Peste 2.600 de tineri sunt, de luna aceasta, studenţi în anul I de facultate în cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Un medic angajat într-un spital află că postul său este desfiinţat. Ce a determinat acest demers de desfiinţare a postului său?
Medicina viitorului va fi una axată pe genetică moleculară, iar sistemul sanitar în viitor ar trebui să fie unul inteligent, digitalizat, a declarat preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel.
Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași va fi gazda Conferinței Anuale a Asociației Facultăților de Medicină din Europa.
Câteva concluzii trase de specialiștii care au participat recent la Congresul Național de Medicină a Stilului de Viață sunt faptul că mâncarea este informație și că alimentația ne influențează genetic.
Cercetările lor au avut un rol major în elaborarea vaccinurilor ARN mesager, „în timpul uneia dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății umane din timpurile moderne”.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Dintr-o familie de doctori, s-a visat regizor sau istoric al artei. După anii de medicină rurală, o bursă OMS și refuzul de-a pleca din țară, s-a reorientat spre marketing și a organizat printre primele evenimente de comunicare medicală.
În 27 septembrie a început Congresul Național de Medicină a Stilului de Viață. Evenimentul promite că va da o nouă direcție medicinei românești și că va oferi o nouă abordare a pacientului.
Asociația pentru ATI „Aurel Mogoșeanu” Timișoara anunță că o manifestare medicală de prestigiu, ce are loc la Timișoara, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 21.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a început pregătirile pentru lansarea noului an universitar.
Proiectul, organizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti în parteneriat cu Liga Studenților la Medicină Dentară București, este dedicat studenților din anul I.
Un număr de 9 din cele 20 de lucrări acceptate, din România, la cea de-a 36-a ediție a Congresului European de Medicină Nucleară 2023 au fost ale Spitalului Militar Central.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Prima conferinţă a Societăţii Române de Medicină Hiperbară s-a desfășurat la Constanţa între 15 și 17 septembrie, în campusul Universităţii „Ovidius”.
În Medicina de urgenţă, o alocare adecvată de resurse va asigura un răspuns rapid, eficient, în diverse situaţii critice. Acesta a fost unul dintre subiectele analizate la cea mai recentă Conferinţă Naţională a urgentiștilor.
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
preluat de pe: www.posturi.gov.ro
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe