Newsflash
ACTUALITATE Știri

„Generaţia Băjenaru”, primii pași în lumea medicinei

de Cristina GHIOCA - oct. 6 2023
„Generaţia Băjenaru”, primii pași în lumea medicinei

Peste 2.600 de tineri sunt, de luna aceasta, studenţi în anul I de facultate în cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Luni, 2 octombrie, Amfiteatrul „George Emil Palade” din incinta Palatului Facultăţii de Medicină din Capitală a găzduit deschiderea oficială a noului an universitar al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti (UMFCD). Dintre cei 13.460 de studenţi înscriși în anii de studii de licenţă, 2.686 vor trece pentru prima oară pragul UMFCD.

 „Urez tuturor un călduros salut de bun venit în noul an universitar și în mod special tinerei generaţii de studenţi care va purta simbolic numele profesorului Băjenaru. (...) Urmează șase ani dificili. (...) Nu fiţi invidioși pe colegii voștri de la alte facultăţi care vor fi salarizaţi poate mai repede decât voi. Aveţi o meserie nobilă și aceasta merită orice sacrificiu”, a declarat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMFCD, la ceremonia de deschidere.

El s-a folosit de acest prilej pentru a puncta câteva dintre realizările de până acum ale UMFCD, dar și pentru a prezenta câteva noutăţi. Astfel, profesorul Jinga a anunţat că, din acest an, la Ploiești va funcţiona o extensie a Facultăţii de Asistenţă Medicală. În cadrul ei, primii 50 de studenţi vor începe cursurile universitare de Asistenţă Medicală Generală.

 În același timp, Facultatea de Farmacie a introdus un masterat de studii clinice. Noutăţi vor exista și în ceea ce privește activitatea Centrului de simulare din cadrul universităţii. Aici ar urma să fie organizate work­shopuri de ecografie cu modele anatomice low-cost, dezvoltate de UMFCD. Totodată, începând de anul acesta, Facultatea de Stomatologie va funcţiona în cadrul celui mai mare spital universitar de stomatologie din România, Centrul Medical Multifuncţional din sectorul 4 al Capitalei.

„Nu vă feriţi de acţiunile umanitare”

Ligia Deca, ministrul Educaţiei, i-a îndemnat pe studenţii din primul an să se implice în acţiunile umanitare, subliniind importanţa pe care astfel de acţiuni o poate avea în dezvoltarea lor profesională: „Cred în puterea învăţării bazate pe compasiune și pe serviciul în comunitate. Observ o frecvenţă tot mai mare a implicării în caravane organizate chiar de societăţile studenţești în medicină sau stomatologie sau de tineri absolvenţi ai învăţământului medical. Ajutorul pe care îl puteţi acorda prin implicarea dv. în zonele rurale poate reprezenta o adevărată lecţie de maturitate profesională”.

Ideea a fost reluată și de prof. dr. Dragoș Vinereanu, președintele Senatului UMFCD, care a arătat că astfel de acţiuni aduc recunoaștere ca oameni. Acesta le-a dat și o serie de sfaturi „bobocilor”: „Să fiţi conștienţi de dreptul vostru de a întreba, de a cere ca lucrurile să se schimbe acolo unde, poate, noi am rămas în urmă faţă de ceea ce vă doriţi voi. Noi avem datoria să vă înţelegem, dar pentru aceasta trebuie să vă cereţi acest drept. (...) Încercaţi să aveţi un stagiu de pregătire profesională sau de cercetare în străinătate. Vă completează cariera și vă schimbă viziunea profesională și umană. Fiţi modești. În medicină, orgoliile nu-și au locul”.

La rândul său, prof. dr. Cătălin Cîrstoiu, decanal Facultăţii de Medicină a UMFCD, i-a avertizat pe proaspeţii studenţi că îi așteaptă o perioadă agitată: „Facultatea de Medicină nu e aici, e oriunde în cele peste 50 de spitale din București, unităţi sanitare și în aproape 350 de clinici universitare. (...) Vă așteaptă șase ani în care viaţa voastră va fi o continuă fugă între spitale, între clinici. Sper că nu veţi alerga pentru note, ci pentru a învăţa”.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe