Clienţii restaurantelor olandeze nu trebuie să prezinte certificatul de vaccinare când fac consumație la terasă, dar vor fi nevoiţi să facă dovada unui astfel de document pentru a intra la toaletă.
Datele a aproximativ 1,4 milioane de persoane care au făcut teste pentru COVID-19 în Franța, în 2020, au fost furate într-un atac informatic efectuat în timpul verii și confirmat pe 12 septembrie.
Caravana Mobilă de diagnosticare a cancerului de col uterin, lansată de Fundaţia Renaşterea împreună cu Fundaţia Globalworth, oferă consultaţii medicale şi teste Babeş-Papanicolau gratuite pentru 1.200 de femei.
Testul prenatal Nifty este verificat minuțios la nivel internațional, scrie presa străină. Dispozitivele ar fi colectat date genetice de la gravide, în folosul armatei chineze.
Printr-o finanţare a Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), Spitalul din municipiul Blaj va fi extins cu un nou corp de clădire cu cinci niveluri, a anunţat primarul Gheorghe Valentin Rotar.
Ministerul Sănătății – MS a anunțat ieri câteva lucruri referitoare la valabilitatea certificatului pentru testele rapide pe bază de antigene pentru COVID-19.
Compania farmaceutică americană Johnson&Johnson, care produce vaccinul anti-COVID-19 administrat în doză unică, anunță că cercetările sale au indicat o consolidare a imunităţii după administrarea unei a doua doze de ser.
Într-un document elaborat de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, dat publicității în 23 august, se arată după ce criterii se va face testarea pentru COVID-19.
În contextul unei creșteri a cazurilor de infecții cu SARS-CoV-2, Israelul a instalat centre pentru teste antigen rapide în toată țara, a anunțat serviciul de urgenţă Magen David Adom.
Directorul Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, Oana Nicolescu, a declarat că susţine realizarea echipelor mobile de vaccinare anti-COVID-19 care să ajungă în şcoli.
Potrivit organizatorilor, la Semimaratonul Bucureștiului vor avea acces și persoanele nevaccinate. În plus, Bucharest RUNNING CLUB va suporta costurile pentru testele rapide.
Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România – ANAT a făcut în luna iulie o solicitare către Guvern, referitoare la condițiile de intrare pe teritoriul României.
Cecetătorii israelieni au realizat teste de laborator și consideră că au găsit trei molecule extrem de eficace în tratamentul anti-COVID.
Este vorba despre primul medicament nou din ultimii 15 ani aprobat în România pentru tratamentul pacienţilor cu hemofilie A, care prezintă inhibitori de factor VIII de coagulare.
Laboratorul de analize medicale din cadrul SCJU Arad efectuează, din această săptămână, atât pentru pacienții spitalului cât și la cerere, în paralel cu testele clasice RT-PCR, un nou tip de testare pentru depistarea virusului SARS-CoV-2.
Reprezentanții Federației „Solidaritatea Sanitară” au precizat că în acest moment nu există niciun act normativ care să oblige lucrătorii din sănătate nevaccinați să se testeze pe banii lor.
Vaccinul BNT111 împotriva cancerului, pe bază de ARN mesager, a intrat în testele clinice de fază 2, la pacienții cu melanom în stadiile III și IV.
Ministrul Sănătății a declarat aseară că au fost distribuite în țară 87.000 de teste antigen rapide, pentru a fi folosite pentru testarea COVID-19 în farmacii.
Mihaela Ștefan, unul dintre viceprimarii de la Primăria Sectorului 6 al Capitalei, a anunțat că în această perioadă va fi organizată o campanie de testări gratuite pentru femeile care doresc să facă screeningul pentru cancerul de col uterin.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe