Legea (95R/2006) stipu­lează că CMR este autoritate a statului delegată cu atribute executive (înregistrarea medicilor), legislative (elaborarea Codului Deontologic) și jurisdicţionale (judecarea medicilor pentru a menţine independentă și corectă exercitarea profesiei de medic).

Am afirmat deseori înainte (Enăchescu & Pereţianu, 1998, 1999; Pereţianu, 2017) că ambiguităţile legilor legate de Colegiu creează confuzii importante în mintea medicilor, a pacienţilor și a politicienilor.

În acest sens, pe parcursul ultimelor câteva luni, noua conducere a Colegiului Medicilor din România (CMR) a propus opiniei publice câteva idei noi în materie de malpraxis. Am analizat toate aceste propuneri și dorim să facem câteva precizări.

Probleme reale și propuneri neconforme cu legea

Problemele ridicate de CMR care sunt reale:

• Numărul dosarelor penale pe motiv de malpraxis în România este de circa 7-10 ori mai mare faţă de numărul cazurilor de acest gen ajunse în instanţe în ţările din Europa de Vest sau SUA.
• Nicio expertiză de specialitate produsă de comisiile de experţi ale CMR și ale DSP și cea superioară a Ministerului Sănătăţii nu este luată în considerare în instanţe. Instanţele consideră că singurii experţi sunt medicii legiști.
• Plata asigurărilor de malpraxis de către angajaţii din Sănătate nu mulţumește nici pacienţii (sau aparţinătorii), și nici pe salariaţii plătitori.

Pentru a rezolva aceste probleme, conducerea CMR a propus o serie de modificări, considerate de noi neconforme cu legea (vom reveni). Iniţiatorii le consideră, evident, drept unele capabile să schimbe (în bine) actuala situaţie:

• CMR propune înfiinţarea procedurii de autorecunoaștere benevolă a erorii.
• CMR consideră că asigurarea de malpraxis nu este destul de consistentă, și de aceea nu acoperă și plata despăgubirilor pentru daune morale.
• CMR consideră că medicii legiști nu sunt destul de independenţi pentru a fi consideraţi experţi credibili și echidistanţi, deoarece sunt în subordinea
  Ministerului Sănătăţii.
• CMR consideră că se impune crearea unui corp de experţi de specialitate (judiciari) sub „coordonarea” sa, care să fie consultat de judecătorii din instanţe în cazurile de malpraxis, cu scopul de a stabili (sau anula) daunele morale și materiale.

Ulterior, CMR a mai propus:

• Desfiinţarea comisiilor de malpraxis de la nivelul DSP (fapt absolut corect, căci acele comisii erau redundante și fără efect).
• Înţelegere amiabilă între pacient și medic, fapt propus anterior de noi (vezi Caseta; N.r.: o primă versiune a acestui articol a fost primită anterior anunţării de către CMR a propunerii privind înţelegerea amiabilă). Aceasta este fezabilă prin existenţa mediatorilor acreditaţi prin Legea 192/2006 R (Legea medierii și a mediatorilor). Pe acest subiect, partea tehnică a propunerilor CMR este extrem de complicată.

Scurtă analiză

Analizând aceste propuneri, considerăm că soluţiile propuse pentru rezolvarea lor nu sunt de natură să rezolve situaţia, iar unele afirmaţii ale avocaţilor angajaţi de CMR (la întâlnirile la care am participat direct) sunt de-a dreptul îndoielnice. În același sens, nu considerăm oportună renunţarea la prevederile din prima lege a malpraxisului (propusă chiar de CMR acum șapte ani), și anume:

a. plata asigurărilor de malpraxis să fie efectuată de instituţiile sanitare, și nu de angajat;
b. înfiinţarea comisiilor de mediere a situaţiilor conflictuale.

Analizând actualele propuneri ale CMR, dorim să precizăm că:

• Înfiinţarea procedurii de autorecunoaștere benevolă a erorii este o măsură „idealistă”, nefezabilă, una despre care nu am auzit să fie utilizată în ţările UE sau SUA (activitatea federaţiei noastre, Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România, CFSMR, din 2012 încoace, care se petrece în cadrul FEMS – Federaţia Europeană a Medicilor Salariaţi – ne permite să afirmăm acest lucru).
• Plata asigurărilor de malpraxis ar trebui să fie reglementată exact că în ţările UE și SUA, adică să fie efectuată de instituţia sanitară angajatoare, și nu de angajaţi (așa cum se întâmplă doar în România).
• Sumele despăgubirilor plătite din aceste asigurări trebuie să fie stabilite prin lege, așa încât pacientul să știe, încă înaintea actului medical, cât de mari pot fi aceste despăgubiri în caz de malpraxis (în SUA sunt plafonate prin lege inclusiv sumele plătite pentru daunele morale).
• Plata unor asigurări de malpraxis „mai consistente”, așa cum propune CMR, ar duce doar la agravarea nemulţumirilor din sistem, spre „bucuria” asigurătorilor!
• Concluzia trasă de avocaţii CMR, prezentată în urma analizei unui dosar CEDO (dosarul „Lazăr împotriva României – 32146/05, din 16 februarie 2010), și anume că medicii legiști nu ar fi experţi credibili și independenţi pentru instanţa de judecată deoarece „activează în directa subordine a Ministerului Sănătăţii”, o considerăm una hazardată, nejustificată și eronată. Analiza dosarului invocat de CMR nu are cum să justifice aceste concluzii „inedite”. În plus, chiar Colegiul are ca activitate și responsabilitate să asigure independenţa profesională a medicilor (inclusiv a medicilor legiști!).
• Înfiinţarea unui „corp de experţi judiciari” (încă o comisie de specialiști) sub tutela CMR nu are cum să rezolve problema neîncrederii judecătorilor în comisiile de experţi ale CMR sau DSP (minister), deoarece și comisiile existente sunt formate tot din specialiști „de top”.

Propunerile noastre

Considerăm că argumentele folosite pentru justificarea propunerilor CMR sunt insuficient de pertinente sau chiar forţate. Pentru rezolvarea problemelor actuale legate de malpraxis, propunem (și alături de noi se găsește toată conducerea CFSMR) următoarele modificări legislative:

1. Plata asigurărilor de malpraxis de către angajator (spital, cabinet medical), și nu de către salariat.

2. Înfiinţarea instituţiei de mediere pentru cazurile de malpraxis (în străinătate se rezolvă până la 20% dintre cazurile de malpraxis prin mediere) sau sprijinirea actualilor mediatori generaliști pentru preluarea cazurilor de malpraxis.

3. Plafonarea plăţilor din asigurările de malpraxis (incluzând mai ales daunele morale) prin lege, cu informarea prealabilă a pacienţilor referitor la aceste sume (ca și în cazul taxelor notariale, în cazul cumpărării unui imobil etc.).

4. Reînfiinţarea (prin lege) a analizelor cazurilor de deces sau erorilor medicale în fiecare spital din ţară, cu participarea medicului curant și a medicului legist (sau morfopatolog), dar și cu invitarea unui specialist din alt spital (altă clinică universitară) în calitate de „oponent”, după constatarea unui deces sau a unei erori (cu mult înaintea unui proces în instanţă).

Aceste comisii de analiză detaliată a fiecărui caz (așa cum se întâmpla în România înainte de 1989 și se întâmplă și astăzi în toate ţările civilizate) sunt în măsură să readucă încrederea judecătorilor în corpul de experţi, deoarece ele se consumă (repetăm) mult înaintea unui proces și implică specialiștii altui spital (altei clinici).

P.S.: Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor este dispusă să participe cu experienţa și expertiza obţinute în anii de activitate în ţară și străinătate pentru a rezolva problemele legate de malpraxis, într-o colaborare strânsă cu CMR, Ministerul Sănătăţii și toate organismele interesate.

Citiți și: Perspective noi asupra malpraxisului medical