Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Internaționale

Premieră în UE: vaccinarea anti-COVID devine obligatorie în Austria

Viața Medicală
L. Budin vineri, 19 noiembrie 2021, ora 13:24

Cancelarul austriac Alexander Schallenberg a anunțat că, din februarie, vaccinarea anti-COVID devine obligatorie. Din data de 22 noiembrie a.c., populația țării intră în carantină totală.

Austria e decisă să ia o măsură pe care nicio țară din Uniunea Europeană nu s-a încumetat să o adopte până acum, informează Le Figaro. Vaccinarea devine obligatorie pentru austrieci, începând cu 1 februarie 2022, a anunțat cancelarul Alexander Schallenberg, în cadrul unei conferințe de presă, după ce s-a consultat cu ansambul guvernatorilor regiunilor.

O altă măsură drastică va fi luată de luni, 22 noiembrie: întreaga populație intră în carantină, preț de 20 de zile, după ce, anterior, carantina viza doar cetățenii nevaccinați. Școlile vor rămâne însă deschise.

Cancelarul a spus că realitatea „trebuie privită în față”:

În ciuda lunilor de muncă de convingere, nu am reușit să determinăm suficient de mulți oameni să se vaccieze”, a remarcat el.

Cancelarul a subliniat faptul că unitățile de terapie intensivă se află sub o presiune considerabilă.

A crește în mod durabil rata de vaccinare este singura metodă pentru a ieși din acest cerc vicios”, a mai adăugat cancelarul Schallenberg.

El a mai adăugat că doar vaccinarea este „biletul de ieșire” din pandemie.

Cu o rată de vaccinare de 66%, Austria se situează ușor sub media europeană. Numărul de infectări continuă însă să crească, atingând vârfuri nemaivăzute în Austria, de la începutul pandemiei: joi, 18 noiembrie, s-au înregistrat peste 15.000 de noi infectări.

Deja în capitala Austriei s-a anunțat o manifestare împotriva măsurilor anunțate, susținută de partidul de extremă dreapta FPÖ – lucru catalogat de cancelar drept „un atentat” la sistemul național de sănătate.

Etichete: premiera in ue austria vaccinare obligatorie carantina totala scoli deschise vaccinare anti-COVID

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.