Prin definiţie, fibromialgia reprezintă „durere difuză în cel puţin patru din cinci regiuni ale corpului și este asociată cu suferinţă emoţională semnificativă (anxietate, furie/frustrare sau stare depresivă) sau cu dizabilitate funcţională (interferenţă în activităţile vieţii de zi cu zi și participare redusă la rolurile sociale)”.

Fibromialgia (FM) este un exemplu tipic de durere cronică primară. În clasificarea ICD-11 ea este încadrată în codul MG30.01 (chronic widespread pain, CWP).

Ne amintim, de asemenea, că fibromialgia, această durere generalizată, este multifactorială, având la bază factori biologici, psihologici și sociali, toţi jucând un rol specific în geneza durerii. În acest context, ne reamintim și rolul important al componentei de durere nociplastică, în general instaurată atunci când apare fenomenul de senzitivizare sau de hipersensibilizare cerebrală (vezi Viaţa Medicală nr. 20).

Atunci când fibromialgia însoţește o altă boală primară, cum ar fi, de exemplu, spondilita anchilozantă sau alte boli metabolice ori de sistem sau anumite boli neurologice care se manifestă cu dureri generalizate, vorbim despre o fibromialgie (sindrom de fibromialgie) secundară.

Timp de cel puţin trei luni

În ceea ce privește factorul cronologic, ca în orice durere cronică, putem vorbi despre acest diagnostic atunci când durerea generalizată persistă timp de cel puţin trei luni. Pentru a diagnostica fibromialgia, sunt necesare un istoric medical complet și un examen fizic, precum și un diagnostic diferenţial amănunţit.

În centrele de evaluare și tratament al durerii (CETD) din Franţa vedem destul de des pacienţi diagnosticaţi puţin prea rapid cu fibromialgie. Ne dăm seama, după ceva vreme, că nu au fost evaluaţi suficient de amănunţit și că, de fapt, suferă de o boală neurologică, reumatologică sau autoimună (încă) insuficient diag­nosticată. Acest lucru poate reprezenta un factor defavorabil important în evoluţia pacientului și o pierdere de șansă pentru el, căci multe dintre aceste alte boli pot beneficia azi de tratamente mai specifice, cum ar fi terapiile biologice antiTNF etc.

Diagnosticul de FM a fost revizuit de mai multe ori în ultimele două decenii. Fibromialgia rămâne o entitate clinică „nebuloasă” pentru mulţi practici­eni. Din păcate, de multe ori pacienţii noștri vin în CETD deja traumatizaţi de discursuri medicale negative, precum „Este în capul dv.” sau „Este psihic” ori „Fibromialgia nu există”. Dacă acum 50 de ani acest sindrom era clasificat printre bolile psihice (tulburare histeriformă, somatoformă etc.), de aproximativ 30 de ani această boală a fost mai mult luată în considerare și tratată de colegii noștri reumatologi, pentru a intra, de aproximativ zece ani, în scena posibilă a neurologiei. În ultimii ani au apărut din ce în ce mai multe studii și teorii fiziopatologice care vorbesc despre o formă de polineuropatie de fibre mici în cazul FM, pistă explorată azi din ce în ce mai des.

În articolele viitoare vom analiza criteriile de diagnostic și tratamentul acestui sindrom. 

Cortegiu de manifestări 

În cazul FM, durerea cronică generalizată este însoţită de un întreg cortegiu de manifestări somatice, precum și de tulburări de somn, oboseală foarte accentuată și tulburări cognitive. Ea coexistă de multe ori cu alte afecţiuni numite „sindroame de sensibilitate centrală”, cum ar fi sindromul intestinului iritabil, sindromul de oboseală cronică și/sau probleme temporomandibulare. Sensibilizarea centrală, mediată de procesarea amplificată în sistemul nervos central, a fost identificată drept mecanismul patogen cheie în aceste tulburări. Termenul „sensibilitate centrală” poate fi folosit pentru a descrie colectiv prezentarea clinică a acestor tulburări.