Bănuiesc că o fi pe undeva și un consilier care să se ocupe de comunicare, pentru că în perioada asta comunicarea are un rol covârșitor asupra rezilienţei și mobilizării resurselor noastre interne de a face faţă, mintal, lunii următoare.

A se compara, doar din motive didactice, cu discursul reginei Elisabeta, unde absolut fiecare cuvânt a fost cântărit și încărcat cu exact proporţia potrivită de liniște și emoţie.

Căci de resurse mintale va fi nevoie. Deja, ca psihiatru, văd efectele primei luni. Numărul de pacienţi a scăzut dramatic la cabinet, dar asta nu înseamnă că oamenii sunt bine, ci că nu au cum să ceară ajutor.

De altfel, piedicile puse, instituţional, tratării bolilor cronice de toate felurile în această perioadă se vor resimţi fără doar și poate după relaxarea măsurilor, când vom avea un val masiv de oameni cu alte suferinţe, non-Covid-19, care vor asalta serviciile medicale.

Deocamdată zbârnâie doar telefonul, de zeci de ori pe zi, cu pacienţi noi și vechi încercând disperaţi să găsească un sfat de sănătate psihică, ceea ce îmi permite să rămân conectat la starea colectivă de spirit. Iată ce am constatat până acum, dintre problemele cele mai prevalente:

• Plângerile cele mai frecvente sunt: insomniile, atacurile de panică, consumul de alcool, sevrajele la alte droguri, gândurile suicidare, decompensarea psihozelor diverse pe fondul scăderii supravegherii comunitare, și așa extrem de șubrede și în vreme de pace. La tentativele de suicid mi-e și frică să mă gândesc, dar o fac, știind că acești oameni sunt în pericol maxim și că aproape nimeni nu e disponibil să îi ajute acum. Cât despre ce ne așteaptă în viitor, reamintesc relaţia liniară între rata șomajului și cea a suicidului, documentată de-a lungul anilor și crizelor.
• Familiile carantinate sunt rareori cuibușoare paradisiace de regăsire a iubirii și a echilibrului psiho-emoţional. Unde era disfuncţie, aceasta crește. Unde era violenţă domestică, aceasta escaladează. Mutaţia canceroasă a iubirii în ură e galopantă.
• Tratamentele psihiatrice, mult hulite și subiect de stigmatizare și prejudecăţi, sunt tratamente esenţiale. Întreruperea lor intempestivă e periculoasă și poate, la limită, ruina șansele unui om la o viaţă normală. Dacă tot ce înseamnă reţetă electronică la distanţă a fost parţial rezolvat, prescripţiile de psihotrope și de orice reţetă simplă, necompensată, la distanţă rămân în continuare nereglementate, punându-ne pe noi, pe farmaciști și pe pacient în posibilă ilegalitate atunci când încercăm doar să ajutăm sau să ne menţinem, cu greu, pe linia psihologică de plutire.
• Dacă vedem o rază de optimism pentru sănătatea mintală în lumea curentă, întoarsă pe dos și aruncată dincolo de oglindă, aceea e că mulţi oameni „cu probleme psihice”, care au experienţa și mușchii rezilienţei formaţi în lungi bătălii de tranșee în războiul pentru normalitate și echilibru, sunt surprinzător de bine. Mai bine decât populaţia generală. Semn că eforturile noastre, de ani de zile, trec astăzi un mare test, uneori cu brio.