Newsflash
Știri

Măsuri de relaxare după 15 iunie, prezentate de președintele României

de Florentina Ionescu - iun. 9 2020
Măsuri de relaxare după 15 iunie, prezentate de președintele României

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut astăzi, 9 iunie, o declarație de presă, enumerând câteva dintre măsurile propuse pentru a fi luate după data de 15 iunie, în contextul epidemiei de COVID-19.

Potrivit site-ului presidency.ro, președintele României a luat în discuție posibile măsuri de relaxare și necesitatea prelungirii stării de alertă.

iohannis declaratie 9 iunie

Klaus Iohannis și-a început discursul cu partea pozitivă, și anume cu măsurile de relaxare în contextul COVID-19 în țara noastră.

„Având în vedere că în ultima vreme numărul de noi îmbolnăviri nu a scăzut semnificativ, dar nici nu a crescut semnificativ, considerăm că este posibil să continuăm cu câteva noi măsuri de relaxare. Adică unele dintre restricțiile care sunt acum în vigoare nu vor mai fi în vigoare după 15 iunie”, a declarat astăzi președintele României.

Câteva dintre cele mai importante măsuri despre care a vorbit Klaus Iohannis:

- După 15 iunie, se vor putea redeschide mallurile, dar fără restaurante și fără locuri de joacă.

- Vor fi posibile evenimente private – nu publice – cu număr mai mare de participanți, în speță 20 de persoane dacă evenimentele sunt în interior și 50 de persoane dacă evenimentele private vor avea loc în exterior.

- Va fi posibilă – nu obligatorie – după 15 iunie redeschiderea after-school-urilor, a grădinițelor și creșelor private.

- Va fi posibilă redeschiderea sălilor de fitness după 15 iunie, dar cu respectarea unor norme de distanțare foarte stricte, care vor fi impuse de Ministerul Sănătății.

- Va fi posibilă deschiderea piscinelor exterioare, cu respectarea regulamentelor sanitare speciale.

Se impune prelungirea stării de alertă 

Președintele României a mai spus astăzi că „având în vedere că nu avem o scădere semnificativă a numărului de îmbolnăviri noi, faptul că avem în continuare în jur de 150 de persoane la tratament intensiv internați în spitale, faptul că și ultimul weekend de relaxare totuși s-a simțit nu în sens bun la numărul de îmbolnăviri noi, ne face să fim în continuare precauți și suntem de părere că se impune prelungirea stării de alertă”.


Notă autor:

Sursa foto: www.presidency.ro

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe