Newsflash
Internaționale

Vaccin ARNm împotriva cancerului, în teste clinice de fază 2

de L. Budin - iun. 28 2021
Vaccin ARNm împotriva cancerului, în teste clinice de fază 2

Vaccinul BNT111 împotriva cancerului, pe bază de ARN mesager, a intrat în testele clinice de fază 2, la pacienții cu melanom în stadiile III și IV.

Cercetătorii au anunțat, într-un raport publicat în revista medicală Clinical Trials Arena, că faza a doua a testelor e în curs, și că primul pacient a primit deja serul, arată publicația Doctissimo. Vaccinul este dezvoltat de BioNTech.

cancer-piele

Testele randomizate se vor efectua asupra 120 de pacienți cu melanom în stadiile III și IV. Ele au drept scop verificarea eficacității, toleranței și securității serului, combinat cu medicamentul numit Libtayo® (cemiplimab) – un anticorp monoclonal deja folosit împotriva cancerului. Va fi evaluată, separat, și eficacitatea vaccinului în sine.

Testel de fază2, realizat în colaborare cu compania americană de biotehnologie Regenron, a fost analizat și aprobat de autoritățile de reglementare din Spania, Germania, Italia și Polonia, la fel și de cele din Marea Britanie, Statele Unite și Australia.

Scopul vaccinului este de a ajuta organismul să facă față bolii, printr-un răspuns imunitar adecvat.

Vaccinul a fost conceput pentru a se fixa pe patru antigeni asociați formelor celor mai frecvente de melanom și pentru a impulsiona organismul să dezvolte o reacție imunitară de apărare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe