Psiho-imuno-neurologia (psychoneuroimmunology, PNI) este o ramură medicală nouă ce se ocupă cu studiul interacţiunilor între procesele psihice, sistemul imunitar și sistemul nervos. În cadrul aceste noi discipline, fenomenul placebo este studiat și din ce în ce mai bine înţeles, datorită progreselor făcute în ultimii 20 de ani în domeniul imagisticii funcţionale cerebrale (IRMf).

După cum știm, efectul placebo este o reacţie pozitivă a unei persoane la o substanţă inertă sau la o formă de tratament inertă din punctul de vedere al mecanismului său de acţiune.

Etimologic, cuvântul placebo este forma la viitor a verbului latin placeo/a plăcea, el putând fi tradus stricto sensu prin „voi plăcea”, „voi oferi plăcere/mulţumire” sau „voi fi plăcut”. Multă vreme s-a crezut că acest efect se bazează „numai” pe convingerea pacientului că tratamentul sau medicamentul ar putea avea un efect benefic asupra stării sale de bine, aceasta făcând deci ca persoana respectivă să observe o ameliorare a simptomelor resimţite, fără ca vreun tratament real să-i fi fost administrat. 

Paletă diversă

Există mai multe feluri de placebo. Placebo pur, inert se referă la o substanţă inactivă farmacologic, cu un conţinut neutru, folosit de exemplu ca un comparator în studiile farmacologice. Placebo activ se referă la o substanţă cu efecte farmacologice, dar fără un efect specific în cazul afecţiunii respective.

În opoziţie cu placebo, fenomenul nocebo apare atunci când o persoană începe să dezvolte simptome negative sau o înrăutăţire a stării sale de sănătate ca urmare a așteptărilor sale negative cu privire la un tratament sau o intervenţie. În cadrul efectelor nocebo putem cita evenimentele adverse din timpul unui anumit tratament, care pot avea loc (și) ca urmare a așteptărilor negative ale pacientului. În cariera de medic algolog, am întâlnit destul de des medici ce păreau să aibă dubii despre veridicitatea durerilor pacienţilor doar pentru că durerea acestora era ameliorată prin administrarea unui placebo. O colegă anestezistă îmi mărturisea într-o zi că ea de multe ori administra ser fiziologic în loc de morfină în postoperator. O strategie extrem de inadecvată, întrucât azi știm că riscul dezvoltării unui sindrom dureros cronic post-intervenţie chirurgicală crește exponenţial în lipsa administrării unui tratament analgezic în postoperator!

Neuromediatori și receptori

Știm astăzi și că efectul placebo nu este bazat numai pe fenomenul „gândirii pozitive”. El corespunde unei realităţi biologice clare: prin declanșarea mecanismelor placebo la nivel cerebral se stimulează producţia de molecule endogene de tip dopamină sau endorfine, ce vor diminua simptomele de tip stres sau durere printr-o acţiune directă asupra receptorilor specifici la nivel cerebral sau tisular. În schimb, activarea versantului nocebo la nivelul structurilor cerebrale va duce la secretarea altor mediatori specifici, cum ar fi colecistokinina sau ciclooxigenaza, și, de asemenea, la activarea altor arii cerebrale. Despre acestea vom vorbi în partea a doua a articolului nostru. 

Dualitatea fenomenul nocebo și placebo la nivel cerebral poate fi comparată cu alte sisteme din organismul nostru, ce se echilibrează și se antagonizează reciproc. De exemplu, cei doi versanţi ai sistemului nervos vegetativ, sistemul simpatic și cel parasimpatic, ori alte sisteme ce asigură homeostazia organismului. 

În concluzie, trebuie să acceptăm faptul, deja demonstrat în multe studii de imagistică cerebrală, că o durere ce răspunde la placebo nu este în niciun caz o durere închipuită!

În plus, trebuie să dezvoltăm strategii de tratament ce stimulează înclinarea balanţei cerebrale către placebo și să evităm pe cât putem efectele nocebo ale terapiilor noastre.