Avem o pandemie și o problemă majoră la nivel naţional. Pe harta Lancet Infectious Diseases, într-o săptămână, micile puncte roșii de pe mapamond s-au înmulţit în așa fel încât nu mai putem distinge graniţele ţărilor.

Astăzi (miercuri, 25 martie), dacă te uiţi la această hartă-semnal, avem peste 370.000 de cazuri de îmbolnăviri și peste 16.000 de decese. Haosul mondial s-a instalat și aceasta este realitatea de necontestat. Prima întrebare care îmi vine în minte în acest context este: cine se face responsabil de haosul internaţional? Coronavirusul se pare că este primul responsabil. Întrebarea este: de ce?

Toţi se vor grăbi să răspundă: este un virus nou care a luat pe nepregătite organismul uman. Păi, dacă ne gândim că sunt mai multe forme de coronavirus și că în ultimele două decenii am mai trăit două epidemii – una în 2002, de acute respiratory sydrom coronavirus (SARS), în Orientul Mijlociu, și alta în 2012, așa-zisul „respiratory syndrom coronavirus  (MERS-CoV) – realizăm că de fapt nu am învăţat nimic sau nu am sedimentat nimic din experienţele anterioare.

Acest virus mai are o surpriză inducătoare de haos diagnostic. Copiază cam tot ce apare în simptomatologia respiratorie a unei viroze banale și a venit după o epidemie de gripă care, anunţată cu surle, s-a dovedit că nu este la nivelul anilor anteriori. Până aici se zicem că este vina unui virus care are la tot pasul surprize pentru noi.

O problemă fără culoare politică

Al doilea posibil vinovat ar putea fi autorităţile. Se va spune că aici ele au reacţionat și interacţionat. Da, semnalele au fost trase, nu s-a încercat să se creeze panică, dar parcă pe sticlă au apărut prea mulţi experţi non-medicali care și-au dat cu presupusul.

Dacă mă gândesc la votarea în unanimitate în Parlament, chiar și online, a stării de urgenţă, nu pot să nu mă întreb de ce în talk-show-urile alimentate din plin de televiziuni, în primele săptămâni, când pericolul se apropia de graniţă, reprezentanţi de partide nu făceau altceva decât să se acuze reciproc de lipsa de „nutriţie” de ani de zile a sistemului medical, uitând că de fapt avem o mare problemă care nu mai are coloratură politică .

O altă reflecţie imposibil de neglijat rămâne agăţată de întrebarea: dacă aveam un Institut Cantacuzino perfect funcţional și fabrici de materiale consumabile încurajate, oare mai apăreau aceste consecinţe?

Mai este un factor care a acţionat haotic, după părerea mea, într-un anumit moment. E vorba de personalul medical. Unii dintre medici s-au grăbit să-și bage concedii medicale, uitând că trebuie să se afle în primul rând al tranșeelor de stopare a acestei epidemii din clipa în care i-au jurat lui Hipocrate.

Nu era orice fel de jurământ. Alţii au început să se lamenteze găsind tot felul de pretexte de a evita momentul primului contact cu potenţialul pacient.

Fake news și breaking news, contribuitori la haos

Mulţi și-au pierdut timpul noaptea butonând pe telefoane, amestecând ghiduri oficiale pur ancorate la dovezi știinţifice cu fake news-uri de diferite grade. Finalul a fost cel așteptat: nimeni nu mai înţelegea nimic și anxietatea era în creștere de la o zi la alta.

Sigur că erau și motive întemeiate, pornind de la lipsuri, până la cantităţile mici de materiale consumabile de protecţie aflate în stoc, sau altele privind deficienţele de comunicare între manageri-personal și Ministerul Sănătăţii.

În ceea ce privește purtatul măștii, dacă vezi cum a evoluat conceptul, rămâi stupefiat. Întâi ar fi trebuit să fie pentru toată lumea. Apoi s-a trecut la purtarea ei în anumite condiţii medicale. Treptat s-a discutat de trecerea de la masca chirurgicală banală, la FFP2 sau FFP3.

Nu ar trebui să uităm nici contribuţia presei la haos. Vă întrebaţi cum s-a reușit? Este foarte simplu: înainte, vânătoarea de breaking news era o raritate exprimată prin imagini despre vreun oficial prins beat la volan, până la o aventură deconspirată a unei vedete (fabricată cu grijă la emisiuni de știri mondene).

Acum, toate canalele trăiesc un răsfăţ general: breaking news la tot pasul; cam la un sfert de ceas în medie același anunţ. Din păcate, despre același subiect: care este ultima cifră  de infectaţi.

La acestea se mai adaugă și câte o stare gravă sau un serial nou care te ţine cu sufletul la gură: în spitalul X este un suspect și mâine, după ce toată lumea este înspăimântată, afli că este negativ.

 Nu mai există știri pozitive. Oamenii stau acasă, se uită non-stop și văd sau primesc doar vești cu un puternic impact emoţional, care induc o depresie pe scară naţională.

Partea de vină a cetăţenilor

Nu în ultimul rând, haosul este întreţinut de român, cetăţeanul care până acum trăia o viaţă liniștită. Se promovează spălatul pe mâni, igiena mâinilor. Din păcate, în vremea în care pacienţii mai veneau la consultaţii eram adesea obligat după examinare să deschid geamul. Cam prea des era acest scenariu.

Mirosul de transpiraţie dar și alte dovezi ale lipsei crase de igienă erau așa de pregnante (dovedind că din păcate prietenia cu apa și săpunul era demult desfiinţată), încât mă întreb și acum oare cum va reuși să se spele pe mâini un om care nu se spală în general.

Au început și alte reacţii în lanţ generatoare de haos. Cumpărături pentru luni de zile, înghesuială la case, golitul rafturilor, declaraţiile false legate de deplasări, de contacţi, actele de bravură în încercarea de a-i face în ciudă sistemului. Toate erau atribute ale coronafobiei, ele însă nefiind combinate, din nefericire, cu abolirea pasiunii pentru mall-uri și a socializării fără sens.

Responsabilitate și optimism, aliaţi de nădejde

Există foarte multe soluţii pentru demolarea acestui haos. Una ar fi că trecând peste mulţumirile repetitive, anticipative pentru personalul medical, în condiţiile în care se știe că expunerea și contaminarea acestuia este de 40%, respectul pentru ceea ce fac toţi cei în halate albe să nu mai fie o etapă doar de moment. Iar lista este lungă, de la strategii personalizate pentru naţiunea noastră, până la folosirea unor legi coercitive.

Nimic nu este inutil din algoritmul corectiv pentru toţi. Privind la medicii care au trecut deja prin aceste drame la nivel naţional, cu spitale debordate de pacienţi, cu personal obosit, epuizat de ture, cu oameni care s-au îmbolnăvit tratând oameni, nu pot să nu inserez recomandările unui confrate italian, care arată că importante sunt și rămân „testările și testele care nu trebuie să lipsească, ca și autoprotecţia și un nivel ridicat de avertizare”.

Aici aș mai adăuga că în loc de mulţumiri premature, un element extrem de important care ar trebui să funcţioneze fără ezitare este acesta: toate eforturile materiale și umane trebuie să se îndrepte, chiar și fără „mască”, către punctele fierbinţi care sunt unităţile spitalicești atât de vânate actualmente de pacienţi și media.

Să nu uităm să rămânem optimiști: omenirea a supravieţuit până acum tuturor pandemiilor