Limita longevității omului se întrevede deja. O Prezentul articol nu-și propune să rezolve problema îmbătrânirii și nici să epuizeze subiectul. Încearcă doar să evidențieze unele aspecte de ordin etic cu privire la perspectiva longevității, care astăzi pare a fi dezideratul obligatoriu al oamenilor.

Tema de astăzi are în vedere obsesia generației noastre de a anticipa, de a prezice sfârșitul vieții, încercând să amâne cât mai mult acest moment față de oamenii din trecut, pentru care modul în care trăiau era mai degrabă în legătură cu simplitatea naturală și pentru care sfârșitul era acceptat cu ușurința cu care, de cele mai multe ori, accepți o remiză. De asemenea, are în vedere și problema accesului la longevitate, alegerea unui stil de viață diferit fiind prerogativa unora, și nu a tuturor. 

Cele mai multe companii din domeniul previziunii sănătății utilizează, astăzi, tehnologii noi pentru a oferi ipoteze de evoluție a unei situații din prezent. A specula despre cum va arăta viața noastră în viitor, a anticipa cursul lucrurilor este un mod de a provoca prezentul. Considerăm că, pentru o bună parte a oamenilor de pe planetă, îmbătrânirea este o constatare a firescului vieții, față de care nu intervin și nici nu simt nevoia să o facă. 

Modul în care trăiesc nu le permite o astfel de activitate. Mă refer la faptul că cei mai mulți oameni nu dispun de instrumentele necesare pentru a accesa posibilitatea unei vieți mai bune, ceea ce nu înseamnă că este de datoria celor care își permit o perspectivă de viață diferită să-i atragă pe ceilalți spre o viață mai bună. Supraviețuirea este, până la urmă, o chestiune de noroc, la fel cum este o problemă de mijloace. Nimeni nu poate să ofere garanții, o viață lungă nu înseamnă neapărat o viață bună. 

În anul 2021, la expoziția World Press Photo (1) din Viena, au fost expuse o serie de fotografii din țări africane și din America Latină care surprindeau oameni în diverse ipostaze. Mi-am putut imagina astfel orașe cu populație numeroasă, trăind toată ziua pe stradă, în căldura specifică emisferelor estică și vestică. 

Privind atent fotografiile, am observat că cei mai mulți oameni purtau șlapi. Nu se deosebeau prin nimic. Din Africa până în America Latină, sărăcia arată peste tot la fel. Bogăția e diferită. Accesul populației înstărite la oferta longevității arată într-un fel în Franța și altfel în Benin. 

Luxurianta izolare 

Astăzi este intolerabil să îmbătrânești, iar industria longevității câștigă din ce în ce mai mult teren în zona posibilului: femeile vor propria terapie hormonală, bărbații solicită din proprie inițiativă terapie cu testosteron. Două femei aflate la aceeași cafenea într-o dimineață vorbeau despre multiplele suplimente pe care și le administrează în fiecare zi, inspirându-se una de la alta pentru un tratament cât mai complet. 

Situația mi-a adus aminte de filosoful Immanuel Kant, care își apăra refuzul față de medicația în exces, obișnuind să se refere la mesajul lăsat lumii pe piatra sa funerară de un bărbat care murise din cauza supradozei de medicamente profilactice: „N.N. fusese sănătos, dar el zace aici pentru că a vrut să fie mai sănătos decât era” (2). 

Acum niște ani, toate acestea erau discuții exclusiv medicale. Astăzi, este de ajuns să întrebi inteligența artificială sau să urmezi sfatul unei prietene care, cel mai probabil, a solicitat un plan personalizat de longevitate de la o aplicație de tehnologie. 

Și totuși, una dintre problemele etice ale fenomenului anti-aging rămâne o chestiune de acces, ceea ce conduce la necesitatea unei discuții serioase despre soarta umanității în următoarele două decenii. În timp ce tehnologia proliferează în țările bogate, declinul demografic transmite un semnal de alarmă important: populația îmbătrânește, se nasc din ce în ce mai puțini copii, fapt care atrage pe termen mediu anomalii economice și disfuncții sociale. 

Mai mult, elitele care finanțează inovația nu își propun să împartă cu societatea beneficiul accesului lor la noile tratamente și oportunități aduse de medicina viitorului, dimpotrivă, pare că acestea se depărtează de societate, plănuind să trăiască într-o luxuriantă izolare.

Studiul tiparelor genetice, al proteinelor și mecanismelor de funcționare celulară – precum regenerarea celulelor pentru reducerea declinului cognitiv – sau studiile din domeniul biotehnologiei care introduc terapii inovatoare de încetinire a progresiei bolilor în locul intervenției medicale tradiționale, combinate cu administrarea suplimentelor, reprezintă schimbări medicale care sunt și rămân aproximații, predicții, pariuri, dar nu pe viitor, ci pe propria sănătate. 

Singularitatea tehnologică, un punct ipotetic din viitor

Ray Kurzweil, născut în 12 februarie 1948, este un inventator, futurolog și director de inginerie la Google, cunoscut pentru predicțiile sale despre tehnologie și inteligență artificială. Acesta promovează idei noi despre extinderea vieții umane prin biotehnologie și inteligență artificială, preconizând un viitor în care oamenii ar putea atinge nemurirea. 

Până în 2012, când a fost angajat al companiei de tehnologie americane amintite să conducă laboratorul de inteligență artificială, publicul considera că anticiparea omului de știință este naiv-optimistă: „Computerele vor atinge performanța inteligenței umane până în anul 2029”, prezice Kurzweil. 

Totuși, revenind la ideea noastră anterioară, considerăm că o bună parte dintre oameni nu sunt preocupați de propria lor îmbătrânire, trăind mai aproape de principiile de viață dobândite în copilărie, când natura era privită mai degrabă ca un fapt neinfluențabil. 

Ceea ce năzuiește omul de azi este posibilitatea de a-și depăși propriile limite, propria-i neputință, adică de a ține timpul în loc sau cum ar spune Kurzweil: „Unde progresul tehnologic anulează trecerea timpului, omul de știință se războiește în mod constant cu biologia, respinge ideea de «moarte fizică» și ia 80 de pastile pe zi pentru a-și menține starea de sănătate în parametri optimi, convins că singularitatea tehnologică va redefini longevitatea omului, care astăzi rar poate trăi peste 100 de ani”. 

Termenul singularitate tehnologică este, probabil, cea mai populară utilizare a acestei noțiuni astăzi, în special în discuțiile despre inteligența artificială. Singularitatea tehnologică se referă la un punct ipotetic din viitor în care creșterea tehnologică devine de necontrolat și ireversibilă, rezultând în schimbări de neînțeles pentru civilizația umană. Și pentru că ne-am lansat pe orbita predicției, îndrăznim să oferim un avertisment cu privire la viitor: pentru a ne permite viitorul în lumea de mâine, trebuie să supraviețuim în lumea de azi! 

În următorii zece ani, dacă omenirea nu va recurge la ultimo ratia (facem aluzie la detonarea bombei atomice în cadrul unui conflict armat, ceea ce ar conduce la exterminarea totală a umanității și la irelevanța oricărei opinii pe care am proiectat-o în acest articol), lupta omului va fi purtată împotriva superinteligenței, care îi contestă abilitățile de ființă umană. Limita longevității omului se întrevede deja. 

Odată evidențiate premisele declinului inteligenței umane, întrebarea de ordin etic care ne frământă, aflându-ne astăzi între cei chemați să implementeze în organizații noile tehnologii, este următoarea: asistăm la începutul unei noi ere a progresului sau la sfârșitul oricărei forme de progres?    

Bibliografie
Organizație non-profit olandeză, cu sediul în Amsterdam, înființată în 1995, care promovează fotografia profesională de jurnalism și care nu a organizat niciodată o expoziție în România, dar care este prezentă în fiecare an în cele mai multe dintre capitalele Uniunii Europene, inclusiv în Budapesta.
Wilhelm Weischedel, Pe scara din dos a filosofiei, pag. 159, Editura Humanitas, anul 1999.