Newsflash
Interviuri

Oana Jinga: „Dexory revoluţionează industria de logistică”

de Dan Dumitru MIHALACHE - apr. 5 2024
Oana Jinga: „Dexory revoluţionează industria de logistică”

Deși din fragedă copilărie a fost înconjurată de cadre medicale (părinţi, unchi și mătuși medici), Oana Jinga nu a îmbrăţișat aceeași carieră.

Devenind expert în tehnologie, ea a luat calea antreprenoriatului într-un domeniu revoluţionar: robotică, logistică. În prezent, este cofondator și director comercial la Dexory – o companie din Marea Britanie de robotică și inteligenţă artificială pentru industria de logistică.

Proveniţi dintr-o familie de medici. Cum de nu aţi urmat aceeași carieră?

Deși am lucrat de mică foarte mult cu oamenii și întotdeauna mi-a plăcut să ajut, să mă implic în diverse proiecte sociale, nu m-a atras nicio­dată o carieră de medic. Am crescut înconjurată de cadre medicale, mergând foarte des în spitale, la conferinţe și la diverse evenimente în domeniul sănătăţii, dar nu am văzut în asta o potenţială carieră. Am văzut, mai degrabă, un mediu familiar care m-a pregătit pentru orice profesie în care se învaţă și se muncește foarte mult. Părinţii – și unchii/mătușile care sunt medici – nu au pus niciodată presiune asupra mea să urmez Medicina. Pentru ei a fost mai important ca eu să mă simt împlinită și să îmi găsesc un loc al meu, nu să urmez neapărat pașii lor.

Lucraţi într-un domeniu dominat de bărbaţi – o adevărată provocare. Cum aţi descrie călătoria dv. în această lume? 

Am fost întotdeauna fascinată de puterea tehnologiei de a schimba radical lucrurile. Însă decizia de a o urmări ca pe o carieră și ca pe o afacere a fost declanșată de o conversaţie pe care am avut-o cu colegii mei de clasă de atunci – acum cofondatori – la o petrecere de vară în 2015. Practic, doream să ne supraveghem mai bine casa în absenţa noastră și am început să ne jucăm cu ideea de a crea o cameră video pe roţi, care să monitorizeze autonom spaţiile interioare. Acest lucru s-a dezvoltat organic într-o afacere deplină de roboţi autonomi de ultimă generaţie integraţi, de-a lungul anilor, cu tehnologia de gemeni digitali. Nu ne-am uitat înapoi de atunci și continuăm să inovăm și să îmbunătăţim Bottom of Form.

Aţi făcut asta ca femeie și fără a fi inginer de profesie, totuși. Cum aţi reușit?

A fi o fondatoare în lumea tehnologiei, dar fără a fi inginer de profesie, nu a fost și nu este ușor. Trebuie să lupţi constant pentru a fi luată în serios și să dovedești în mod constant că știi, că poţi, că realizezi la fel de mult sau chiar mai mult decât bărbaţii din domeniu. Singura modalitate de a depăși aceste prejudecăţi a fost să lucrez foarte, foarte mult și să las rezultatele să vorbească de la sine.

Aţi îndemna și alte femei să vă urmeze exemplul?

Sigur. Diversitatea în forţa de muncă stimulează inovaţia și este esenţială pentru creșterea și succesul oricărei industrii. Acest lucru se aplică inclusiv în robotică. Femeile aduc perspective și experienţe variate, noi, care contribuie la dezvoltare, stimulează creativitatea și îmbunătăţesc rezolvarea problemelor. Diferenţele de gen în industria tehnologică sunt alarmante și, cu cât mai multe femei devin parte din aceasta, cu atât mai bune sunt șansele altor femei și ale generaţiilor viitoare de a fi inspirate și împuternicite să devină lideri în domeniu.

Gemenii digitali, esenţa serviciilor

Cum s-a născut Dexory? Care este povestea lui?

Iniţial, Dexory s-a numit Bots­AndUs și ideea în sine a fost foarte diferită – era vorba de un robot pentru case, pentru supraveghere, pentru asistenţă, un robot de companie. S-a transformat apoi într-un robot pentru retail și industria HoReCa. Ulterior, odată cu pandemia, am trecut total spre zona de logistică, unde am și crescut semnificativ, mai ales în ultimele 24 de luni. Produsul este pe piaţă, fiind folosit deja în peste 25 de depozite din toată lumea.

Mai exact, ce poate face acest robot?

Dexory transformă industria de logistică. Nu mai există nimeni ca noi pe piaţă. Roboţii noștri mobili, complet autonomi, colectează date despre inventar și mediul din depozit în timp real, oferind informaţii esenţiale clienţilor noștri. Îi ajută să-și îmbunătăţească eficienţa, să economisească și să fie productivi în depozite. Roboţii noștri pot măsura, monitoriza și găsi bunuri în depozite fără a perturba procesele normale de lucru. 

Robot Dexory la DB Schenker în Salt Lake City

Practic, acest proiect revoluţionează industria logistică. În ce măsură este afectată resursa umană, cea care de fapt deţine monopolul în acest domeniu?

Valoarea serviciului nostru constă în capacitatea de a furniza date precise și detaliate folosind tehnologia de digital twin. Este o tehnologie care le permite operatorilor de depozite să ia decizii și să-și optimizeze operaţiunile instant. Captarea datelor se face în timp record – 15.000 de paleţi pe oră – apoi aceste date sunt transferate instant în platforma DexoryView. De aici, colegii din depozite pot extrage informaţii esenţiale care nu au existat până acum – informaţii care nu pot fi colectate și procesate manual.

De ce este nevoie pentru a construi o astfel de afacere?

Perseverenţă – multă, multă muncă și răbdare, capacitatea de a te dedica în totalitate unei idei și de a încerca orice cale pentru a reuși. 

Util și în industria farmaceutică

Aţi câștigat multe competiţii de profil. În ce măsură vă ajută premiile câștigate de-a lungul timpului?

Competiţiile ne ajută foarte mult să ne creăm un nume într-o industrie în care încă suntem un furnizor relativ nou. Logistica este o industrie tradiţională, de modă veche uneori, în care inovaţia și schimbările se întâmplă destul de greu. De aceea, recunoașterea la nivel global din partea experţilor în domeniu este esenţială pentru oricine vrea să intre pe această piaţă. Anul trecut, de exemplu, am câștigat trei premii în industrie: Supply Chain Excellence Awards pentru inovaţie în depozite alături de clientul nostru Maersk și pentru iniţiative tehnologice în depozite alături de Menzies Aviation – premii oferite de Logistics Manager – și Robotics and Automation Award al Institutului de Logistică din Marea Britanie. Premiile sunt oferite pentru proiecte care au un impact semnificativ asupra operaţiunilor beneficiarilor noștri. Personal, am fost nominalizată, și am și câștigat, o serie de premii, cum ar fi Every Woman Award pentru rezultatele mele ca antreprenor în tehnologie. 

Ona Jinga (mijloc) la Supply Chain Excellence Awards impreuna cu echipa Menzies Aviation 

Care sunt planurile pentru Dexory? Vă gândiţi la o extindere a ariei de aplicabilitate? În viitor, și-ar putea găsi locul și în domeniul medical?

Vom continua în logistică, dar ne vom crește în continuare echipa, numărul ţărilor în care lucrăm și partea de operaţiuni: producţie, instalare de roboţi, suport tehnic etc. Lucrăm deja cu o serie de companii din domeniul farmaceutic, care se ocupă cu stocarea și logistica medicamentelor, a echipamentelor medicale și de protecţie. Serviciul nostru de inventariere a stocului și monitorizare a mediului – temperatură, umiditate – în care sunt păstrate produsele este esenţial pentru a asigura livrarea la timp și în cele mai bune condiţii către spitale, farmacii sau direct către consumatori.

Ce mai urmează la Dexory? 

Anul acesta ne vom axa foarte mult pe noi metode în care putem aduce inteligenţa artificială (AI) în produsele noastre, mai ales în platforma online de interpretare a datelor. AI devine un instrument din ce în ce mai matur, mai sigur pentru a putea fi utilizat în industrii „tradiţionale” cum ar fi logistica. Are riscuri limitate, dar și un potenţial enorm de a aduce beneficii instant. Până acum mulţi s-au temut să adopte aceste funcţionalităţi, dar lucrurile evoluează în ritm alert, iar cei care nu vor adopta noile tehnologii nu vor putea ţine pasul cu piaţa.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe