Pentru încadrarea corectă juridică a diferitelor categorii de erori medicale, este esenţială înţelegerea noţiunilor utilizate în domeniul responsabilităţii medicale. Aceasta reprezintă punctul de plecare pentru orice tip de arhitectură a unui sistem alternativ de conciliere extrajudiciară a malpraxisului.

De execuţie sau de planificare

Unele sisteme juridice consideră că toate erorile medicale sunt malpraxis (România, Italia, Germania). Echivalenţa provine din taxonomia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în care eroarea este eșecul unei acţiuni planificate de a fi finalizată conform intenţiei (eroarea de execuţie) sau utilizarea unui plan greșit pentru a atinge un scop (eroarea de planificare). Erorile pot fi făcute prin comisiune sau prin omisiune și reflectă de obicei deficienţe în sistemele de îngrijire.

Această definiţie a erorii medicale este foarte asemănătoare cu cea a culpei. În Italia, culpa este considerată neglijenţa, imprudenţa, neîndemânarea sau nerespectarea regulamentelor.

În Germania, sunt pedepsite penal doar faptele comise cu intenţie, iar culpa doar la cazurile în care legea prevede în mod expres acest lucru.

Rezultate nedorite ale riscului terapeutic

În ţările care au forme ale unor sisteme de drept medical de tip „no-fault” se consideră că eroarea medicală cuprinde atât greșelile, cât și accidentele produse de hazard (Franţa, Suedia, Noua Zeelandă).

Eroarea este inevitabilă pentru oameni și deci și pentru medici. În același timp este involuntară, fiind consecinţa unei lipse temporare de judecată sau de apreciere corectă a unei situaţii. Eroarea poate fi imputată medicului doar atunci când este făcută cu ignorarea unor norme legale.

Accidentele medicale sunt considerate rezultate nedorite ale riscului terapeutic, în apariţia cărora nu poate fi identificată o vină obiectivă a cuiva.

Există și o expresie care sintetizează acest concept – toate greșelile sunt erori, dar nu toate erorile arată o greșeală.

În Franţa, la cazurile care ajung în faţa instanţelor de judecată, eroarea medicală va fi analizată din perspectiva unei greșeli potenţiale cauzate de neglijenţă, imprudenţă, nepricepere sau lipsă de diligenţă. Dacă se constată că au existat încălcări ale unor norme legale sau o culpă profesională, eroarea va fi considerată malpraxis și poate avea implicaţii penale.

În Suedia, există o diferenţiere a faptelor penale în funcţie de gravitate; de exemplu, dacă fapta a implicat asumarea conștientă a unui risc de natură gravă.

În multe sisteme de drept, malpraxisul constituie doar un termen colocvial, rezultat din jurisprudenţa instanţelor de judecată.

Totodată, cuvântul malpraxis are și un sens exhaustiv. El acoperă aspecte diferite din activitatea medicală, cum ar fi: abandonul bolnavului, refuzul de acordare a îngrijirilor medicale, culpa medicală (neglijenţă, omisiune, nepricepere, depășirea competenţei), absenţa consimţământului, erori de tratament, încălcarea unor regulamente ori norme legale, nerespectarea confidenţialităţii, abateri etice cu consecinţe grave, imprudenţa, lipsa de diligenţă etc.