Cercetătorii de la UCLA au inventat un stilou magnetizat care detectează boala Parkinson în stadiile incipiente.
Cum funcționează pentru persoanele cu boala Parkinson? Obiectul evaluează mișcările mâinii utilizatorului în timp ce scrie. El poate fi un aliat, în sensul că poate depista timpuriu simptome ale bolii Parkinson.
Dezvoltat în prezent de Jun Chen și colegii săi de la Universitatea California din Los Angeles (UCLA), stiloul conține cerneală, dar propriu-zis obiectul nu scrie. În schimb, detectează mișcări subtile ale mâinii, caracteristice tremorului cauzat de boala Parkinson. Aceste mișcări pot trece neobservate până când boala ajunge într-un stadiu mai avansat.
Vârful magnetoelastic al stiloului inventat în acest sens este compus dintr-o matrice moale de silicon, în care sunt încorporate mici particule magnetice. }n interiorul corpului stiloului se află un rezervor sigilat umplut cu cerneală ferrofluidă. Pe exteriorul care formează, de fapt, corpul stiloului este o rețea de fire conductoare. Aceasta este acoperită de un înveliș dintr-un polimer moale.
Pe măsură ce pacientul mișcă vârful stiloului pe o suprafață în timp ce scrie, vârful stiloului se comprimă sub presiune, modificând orientarea și distanța dintre particulele magnetice din acea cerneală. Acest lucru produce o schimbare în fluxul magnetic al vârfului. Fluxul din cerneală se modifică și el, deoarece particulele magnetizate din interiorul acesteia se mișcă pe măsură ce cerneala se agită.
Aceste variații combinate ale fluxului magnetic induc semnale de tensiune în bobina care înconjoară corpul stiloului. Un software pe bază de inteligență artificială, instalat pe un computer conectat, analizează aceste semnale. Softul le folosește pentru a compara mișcările mâinii pacientului (utilizatorul stiloului) cu un model de referință al unei persoane fără diagnosticul de boală Parkinson. Dacă sunt prezente chiar și cele mai mici tremurături, acestea vor fi detectate de stilou.
Tehnologia a fost testată, astfel că 16 voluntari au folosit stiloul pentru a realiza exerciții simple, cum ar fi să deseneze linii ondulate continue, să deseneze spirale continue și să scrie literele de tipar care formează cuvântul MEGPEN. Software-ul stiloului i-a identificat pe cei trei pacienți despre care se știa deja că au diagnostic de boală Parkinson, cu o acuratețe de 96,22%, scrie New Atlas.
„Stiloul nostru pentru diagnostic [pentru boala Parkinson] reprezintă un instrument deloc costisitor, de încredere și accesibil, care are o sensibilitate suficient de mare pentru a detecta mișcările subtile și care poate fi folosit pe populații mari de pacienți și în zonele geografice cu resurse limitate”, a declarat profesorul Jun Chen.
Fotografie sus: https://www.shutterstock.com/ro/image-photo/woman-having-wrist-pain-home-muscle-2452376221
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe