În pediatrie au fost descrise, relativ recent, două noi situaţii care merită atenţia pediatrilor și a medicilor de familie: reflexul de gag și criza de tantrum.
Potrivit unei analize din 2014, în reflexul de gag, manifestările pot varia de la sufocare ușoară la senzaţie de vomă și vărsături violente. La acestea se pot asocia spasme musculare violente la nivelul gâtului, sincopa, spasme musculare abdominale și senzaţie de greaţă.
Reflexul de gag este întâlnit în: pediatrie, când sugarii primesc alimente noi, pe care nu le cunosc; la copiii care trec de la medicaţia administrată sub forma de suspensie la cea de tip capsule sau comprimate; în stomatologie; în neurologie. Dacă în stomatologie se pot utiliza anestezia locală, anxiolitice și chiar acupunctura (există studii din 2015 în acest sens), în neurologie recuperarea este mai dificilă.
O atenţie deosebită trebuie acordată mamelor cu sugari, mai ales dacă sunt la primul copil. Mămicile mai anxioase și fără experienţă confundă reflexul de gag cu înecul și încearcă să intervină urgent pentru a-și salva bebelușul (scot mâncarea copilului din gură).
Aceste mămici trebuie informate că acesta este un mecanism reflex, că bebelușul nu este în pericol, că acesta scoate singur bolul de mâncare din gură, în mod reflex, și ca atare, ele nu trebuie să se panicheze, ci să aștepte ca bebelușul să înveţe să mestece și să înghită bolul alimentar din gură.
La copii este important să se facă diferenţa între reflexul de gag și înec: reflexul de gag este zgomotos (copiii tușesc, lăcrimează, aruncă mâncare afară din gură, pot chiar să vomite), dar nu periculos, în timp ce înecul este silenţios (copilul nu mai poate respira, nu poate tuși și nu poate vorbi, devine cianotic și duce mâinile la gât; dacă iniţial putea fi agitat, în final copilul devine liniștit, intrând în comă). Evident, manevra
Heimlich adaptată vârstei copilului este salvatoare.
Crizele de tantrum sunt definite ca episoade de furie sau agitaţie psiho-motorie exagerată la copiii cu vârsta între 2 și 4 ani, manifestate prin aruncat pe podea, ţipete, agresivitate, lovirea apropiaţilor sau persoanelor străine. Ele pot dura de la câteva minute până la 30 de minute.
Sunt considerate fenomene naturale și apar mai ales la copiii care nu reușesc să-și exprime în cuvinte frustrările/problemele. Statistic, 25-80% dintre copiii cu vârsta între 2 și 4 ani manifestă accese de furie cel puţin o dată.
Se consideră că tantrumul reprezintă o etapă normală în dezvoltarea copilului și nu trebuie văzut ca o patologie sau boală cu impact negativ în dezvoltarea unui copil. Tantrumurile sunt des întâlnite în cel de-al doilea an de viaţă, un moment în care copilul învaţă să vorbească.
Copiii mici înţeleg, în general, mult mai mult decât pot exprima în cuvinte.
O altă situaţie cu care se confruntă cei mici este nevoia de autonomie/independenţă. Copiii își doresc să fie independenţi și să aibă un oarecare control asupra mediului înconjurător și asupra acţiunilor lor.
La această vârstă, copilul gândește „Îmi doresc să fac asta de unul singur” sau „Vreau acest obiect chiar acum!”. Atunci când descoperă că nu pot avea ceea ce își doresc, apar crizele de tantrum. De reţinut că hipoglicemia poate favoriza sau accentua crizele de tantrum. De aceea este bine ca părintele să verifice dacă copilul nu este flămând.
Există multe sfaturi de la psihologi pentru părinţi pentru a-i ajuta să facă faţă situaţiei:
• reducerea stărilor de stres sau emoţiilor negative din familie și din relaţia părinte-copil; copilul trebuie să fie crescut într-un mediu liniștit, astfel încât să se simtă în siguranţă și iubit;
• distragerea atenţiei copilului atunci când este pe cale să facă o criză de tantrum;
• identificarea factorilor declanșatori pentru a preveni astfel de
accese de furie pe viitor;
• păstrarea calmului pe cât posibil, deoarece nervozitatea părinţilor poate accentua criza.
În niciun caz crizele de trantrum nu trebuie răsplătite; copilul nu trebuie să obţină ce își dorește prin astfel de acţiuni, deoarece așa s-ar favoriza în continuare declanșarea acestora. Părinţii trebuie să accepte că nu pot controla sentimentele și comportamentul copilului în mod direct; e nevoie de multă răbdare și timp, deoarece frecvenţa crizelor se micșorează o dată cu creșterea copilului.
Părinţii trebuie să știe că pot cere ajutorul medicului atunci când le este greu să menţină controlul crizelor, iar acestea devin foarte deranjante; atunci când au probleme în a-și controla propriile emoţii și au tendinţa de a-și pierde controlul (uneori și părinţii au nevoie de tratament); atunci când tantrumurile copilului le restricţionează activităţile și perturbă liniștea familiei sau cea din grădiniţă.
Ca medic, în aceste situaţii, recomand Carbamazepina sirop în doze mici sau medii, urmând ca dozele să fie reduse în timp, pe măsură ce copilul crește și crizele se răresc.
Le mai recomand să filmeze copilul în momentul accesului de furie și ulterior să urmărească filmarea împreună cu cel mic, pentru ca acesta să-și conștientizeze comportamentul. Și, evident, recomand multă căldură sufletească și tact în creșterea celor mici.
Citiți și: Dr. Mihai Craiu: în România, deciziile eronate în tratamentul copiilor sunt luate „de frică”
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Află mai multe informații despre oferta de abonare.
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe
