Newsflash
Interviuri

Tenacitatea care deschide porţi noi în medicină

de Dr. Gabriela MIHĂILESCU - mar. 27 2020
Tenacitatea care deschide porţi noi în medicină

Descoperirea componentei genetice a bolii Parkinson reprezintă un pas important spre diagnosticul, prevenţia și tratarea formelor ereditare ale acestei boli. Domeniul este unul în care cercetarea promite mult, iar când este făcută cu pasiune, această cercetare poate dura o viaţă, după cum reiese din interviul acordat în exclusivitate de profesorul Vincenzo Bonifati, de la Universitatea Erasmus din Rotterdam.

Prof.-Vincenzo-BonifatiProfesorul Vincenzo Bonifati a studiat la Universitatea „La Sapienza” din Roma și a lucrat ca neurolog clinician în domeniul bolii Parkinson, făcând pionierat în genetica acestei boli în perioada în care a fost asistent universitar al aceleiași universităţi.

A ales să lucreze într-un laborator de genetică moleculară din Rotterdam, devenind în anul 2003 doctor în medicină, în genetică moleculară umană, la Universitatea Erasmus din Rotterdam, în 2006 conferenţiar, și în 2012 profesor de genetică a tulburărilor de mișcare în departamentul de genetică clinică.

Deţine rezultate deosebite în domeniul geneticii moleculare, descoperind genele PARK 7, PARK 15 (FBX07), PARK 20 răspunzătoare de diferite forme de parkinsonism ereditar cu debut precoce.

A descris mutaţiile Gly2019Ser și Gly2385Arg, variante ale genei LRRK2, unii dintre determinanţii genetici cei mai relevanţi pentru formele comune de boală Parkinson, iar în urmă cu aproximativ trei ani a descoperit mutaţiile în gena LRP10, prezentă la familiile cu debut tardiv al bolii Parkinson și al demenţei cu corpi Lewy.

În anul 2012 a descoperit prima boală dobândită a transportului de mangan la om, cauzată de mutaţiile în gena SLC30A10, afecţiune caracterizată prin distonie sau parkinsonism și prin tulburări multiorganice. A publicat peste 200 de articole în reviste peer-reviewed, fiind citat de peste 15.000 de ori.

Cum v-aţi decis să studiaţi medicina și de ce aţi ales neurologia?

Medicina a fost una dintre cele trei pasiuni ale mele, pe lângă arheologie și pian. Am cântat foarte mult la pian în copilărie și mi se prefigura un viitor de pianist. În cele din urmă, am ales medicina, iar în anul II, când am studiat anatomia sistemului nervos, am fost fascinat de complexitatea creierului.

Mi se părea atât de complicat, dar în același timp atât de organizat, atât de minunat, încât mi-am zis că dacă voi continua medicina voi ajunge „un medic pentru creier” și nimic altceva.

Dintre afecţiunile creierului am fost foarte interesat și de psihiatrie, dar neurologia și biologia moleculară au avut întâietate. După examenul de rezidenţiat am fost repartizat la profesorul Giuseppe Meco, din Roma.

Era responsabil cu ambulatoriul de specialitate pentru pacienţii cu boală Parkinson, având în evidenţă peste 2.000 de pacienţi. Astfel am ajuns să lucrez, printr-o întâmplare, în domeniul bolii Parkinson și al tulburărilor de mișcare, devenind asistent universitar la Universitatea „La Sapienza” din Roma.

Aproximativ zece ani am lucrat în studii clinice și am practicat neurologia, intrând în contact cu foarte mulţi pacienţi cu boala Parkinson, discutând mult cu ei și cu familiile lor, despre boala lor, dar și despre bolile membrilor familiilor lor.

Și astfel aţi intuit rolul geneticii în apariţia bolii.

Da, am început să dezvolt un interes special pentru genetică, în anii 1992-1993, când foarte puţini medici credeau în ea, și am început să „adun” pacienţi. Mulţi credeau că genetica nu este implicată în boala Parkinson și unii profesori chiar m-au considerat „nebun” pentru că încerc să mă ocup de ceva inexistent.

Am fost însă suficient de încăpăţânat și mi-am urmat cu tenacitate interesul. Mergeam prin Italia cu mașina personală, în weekend-uri, fără nicio finanţare, pentru a căuta, interoga, examina și testa rudele pacienţilor cu boala Parkinson care păreau a avea forme familiale, și pentru a le face pedigree-ul pe baza istoricului și al celorlalte date obţinute.

Pedigree extins, din partea ambilor părinţi

De la câte generaţii este bine să încercăm să colectăm date?

Trebuie investigate afecţiunile a minimum trei generaţii, din partea ambilor părinţi, printr-un pedigree extins (în special pentru identificarea formelor x-linkate de boală). Nu e suficient să întrebi doar despre părinţi și bunici, ci și despre toate rudele de gradul I ale acestora (la fel ca la hemofilie).

Care a fost evoluţia dvs. în ceea ce privește această pasiune legată de genetica din boala Parkinson?

Nefiind foarte mulţi medici care să se ocupe de acest subiect, am prezentat la un congres internaţional primul meu poster despre zece familii italiene. Și, interesaţi de acest subiect, specialiști din Marea Britanie, Austria etc. veneau și îmi spuneau: „știi, am și eu o familie de pacienţi!”.

Astfel am început colaborările în acest domeniu, fiind recrutat și devenind în doi-trei ani membru al unei reţele europene de studiu al caracterelor genetice în boala Parkinson, împreună cu alţi „nebuni ca mine” care căutau familiile pacienţilor. După câţiva ani de muncă din postura de clinician, colectând probe pe care le trimiteam altor persoane care deţineau laboratoare de testare genetică, a apărut o nouă pasiune, și anume aceea de a lucra într-un laborator.

Criterii pentru testarea genetică

Care sunt criteriile care conduc la testarea genetică a unui pacient cu boala Parkinson?

Sunt două criterii principale: încărcătura genetică, respectiv numărul de pacienţi depistaţi ca făcând parte dintr-o familie, și debutul foarte precoce al bolii (la vârsta de 20-30 ani), chiar dacă aparent nu există alţi membri ai familiei diagnosticaţi.

În cazul bolii Parkinson cu debut precoce există o încărcătură genetică foarte mare; de exemplu, dacă pacientul provine dintr-o sarcină gemelară, sigur ambii vor face boala.

La cei cu debut tardiv, riscul ca fratele geamăn să facă boala este mai mic, dar el există. Dacă se face examinare PET scan cerebral se poate constata afectarea ganglionilor bazali, chiar dacă boala încă nu este clinic manifestă la fratele geamăn.

În anul 2000 v-aţi mutat la Rotterdam. Un italian în Olanda? De ce nu aţi ales Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, așa cum era moda?

Din două motive. Am lucrat la mijlocul anilor ´90 într-un proiect mare pentru Europa, finanţat de Uniunea Europeană, colaborând cu patru laboratoare – din Rotterdam, Londra, München și Paris.

Singurul laborator unde personalul lucra efectiv biologie moleculară, fără să aibă concomitent și activitate clinică, era cel din Rotterdam, iar eu doream să lucrez cu specialiști în acest domeniu și să-mi dedic întreaga activitate geneticii moleculare pure, renunţând la clinică.

Al doilea motiv a fost acela de a-mi perfecţiona limba engleză, iar acolo toată lumea vorbește foarte bine engleza internaţională. Astfel, Rotter­dam a răspuns ambelor dorinţe și nu regret deloc decizia luată.

Diferenţe între Olanda și Italia

Sunt diferenţe între școala medicală din Italia și cea din Olanda?

Sunt destul de multe diferenţe. Poate că în ultimii 20 de ani, de când am plecat din Italia, s-au mai schimbat și acolo lucrurile, și nu mai știu exact cum e acum.

Dar ceea ce am observat eu, ca student, este că în Italia se punea mai mult accentul pe teorie, având multe cărţi de studiat (lucru pe care îl consider util și astăzi), în timp ce în Olanda se pune accentul mai mult pe practică, proiecte, interacţiunea cu pacienţii. Este un sistem mai dinamic și se bazează pe mai puţine cărţi de lecturat.

Sunteţi profesor de genetică, mai exact, genetica tulburărilor de mișcare. Sunt subspecialităţi și în genetică, așa cum, de exemplu, în neurologie există subspecialitatea „boala Parkinson și tulburările de mișcare”?

În sistemul universitar olandez, cei mai mulţi profesori sunt concentraţi pe un anumit domeniu. Eu mă ocup de neurogenetică, studiind nu numai boli neurodegenerative, ci și distonii, diskinezii, ticuri sau alte tulburări de mișcare. Sunt foarte puţine poziţii de profesor de genetică sau de neurologie generală. Majoritatea profesorilor sunt supra­specializaţi pe subspecialităţi.

Cui se adresează cursurile dv.?

Nu am o activitate de predare foarte bogată, pentru că sunt interesat mult mai mult de cercetare. În Olanda mi se pare foarte frumos faptul că un profesor poate avea activitate didactică exclusivă – de exemplu, 300 de ore pe an – sau exclusiv activitate de cercetare.

Poţi combina, desigur, aceste activităţi, ceea ce fac eu, predând 20 de ore pe an cursuri postuniversitare pentru masteranzi în domeniul neuroștiinţelor, al medicinei sau geneticii moleculare, pentru doctoranzi și pentru unii studenţi pasionaţi de domeniul meu de activitate.

Lungul drum până la tratament

Aveţi rezultate spectaculoase în domeniul cercetării – aţi descoperit numeroase gene.

Da, gene precum PARK 7, PARK 15, PARK 20, SLC30A10 și alte câteva. Sunt foarte mândru de gena LRP10, descoperire care a deschis o poartă nouă în medicină. Este o genă foarte importantă, care promite.

Avem publicaţii recente despre ea și lucrăm în prezent foarte mult pentru a putea înţelege mecanismul de acţiune al acestei gene în demenţa cu corpi Lewy. LRP10 se poate manifesta în cadrul unei familii fie ca boală Parkinson, fie ca demenţă, aspectul fenotipic fiind foarte larg.

Conduceţi un grup de cercetare?

Da, conduc un grup de aproximativ zece persoane, compus din studenţi, doctoranzi, masteranzi, tehnicieni de cercetare și un pasionat cercetător postdoctoral. Suntem organizaţi în două echipe. Una încearcă să găsească alte gene prezente în boala Parkinson sau în alte tulburări de mișcare, cealaltă caută mecanismele de acţiune ale genelor.

Dacă găsim o genă trebuie să știm ce anume face, ce fac proteinele, să găsim anticorpi foarte buni pentru a le putea studia, toate acestea putând conduce la descoperirea unui tratament specific. Mai e destul drum până la această ţintă, dar eu sunt optimist. Strategia mea este să găsesc gene și apoi să caut
tratamentul specific.

Folosiţi modele animale?

Nu, nu sunt adeptul modelelor animale. Folosim fragmente de piele de la pacienţii cu boala Parkinson la care am găsit mutaţiile, din care izolăm fibroblaști și apoi reprogramăm fibroblaștii și îi transformăm în celule stem – ca și celulele embrionare. Aceste celule stem le diferenţiem apoi în neuroni sau astrocite (foto) ori în celule cardiace.

Co-cultura-de-neuroni-umani-si-astrocite

Sunt multe studii în derulare cu terapii genice, cu tratamente orale sau injectabile, care utilizează vectori virali, anticorpi sau alte metode inovatoare. Ce ne puteţi spune despre ele?

Multe dintre ele sunt terapii simptomatice. De exemplu, se poate face terapie genică pentru a crește transmiterea dopaminergică în creier. Eu sunt interesat de modificarea bolii sau de prevenirea ei prin tratament genetic, ceea ce e altceva. Trei gene sunt în prezent ţinta studiilor clinice la pacienţi: cea care codifică alfa sinucleina, LRRK2 și GBA.

Tratamente orale încearcă, de exemplu, să inhibe LRRK2, care în boala Parkinson este o genă hiperactivă. Sunt optimist în ceea ce privește tratamentele orale, pentru că sunt molecule mici, care ajung în sistemul nervos central (SNC), nu sunt invazive, sunt ușor de administrat și nu sunt ireversibile, cum este cazul celor injectabile.

Aceste molecule mici, la fel ca anticorpii, putând pătrunde în SNC, au posibilitatea de a influenţa agregarea alfa sinucleinei, considerată un factor patologic în boala Parkinson.

Continuitate și supraspecializare

Care sunt planurile dv. de viitor?

Deși am muncit mult, mai am multe de făcut. Multe gene mai trebuie identificate. Mai sunt încă destule familii cu forme genetice la care nu am identificat încă genele răspunzătoare de boală. Mi-ar plăcea să găsesc mai multe gene, iar pentru cele pe care le-am identificat deja, aș vrea să se găsească terapiile specifice.

Sper ca pentru gena LRP10 să găsim tratamentul care să prevină boala Parkinson până când mă voi pensiona, peste zece ani. Nu suntem prea departe de acest moment. Doresc să identific oameni talentaţi care să continue munca mea. Încerc să-i pregătesc pentru a deveni lideri în acest domeniu atunci când eu mă voi retrage.

Sunteţi prezent pentru a patra oară la Cursul internaţional de tulburări de mișcare, organizat anual la Poiana Brașov. Cum aţi devenit prietenul neurologilor români?

Întâlnirea cu Cristian Falup Pecurariu, organizatorul cursului de la Poiana Brașov, la o reuniune știinţifică internaţională și interesul lui pentru cercetarea mea au condus la o bună colaborare care s-a dezvoltat în timp.

În cei patru ani, de când particip ca lector la acest curs, am constatat o creștere valorică a auditoriului cursului, iar introducerea prezentărilor de caz în format video realizate de rezidenţi consider că oferă interacţiune și  plus-valoare acestui curs. Este fără tăgadă un curs de înalt nivel știinţific, util neurologilor români, pentru a cărui organizare conf. dr. Cristian Falup Pecurariu face o muncă monu­mentală.

Mai găsiţi timp și pentru dv., pentru hobby-uri? Mai cântaţi la pian?

E un punct sensibil, dureros chiar. Din păcate, nu am mai cântat la pian de mulţi ani. Creierul și cercetarea au fost și sunt marea mea pasiune, dar în ultimii câţiva ani, am simţit nevoia unei pauze mentale, așa încât în prezent am adăugat ca pasiuni viaţa sălbatică și fotografia.

Mă plimb în rezervaţii naturale, prin păduri, pe lângă lacuri, urmăresc comportamentul păsărilor și al animalelor și fac fotografii. Aceste lucruri mă fascinează și mă ajută să îmi reîncarc veziculele sinaptice, pentru a-mi putea continua cu forţe noi proiectele. Vă ofer cu mare plăcere, pe lângă noutăţile despre genetica în boala Parkinson, câteva fotografii pe care le-am făcut la Poiana Brașov.imagini-brasov

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe