Luna trecută a apărut, la Editura Medicală, volumul al II-lea al Tratatului de Medicină Internă, sub redacția profesorului Ion I. Bruckner.
Acesta cuprinde informații despre bolile digestive, ale ficatului și pancreasului, bolile renale și cele ale aparatului urinar. La cele 46 de capitole constitutive ale volumului au colaborat 45 de medici universitari recunoscuți, în primul rând de la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” București și din alte cinci centre din țară. Autorii au proiectat și conceput fiecare dintre capitole în subcapitole clasice, așa cum sunt întâlnite și în alte tratate medicale din țară și străinătate.
Profesorul Ion I. Bruckner, ca universitar cu o largă experiență, a urmărit ca fiecare capitol să aibă o prezentare unitară și echilibrată pentru clinică, explorarea modernă, diagnostic și tratament actualizat. Informația transmisă este complet echilibrată și actuală. Conținutul este explicativ, nu enunțiativ, iar informația, chiar dacă este secundară sau de amănunt, se integrează excelent în datele de bază ale fiecărui capitol.
Dimensiunea volumului (peste 700 de pagini) și caracterul său didactic-educativ îl recomandă ca o lucrare esențială pentru medicii specialiști, primari de medicină internă și specialități derivate din aceasta. Multe dintre capitolele tratatului necesită sublinieri speciale – cele scrise de regretatul profesor Radu Voiosu sunt un exemplu pentru conținutul și actualitatea informației.
Excelent redactate sunt și capitolele de Oncologie Medicală. Unele capitole speciale de patologie, ca de exemplu ficatul gras alcoolic și non-alcoolic, pancreatita acută și cronică, boala cronică de rinichi sunt, de asemenea, de evidențiat. Toți autorii însă, au scris capitole complete și complexe pentru învățătură, necesare în medicina modernă.
În ansamblul, volumul este unul solid prin conținutul său informativ și instructiv pentru mai multe generații de medici. De așteptat este volumul al III-lea care încheie tratatul. Ca un tot, acestea ar putea fi definite și ca Bazele Medicinei Interne.
Prof. dr. L. Gherasim este membru de onoare al Academiei Române
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe