Newsflash
Interviuri

Analiza cazului în echipă multidisciplinară este esenţială

de Dr. Mariana MINEA - sept. 11 2020
Analiza cazului în echipă multidisciplinară este esenţială

Echipa multidisciplinară activă are un rol important în managementul pacientului oncologic, ne-a spus conf. dr. Dana Lucia Stănculeanu după recent încheiata ediţie a Zilelor Institutului Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” București. Această echipă stabilește și prima strategie terapeutică, strategie care are rol prognostic.

Stanculeanu OK

Cum s-au desfășurat lucrările celei mai recente ediţii a Zilelor IOB (n.r.: cu 900 de participanţi)?

A fost o manifestare știinţifică ine­dită, pentru că s-a desfășurat în zona de administraţie a Institutului, care e cu circuit extern, fără legătură cu pacienţii, astfel încât s-au respectat regulile de distanţare. În platoul de congres am avut trei studiouri prin care am putut asigura transmiterea online a evenimentului, cu câteva înregistrări realizate în afara congresului.

A existat o temă care a suscitat un interes deosebit?

S-a discutat despre ceea ce face Institutul Oncologic, în sesiuni cu accent pe interdisciplinaritate, întrucât cancerul se gestionează într-o echipă multidisciplinară, fără de care nu poţi să ai o conduită corectă. Noi spunem la cursurile noastre că primul pas terapeutic, prima strategie terapeutică are rol prognostic, poate influenţa supravieţuirea. Iar echipa multidisciplinară este importantă pentru a se putea realiza schema terapeutică cea mai bună. De aceea, evenimentul s-a numit „Perspective interdisciplinare în oncologie”.

Oncologia este o pălărie cu multiple specialităţi și multipli specialiști și supraspecialiști. Din echipa multidisciplinară poate face parte și biologul, și anatomopatologul, și psihologul, și oncologul medical, și radioterapeutul, și chirurgul. Am încercat să deslușim un pic și rolul comisiei moleculare, pentru că discutăm despre terapii personalizate și atunci vorbim despre determinări moleculare și despre alegerea tratamentului potrivit pentru pacientul pe care îl avem în faţă, ceea ce nu se poate face de unul singur.

Implicarea medicilor rezidenţi

Cum aţi perceput implicarea medicilor în eveniment?

În primul rând, vreau să menţionez entuziasmul medicilor rezidenţi, de mai multe specialităţi, nu numai oncologie medicală, dar și de radioterapie, chirurgie, și nu doar ai Institutului Oncologic, ci și din alte spitale. Eu cred că poate cel mai important lucru a fost această implicare a medicilor rezidenţi, pentru că ei încearcă să transpună mai departe ceea ce facem noi și sunt cei pe care noi îi formăm ca specialiști. Sigur că nimic nu e perfect și probabil că putem avea mai multă interacţiune, dar eu consider că prezenţa lor a însemnat foarte mult pentru noi, cei care lucrăm în învăţământ.

Activitatea noastră poate că nu ar fi la fel dacă nu am avea alături de noi, cel puţin în instituţiile mari, medicii rezidenţi, care ne ţin activi, ne ajută în actul medical. Sigur că ei au fost cei care au avut foarte multe prezentări de caz. În oncologia medicală poţi face comparaţii între ceea ce faci tu și rezultate ale studiilor internaţionale, poţi prezenta rezultate de toxicitate, rezultate ale unor studii epidemiologice. Nu putem vorbi despre studiile clinice pe care le avem în desfășurare, sunt date confidenţiale. De multe ori suntem părticele mici, nesemnificative pentru un studiu internaţional multicentric, dar suntem acolo cu pacienţii noștri și cu dorinţa noastră de a fi prezenţi în Europa și în lume. 

Lipsa de centralizare a studiilor clinice, un mare defect AL ROMâniei

Ce ne puteţi spune despre participarea noastră la aceste studii?

Noi suntem prezenţi în multe studii clinice. Sigur că România are un mare defect, nu le are centralizate, afișate, și eu îmi doresc să le avem centralizate măcar în IOB. Dar [ar fi util] în toată ţara pentru că este păcat, sunt pacienţi sau chiar medici care află prea târziu de acel studiu clinic. Ne sunăm și ne întrebăm colegii: „Ai vreun studiu clinic pentru această categorie de pacienţi?”. Sigur că pandemia a adus o stopare nu numai pentru noi, ci pentru toate studiile clinice, fiindcă ele presupun mai multă interacţiune cu pacientul, prezenţa lui în cadrul spitalizării. Majoritatea sunt încă on hold, doar pacienţii care erau în tratament l-au continuat. Cei care erau în perioada de screening au fost puși on hold vizavi de participarea la studiu.

Ar putea face mai mult centrele de referinţă în diseminarea de bune practici la nivel naţional pentru prevenirea și tratarea cancerului?

Centrul de referinţă ar trebui nu numai să asigure un standard ridicat de tratament, de multidisciplinaritate, ci inclusiv să transmită mai departe indicaţia scrisă a pacientului, acolo unde poate că este destul de greu pentru pacient să vină în centrul de referinţă. Cred că dacă centrele de referinţă ar reuși să standardizeze conduitele terapeutice ar fi perfect. Sigur că lucrăm după ghiduri, cele europene armonizate cu ghidurile americane, care împreună aduc standardul pentru pacienţi.

Discutăm dacă vrem să avem poate mai multă incidenţă în stadii incipiente și mai puţine stadii metastazate și avansate locoregional, și atunci ar trebui să avem poate mai mult screening, mai multă prevenţie – iar acestea sunt lucruri care ţin de societate per se. Societatea însemnând totul.

Personalizarea terapiei în funcţie de modificările moleculare

Care ar fi marile schimbări din tratamentul cancerelor?

Lucrurile s-au schimbat în conduita terapeutică, analiza cazului în echipa multidisciplinară este esenţială. Imunoterapia vine puternic din urmă și ea nu înseamnă doar monoterapie, ci de cele mai multe ori înseamnă tratament imunologic combinat cu chimioterapie, hormonoterapie, terapie ţintită, radioterapie, deci discutăm de o dinamică foarte rapidă în conduita terapeutică a unui cancer.

Acum 6-8 ani începuserăm să discutăm despre terapie personalizată, acum vorbim despre personalizarea în funcţie de modificările moleculare ale tumorii respective, ceea ce e cu totul altă perspectivă din punctul de vedere al tratamentului. Sigur că aici intervin alte discuţii legate de decontarea acestor analize, dar nu o să vorbesc acum despre asta, ci o să spun doar atât: că astăzi, în majoritatea cazurilor, nu putem trata un pacient fără să avem rezultate de biologie moleculară.

Deci tratamentul este rezultatul unui complex de comisii – ar trebui să fie o comisie moleculară, o comisie de indicaţie terapeutică, deci o comisie multidisciplinară care ar trebui să cuprindă o multitudine de specialiști în funcţie de localizarea tumorii respective.

Iar pentru decontarea imunoterapiei?

Chiar dacă unele dintre aceste tratamente prin imunoterapie nu sunt încă rambursate în România, asta nu înseamnă că dacă pacientul și le permite, nu le aplică. Ele sunt aprobate de EMA, sigur că rambursarea merge mai încet, dar spre deosebire de alte ţări, avem destul de multe molecule rambursate și unele pe cale să fie rambursate.

Spitalele de oncologie sunt altfel structurate sufletește decât restul instituţiilor, tocmai datorită specificului pacienţilor noștri.

În practică, cât este de dificil pentru echipa multidisciplinară să funcţioneze?

Eu am spus întotdeauna că pot fi echipe formale și echipe reale, active. Formal, există legislaţie și, în mod normal, echipa multidisciplinară trebuie să se întâlnească, având documentele pacientului. De multe ori, membrii ei se întâlnesc. Poate că în perioada asta telemedicina ar putea să intervină și să ne ajute mai mult în acest sens, dar este mult de spus, pentru medici poate fi mai ușor, dar pentru pacienţii cu cancer poate fi mai greu de folosit. Sigur că lucrurile se fac din mers, dar eu cred că este foarte fezabil.

Sunt locuri în care echipa multidisciplinară chiar funcţionează, și poate că oamenii nu se întâlnesc zilnic, ci săptămânal, și dacă nu se întâlnesc fizic, se întâlnesc online și încearcă să realizeze ceea ce se cheamă comisie de indicaţie terapeutică și multidisciplinaritate. Aparent, din afară poate părea foarte ușor, dar în realitate poate fi complicat, însă nu imposibil.

Aţi observat o schimbare, vin pacienţii în stadii mai puţin avansate la IOB?

Odată cu dezvoltarea medicinei private, foarte multe cazuri ajung la Institut în forme avansate de boală, cu reluări de evoluţie. Nu am ce să critic, pentru că totdeauna omul se duce acolo unde i se pare că îi este mai bine. Dar și în privat se poate face echipă multidisciplinară, și apropo de telemedicină, putem face inclusiv cu clinicile private. Sunt foarte multe locuri în care se pot trata cel puţin formele ușoare, așa că cei care ajung în Institut sunt cei cu probleme mari. Asta nu înseamnă că nu avem și cazuri în stadii incipiente. Dar în ultima perioadă a crescut incidenţa cazurilor grave și foarte grave.

Aţi putea comunica cu clinicile private?

Este o idee care mi-a venit de mai multe ori. Oamenii au această disponibilitate. Iar în clinicile mari private există echipe multidisciplinare și comisie de indicaţie terapeutică. Sigur că discutăm despre costuri, nici n-aș vrea să mai intru în acest capitol. Când totul se desfășoară cu spitalizare de zi e mult mai ușor de suportat material, apropo de contribuţie. În momentul în care boala e avansată și pacienţii au nevoie de spitalizare continuă, lucrurile nu mai sunt atât de simple. Eu cred că ar trebui mai multă educaţie medicală și în rândul pacienţilor.

Cu cât suntem mai uniţi, cu atât vom avea rezultate mai bune. Cu cât vom face mai multă prevenţie, cu atât vom avea cancere mai puţin avansate și pacienţi care vor fi mult mai complianţi la tratament.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe