Terapia durerii în Reanimare și Terapie Intensivă este una dintre problemele principale ce se pun în cazul pacienților instabili ce au nevoie de îngrijiri speciale în contextul unor situații grave, când ei ajung la Terapie Intensivă. Ea face parte însă dintr-un ansamblu mult mai larg de priorități întâlnite în secțiile de ATI, acolo unde pacienții noștri se zbat clipă de clipă între viață și moarte.

Sunt medic ATI și de Terapia durerii, cu o experiență de mai multe decenii în acest domeniu în Germania și Franța. Sunt extrem de tristă și chiar șocată de dezbaterile actuale în România cu privire la situația colegilor ATI de la spitalul Sf. Pantelimon din București. 

Am lucrat recent doi ani în România, când am avut onoarea și privilegiul de a participa la constituirea unuia dintre primele Centre Integrate de Terapia Durerii din România, la Spitalul Nord Pipera din București. În această perioada de revenire în țară, am fost de multe ori surprinsă de atmosfera de neîncredere și suspiciune din mass-media românească vis-a-vis de corpul medical din țară. Am citit mult în ultimele luni despre numeroase scandaluri din lumea medicală, ce par să facă deliciul unei prese în căutare de senzațional, din păcate alimentată uneori și de anumiți colegi ce nu își fac meseria corect. Am întâlnit pacienți care erau extrem de neîncrezători, temători și circumspecți în prima parte a dialogului nostru. Am întâlnit colegi, rari, din fericire, care vorbeau cu dispreț despre pacienți pe care îi considerau manipulatori. Și întotdeauna cuvântul-cheie, cuvântul-binefacere, era acela de „dialog”.

Aparținătorii au nevoie de explicații

Pacienții noștri și familiile lor au nevoie ca noi, medicii și corpul medical în general, să acordăm timp dialogului și să le explicam cum se întâmplă lucrurile, în general, în actul medical, și mai ales în ATI:

- pentru ca ei să știe că riscul de a muri în Reanimare este enorm, de aproximativ 20% în țările cu un sistem medical dezvoltat, acest lucru însemnând deci că un pacient din patru sau din cinci va muri în Reanimare, în ciuda progreselor făcute în ultimii ani în acest domeniu;

- pentru ca ei să înțeleagă că atunci când un pacient are nevoie de susținere vitală, de respirație artificială, de oxigen la concentrație înaltă și de vasopresori puternici, precum adrenalina sau noradrenalina, starea lui este deja foarte gravă, mai ales la vârstă înaintată sau atunci când pacientul respectiv are boli cronice anterioare; în astfel de situații, decesul poate surveni oricând.

- pentru ca ei să se simtă ascultați și luați în seamă, consultați atunci când necesitatea unei terapii intensive începe să se transforme în obstinație nerezonabilă, când se pune problema încetării unei terapii, pentru că nu mai există șanse – o decizie uneori dureroasă, dar necesară; aceasta trebuie explicată și discutată cu familia pacientului.

Arta medicală

Într-o călătorie prin Maramureș, la un atelier de olărit, un meșter popular îi spunea fetiței mele că orice meșter olar a distrus câteva mii de oale înainte de a-și învăța meșteșugul... Profesoara mea de ATI de la Universitatea din Aachen îmi spunea că orice medic are un „mic cimitir personal” și că adevărata artă medicală este ca dimensiunea lui să fie cât mai redusă posibil… Pentru asta studiem cel puțin 11 ani ca să devenim medici ATI, cu ghiduri și referințe științifice internaționale. Și, mai mult decât atât, Societatea Română de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI) a reușit chiar enorma și rara performanță de a-și califica medicii ATI la nivel european, prin diplomă europeană! 

Când am auzit în mass-media că un medic ATI în România a fost acuzat de crimă cu premeditare prin scăderea dozei de noradrenalină, am crezut la început că este vorba despre o glumă proastă... Este ca și cum un serial killer ar încerca sa își ucidă victima cu o furculiță tocită, când el are la dispoziție un arsenal întreg de cuțite ascuțite de diferite mărimi! Ar putea fi ridicol, dacă nu ar fi, din păcate, tragic. Căci realizăm cât de profund s-au deteriorat lucrurile la noi de fapt! 

Procurorii convoacă experții cu dublă competență

În alte țări, în astfel de situații se aplică prezumția de nevinovăție și astfel de cazuri grave sunt la început expertizate. Există medici ATI, în general cu multă experiență profesională, ce au formare de expert juridic pe lângă tribunale autorizate și, deci, dublă competență, medicală, dar și juridică – ei fac o expertiză medicală a cazului respectiv. Procurorii și tribunalele convoacă și ascultă părerea acestor experți. Jurnaliștii sunt obligați de etica lor profesională și astfel de cazuri nu sunt făcute publice în faza lor inițială. În fine, există asiguratori medicali și fiecare medic este asigurat pentru malpraxis, iar familia sau pacientul sunt despăgubiți, dacă greșeala este dovedită.

Cunosc o colegă medic de familie ce a fost implicată direct, acum câțiva ani, într-un scandal de luare de mită la un spital în apropiere de București. După trei ani de procese, târâtă în noroi de presă, obligată să renunțe la post, a fost achitată! Nimic nu era adevărat, dar… ce mai contează? Azi e în depresie profundă și nimeni nu o mai angajează, pentru că o simplă căutare pe Google arată în primele pagini numai articole defăimătoare la adresa ei… Cine îi va reda vreodată cinstea atât de ușor pierdută, onoarea terfelită în noroi de jurnaliști dornici de scandal? 

Și cine îi va îngriji de acum înainte oare pe bolnavii în stare gravă ce nu vor mai putea ajunge pe paturile de reanimare de la Sf. Pantelimon? 

Avem nevoie de comisii de etică în reanimare

Haideți să ne așezăm cu toții la masa dialogului, să vedem cum putem invita omenia și încrederea între noi. 

Haideți să vedem cum putem forma, după model occidental, comisii de etică și dialog în reanimare, să explicam cum se întâmplă lucrurile acolo unde viața, acest dar prețios, însă efemer, întâlnește în fiecare clipă moartea, acest moment de trecere către etern... 

Să vedem cum putem forma experți în acest domeniu, să avansăm în sistemul de asigurări de sănătate și malpraxis. 

Și, mai ales, să încetăm să ne acuzăm. Căci sănătatea noastră și a familiilor noastre este un dar prețios, pentru care merită să încetăm ostilitățile și să începem un adevărat dialog, constructiv și necesar.