Chirurgia cardiacă se adresează cazurilor severe și necesită o bună pregătire preoperatorie și o echipă experimentată.
Pentru majoritatea pacienţilor, necesitatea unei intervenţii chirurgicale la nivelul cordului vine ca un trăsnet. De cele mai multe ori, bolnavul și familia sa intră în panică și încep să caute răspunsuri la întrebări printre cunoștinţele care au trecut printr-o astfel de procedură sau pe internet.
În cazul unui bolnav, indicaţia chirurgicală se stabilește atunci când, conform ghidurilor medicale recunoscute pe plan global, în baza unor studii aprofundate realizate pe termen lung, beneficiile intervenţiei depășesc cu mult riscurile.
Riscul intervenţiilor chirurgicale a scăzut foarte mult odată cu evoluţia tehnologiei și a numărului de proceduri efectuate. Astfel, riscul de mortalitate la o intervenţie chirurgicală în sfera cardiovasculară nu depășește adesea trei procente.
Un risc calculat de peste 8% este considerat mare, iar acest lucru înseamnă că starea pacientului este foarte gravă. În cazul acestor pacienţi, poate ar trebui să ne gândim la metode alternative de tratament, mai puţin invazive (acestea sunt, de obicei, intervenţionale), cu beneficii poate parţiale, dar cu o probabilitate mai mare de supravieţuire.
Operaţiile pe inimă se fac, de cele mai multe ori, când cel puţin una dintre patologiile cardiace este severă. În caz contrar, operaţia îi poate face pacientului mai mult rău decât bine. Spre exemplu, dacă se montează un bypass pe o arteră coronară ce nu are o stenoză importantă, există o probabilitate mare ca acel bypass să se închidă.
Aceasta deoarece presiunea cu care vine sângele prin bypass nu o depășește pe cea a sângelui din artera proprie și, în consecinţă, stagnează în bypass, unde se coagulează, înfundându-l. Și ce obţinem în acest caz? Un bypass înfundat, fără rezolvarea problemei, cu expunerea la riscurile chirurgicale și cu distrugerea materialului propriu, care este extrem de preţios.
Există situaţii în care putem să nu așteptăm ca boala să devină
severă pentru a interveni chirurgical. Acesta este cazul pacienţilor la care valvele se pot repara – dar și în acest caz, boala trebuie să fie cel puţin moderată.
Pentru ca aceste cazuri să capete indicaţie operatorie, intervenţia trebuie realizată în centre cu o cazuistică bogată în domeniu, de chirurgi experimentaţi, cu rată de reușită foarte mare pentru această procedură. Acesta este cazul pacienţilor cu prolaps de valvă mitrală, care pot beneficia de repararea ei prin plastie de valvă mitrală.
Odată calculat riscul prin formule testate în numeroase studii (de exemplu, Euroscore, STS), trebuie ca pacientul să înţeleagă semnificaţia acestuia. Dacă riscul unei intervenţii este de X%, iar pentru medici aceste procente reprezintă severitatea pacientului în ansamblu, bolnavii adesea le interpretează greșit.
Dacă probabilitatea ca un pacient să facă o complicaţie este de X%, el trebuie să înţeleagă că nu avem de unde să știm dacă el este sau nu între cei X% pacienţi care fac complicaţia. De asemenea, pacientul trebuie să conștientizeze că, dacă este între cei care fac complicaţia, ei nu fac X% din complicaţie, ci o fac în totalitate.
Riscul operator se calculează în funcţie de mai mulţi factori:
Un pacient care nu necesită o operaţie de urgenţă trebuie să fie preoperator în cea mai bună formă posibilă din punct de vedere medical. Cu cât este mai bine pregătit, cu atât se reface mai repede și necesită o perioadă mai scurtă de spitalizare, atât în terapie intensivă, cât și pe secţie.
O pregătire bună poate face diferenţa între viaţă și moarte! Trebuie eliminate toate focarele infecţioase, pentru că în timpul intervenţiei, când activitatea inimii este preluată de mecanismul complex numit pompă de circulaţie extracorporală (CEC), bacteriile, care, în condiţii normale „dorm” în organismul nostru, sunt „trezite și plimbate” prin tot corpul.
Acest lucru favorizează apariţia infecţiilor, mai ales la nivelul corpurilor străine, care adesea sunt montate în timpul operaţiilor (proteze valvulare – biologice sau metalice, inele protetice, tuburi protetice etc.).
Una dintre explicaţii este curgerea liniară a sângelui imprimată de pompa de circulaţie extracorporală, spre deosebire de curgerea pulsatilă a sângelui pompat de inimă.
În timpul circulaţiei extracorporale, toate organele au un oarecare nivel de suferinţă. Din această cauză, dacă pacientul are o patologie cronică (știută sau neștiută) la nivelul oricărui organ, ea se poate demasca sau decompensa după o intervenţie complexă, cum este cea de la nivelul inimii.
De asemenea, în cazul pacienţilor diabetici, dacă boala este decompensată (hemoglobina glicozilată mare), ne putem aștepta la o vindecare mai anevoioasă și la un risc mai mare de infecţii.
Un alt lucru important de știut pentru pacientul care urmează să se opereze este că o mobilizare rapidă, încă de pe secţie – unde este ajutat de kinetoterapeuţi –, vine și cu o recuperare mai rapidă asociată cu încredere și stare de bine.
Bolile evoluează în continuare și trebuie să continuăm să ţinem sub control factorii de risc, iar ţintele terapeutice vor fi mai drastice, având în vedere severitatea patologiilor.
Desigur, sunt multe lucruri de adăugat, însă unul pe care vreau să-l menţionez și care cred că este foarte important este că pacientul trebuie să își aleagă o echipă medicală în care să aibă încredere, pentru a trece cât mai ușor peste această încercare.
Mai multe informații de același autor: aici
Citiți și: Bypass sau terapie endovasculară?
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe