Newsflash
OPINII

Obligaţia de a acorda primul ajutor

de Drd. Rareș Voroneanu - apr. 23 2021
Obligaţia de a acorda primul ajutor

Legea numărul 95/2006 conţine o serie de reglementări privind primul ajutor și ajutorul calificat.

voroAstfel, pentru orice persoană, fie că este un profesionist al sferei medicale ori un profan al acestui domeniu, există o obligaţie legală de a acorda primul ajutor în caz de necesitate. În situaţia persoanelor care nu au pregătire medicală, acestea vor acţiona pe baza indicaţiilor primite din partea dispeceratelor medicale de urgenţă ori a serviciilor de urgenţă SMURD, precum și serviciului de ambulanţă judeţean. Scopul reglementării este acela de a preveni eventualele complicaţii ce pot apărea până la sosirea echipajelor speciale, precum și pentru salvarea vieţii persoanei aflate în nevoie.
De asemenea, orice cetăţean are o obligaţie legală de a anunţa autorităţile în caz de urgenţă, înainte sau concomitent cu acordarea primului ajutor. În legătură cu modalitatea de aducere la cunoștinţă a nevoii de ajutor, legea stabilește faptul că aceasta poate fi făcută fie prin apelul la numărul unic de urgenţă 112, fie în mod direct, dacă există o asemenea posibilitate. Astfel, conform legii, „acordarea primului ajutor calificat se efectuează în regim public, este o datorie a statului, un drept al cetăţeanului, și nu poate fi efectuată în scop comercial”.
Care este timpul în care ajutoarele specializate trebuie să ajungă la intervenţie? În zona urbană, la cel puţin 90% dintre cazurile din urgenţă, acestea trebuie să răspundă solicitării în opt minute, în timp ce în zona rurală, la cel puţin 75%, timpul crește la 12 minute. De asemenea, în baza protocoalelor încheiate cu inspectoratele pentru situaţii de urgenţă și cu autorităţile publice locale, ONG-urile precum și organizaţiile nonprofit pot participa la astfel de activităţi (Crucea Roșie, spre exemplu).
Care este răspunderea personalului necalificat care acţionează pentru a salva viaţa unei persoane? Proclamaţia 95/2006 stabilește faptul că, dacă o persoană acordă primul ajutor în mod voluntar, respectând indicaţiile furnizate de persoanele competente cu bună-credinţă, intenţia fiind aceea de a salva viaţa alteia, răspunderea pentru eventualele prejudicii este inexistentă. Se operează astfel o cauză de exonerare atât pentru latura civilă, cât și pentru cea penală. De altfel, decizia legiuitorului este una justificată, eventualele sancţiuni putând descuraja acordarea ajutorului celui aflat în nevoie. Cu toate acestea, vreau să subliniez faptul că exonerarea va opera doar dacă persoana va acţiona cu bună-credinţă și numai în baza recomandărilor primite de la organele specializate.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe