din starea de urgenţă, cabinetele dentare și-au reluat repede activitatea și au reușit să le ofere pacienţilor asistenţă medicală stomatologică în condiţii de siguranţă. Nu au existat focare de COVID-19 în unităţile medicale stomatologice. Medicii stomatologi au avut greutăţi și în ce privește înscrierea pe platforma de vaccinare.

        Au trecut și peste asta.  Cândva, medicii stomatologi participau la triajele epidemiologice în colectivităţile de copii. Acum, găsim medici stomatologi care sunt coordonatori ai unor centre de vaccinare. Iată că se poate! Medicul stomatolog este înainte de toate medic, chiar dacă legea definește distinct cele două categorii de medici. Este de așteptat ca în viitor medicii stomatologi să fie implicaţi, din nou, în rezolvarea problemelor curente de sănătate publică.

 

Concurenţa dincolo de lege

        Piaţa de servicii medicale stomatologice funcţionează în condiţiile impuse de lege ca o piaţă concurenţială. Creșterea ofertei de servicii va fi în dezacord cu potenţialul financiar al multor pacienţi. Ca urmare, concurenţa între furnizorii de servicii stomatologice va crește în intensitate. Legislaţia existentă privind reclama mincinoasă trebuie pusă în aplicare. Colegiul Medicilor Stomatologi din România are în lucru noul Cod deontologic, în care aspectele privind publicitatea și reclama sunt mult mai bine reglementate decât în actualul cod deontologic.

        Tendinţa ca unele cabinete dentare să de dezvolte sub forma unor lanţuri de cabinete multicentrice este accelerată de condiţiile actuale. Vom avea în curând o structurare nouă, fără precedent a furnizorilor de servicii de medicină dentară.

        Modul în care va fi actualizată legislaţia în perioada imediat următoare va fi factorul determinant pentru viteza și direcţia acestei evoluţii. Cabinetele medicale dentare mici suportă mai greu eforturile financiare și organizatorice aduse de pandemie, eforturi care se vor prelungi pe timp nedeterminat.

                    Dezvoltarea tehnologiilor sub presiunea furnizorilor de echipamente și materiale din domeniul stomatologiei va crește diversitatea și calitatea actului medical stomatologic, însă vor crește și costurile regăsite apoi în tarifele aplicate. Această evoluţie duce la polarizarea tot mai evidentă a cabinetelor dentare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe