Ea necesită atât corelarea legislativă a tuturor prevederilor ce au relevanţă pentru practica medicală, cât și introducerea unor reglementări privind metodele de soluţionare extrajudiciară a reclamaţiilor de malpraxis.

Beneficiile unei asemenea legi sunt evidente, printre cele mai importate fiind: compensarea eficientă și echitabilă a pacienţilor prejudiciaţi de o eroare medicală, protecţia crescută a medicilor în faţa unor acuzaţii nejustificate de malpraxis, reducerea costurilor sociale generate de greșelile medicale și, nu în ultimul rând, menţinerea respectului bolnavului faţă de medici și de profesia medicală.Alte aspecte importante care trebuie să fie reglementate prin această lege:

• delimitarea situaţiilor în care răspunde juridic spitalul public de cele în care răspunde direct medicul, precum și tipul de răspundere juridică a fiecăruia;

• posibilitatea pacientului de a parcurge o metodă alternativă de soluţionare a conflictului înainte de a depune o acţiune în justiţie;

• definirea mijloacelor de probaţiune extrajudiciară a greșelilor medicale;

• structura baremelor ce pot fi aplicate pentru aprecierea gravităţii prejudiciului corporal;

• cauzele exoneratoare de răspundere pentru medic și spital;

• prevederi privind clauzele minime ale asigurărilor de răspundere civilă profesională medicală; 

• sursele de finanţare pentru despăgubirea pacienţilor prin procedură extrajudiciară (sume plătite de asigurare, contribuţii financiare ale statului, fonduri ale autorităţilor publice locale etc.).

Deoarece domeniul responsabilităţii medicale este unul transdisciplinar, având o relevanţă deosebită medicală și juridică, dar și efecte foarte importante în ceea ce privește sanogeneza, medicina defensivă, climatul psihologic în care se desfășoară munca din domeniul sanitar și în final asupra nivelului de bunăstare generală a populaţiei, putem spune că o lege a malpraxisului reprezintă un adevărat proiect de antropologie socială.