Anul 2012 reprezintă momentul în care dr. Clara Alexandrescu a început să revină frecvent în România pentru diverse proiecte de recuperare cardiovasculară, prevenţie cardiacă, imagistică cardiacă. Ea spune că alegerea de a veni în România nu i-a aparţinut chiar sută la sută, ci s-a datorat mult soţului său, care „iubește necondiţionat ţara natală și nu a fost niciodată împăcat cu ideea de a deveni expat sută la sută”. Spune, de asemenea, că există  un mare avantaj când trăiești în două ţări: „Poţi lua părţile bune din fiecare ţară”. Am întrebat-o dacă simte diferenţe notabile între sistemul francez de sănătate și cel românesc. Evident că există și este normal să fie așa, consideră aceasta: „Franţa are o cultură a prevenţiei extrem de avansată, are centre de referinţă pentru diverse boli rare bine structurate cu echipe complexe și cred că investește mult în sănătatea pacienţilor cu boli cronice faţă de România”.

Dacă aţi putea, ce aţi prelua din sistemul francez de sănătate și aţi implementa în România?

În primul rând, multe lucruri aparent mărunte: rolul asistentei în educaţia medicală, sisteme de secretariat medical bine puse la punct pentru re­dactarea scrisorilor medicale, supravegherea la domiciliu a pacienţilor cu insuficienţă car­diacă etc. Pe unele le-am implementat la nivel micro în structurile private pe care le-am fondat. În al doilea rând, conceptul de echipă. Noi, doctorii români, suntem foarte buni lucrând individual și nu reușim să ne integrăm prea bine într-o echipă. Motivele sunt multiple: orgolii, lipsa formării în această direcţie începând cu școala primară, absenţa unor catalizatori care să asigure coeziunea echipei.

Dar invers, din România în Franţa?

Din România aș duce în Franţa capacitatea doctorilor români de a diagnostica și trata patologii complexe, cu mijloace puţine. Franţa și, în general, Vestul utilizează resurse enorme pentru diagnostic, de la analize de sânge la imagistică de înaltă performanţă. Cred că mulţi colegi din Occident ar avea ceva probleme de diagnostic într-un sat pierdut din România, unde un medic de familie reușește să se descurce cu un stetoscop, ajutorul unei asistente și cunoștinţele din facultate.

O inimă puternică este o inimă care funcţionează bine azi, dar și mai târziu. Ce putem face pentru a preveni ca acest organ să nu devină unul vulnerabil?

Avantajul în bolile cardiace este că se poate face prevenţie, condiţia fiind ca aceasta să demareze precoce. E imposibil să începi să te gândești la 60 de ani că ai dori să ai o inimă puternică după o viaţă de excese: ţigări, alcool, sedentarism și mâncat excesiv.

Pentru aceasta însă este nevoie și de o educaţie medicală…

Rolul școlii este primordial pentru prevenţia cardiacă – de la explicarea riscului de a mânca carbohidraţi în exces până la a nu rata ora de sport. Nimeni nu s-a născut educat medical, ci a fost ajutat să capete informaţiile. Aici intervine rolul medicului de familie, al învăţătorului de la școală, al preotului de la slujba de duminică, al publicităţii de la televiziune.

Apropo de mâncat: cum se mănâncă în Franţa, ţara din Vest pe care o împărţiţi cu ţara natală?

Cunosc bine sudul Franţei și aici se mănâncă corect – legume și pește din Mediterana, dieta mediteraneeană. În plus, datorită celor 300 de zile cu soare pe an, oamenii fac foarte multă mișcare în aer liber și au o stare de bine generală. În sudul Franţei am văzut extrem de rar pacienţi cu 3 g de colesterol și trigliceride peste 400, așa cum văd frecvent la București, și niciodată pacienţi cu valori tensionale de 240 mmHg. În plus, francezii cunosc extrem de bine regulile de a nu mânca între mese, la calculator, la televizor sau pe fugă. Masa are o anumită ceremonie pe care nu am regăsit-o, de exemplu, în America sau în Anglia și cu atât mai puţin în ţara noastră. 

Dar în România? Ce ne puteţi spune despre cum mănâncă românii?

România are un regim extrem de bogat în carne, cu un accent mare pe tocături, făinoase – de la pâine până la covrigi, merdenele – stropite cu bere sau alt tip de alcool, consumate adesea seara târziu, când oamenii termină ziua de lucru. Continuăm să mâncăm încă pe fugă, fără să apreciem cu adevărat ceea ce mâncăm. Continuăm să servim mâncarea pe platouri ca imagine a abundenţei – ambele situaţii fac imposibilă aprecierea cantităţii de mâncare. În plus, România este o ţară în care desertul face parte din cultura noastră și, în general, nu este un fruct, iaurt sau brânză, ci o prăjitură cu cremă, o plăcintă etc. Apreciez generaţia tânără din România, care a început să înţeleagă că masa de prânz este importantă, iar cea de seara trebuie să fie extrem de ușoară, pentru a evita degradarea somnului.

Suntem un popor care iubește pâinea. Este bine, este rău? 

Pâinea devine o problemă de sănătate naţională care cred că ar trebui abordată de toţi medicii care apar la televizor, în presă etc. În general, pacienţii nu știu că pâinea se încadrează în categoria carbohidraţilor. Probabil din cauza unei perioade în care pâinea albă era greu de găsit și de multe ori luată „pe cartelă”, România iubește pâinea. Din păcate, indicele glicemic al pâinii, în ultimii ani, este foarte mare, cu valori extrem de crescute de glicemie după consum. Dacă tot iubim pâinea, ar trebui să mâncăm pâine de secară de calitate, pâine integrală. Și, indiferent de pâine, cantitatea să fie redusă – de exemplu, o tartină la micul dejun. 

În general, la restaurant comandăm mâncare „sănătoasă”, să ne satisfacem „pofta inimii”: ceafă de porc la grătar, mici, cârnaţi și nelipsiţii cartofi prăjiţi. Oare aceasta este pofta inimii?

Dacă românii ar mânca ocazional – o dată la trei luni, de exemplu – ceafă sau mici cu cartofi prăjiţi nu ar fi o problemă. Problema vine din frecvenţa mare cu care alimentele de tipul mezeluri, mici, sarmale, pateuri din conservă se regăsesc în alimentaţie. 

Când vine vorba de excesele alimentare, în popor circulă vorba că „îmi satisfac plăcerile ca să nu îmi apară frustrările”. Există vreun sâmbure de adevăr aici? 

Există, desigur. Viaţa nu poate fi un regim continuu și nici o lungă serie de restricţii. În plus, cu cât este mai interzis, cu atât devine mai dorit. Orice exces culinar – nu de alcool – făcut o dată pe săptămâna poate fi acceptat. 

Alcoolul în exces, chiar și extrem de rar, este interzis, pentru că poate determina aritmii cardiace. Mesajul este: nu strângeţi șase pahare de vin în timpul săptămânii pentru a le consuma sâmbătă seara – există risc de aritmie cardiacă, așa-numita aritmie post-petrecere.

Iubim mult și brânza cu roșii. Este în regulă această combinaţie?

Nu prea. Roșia este foarte dulce – în fapt, nu e legumă, este fruct – și brânza este sărată. Zahărul din roșie cu sarea din brânză va da glutamatul de sodiu natural și de aici până la adicţie nu mai este decât un pas.

„Te iubesc ca sarea în bucate”... o sintagmă încă folosită pe meleagurile noastre. Cât de mare trebuie să fie această dragoste?

Povestea „Sarea în bucate” a marcat generaţii și ni se potrivește perfect. În România, dacă le cer pacienţilor să mănânce fără sare, aceștia întâmpină multe dificultăţi și de obicei respectă extrem de puţin. Sarea conţine clorură de sodiu și uneori poate fi îmbogăţită cu iod sau fluor. Lucrul puţin știut de oameni este că sodiul este partea din sare care reţine apă și care se găsește și în glutamatul de sodiu folosit în industria chimică. Și cea mai mare cantitate de sare vine din brânză, cașcaval, mezeluri, dar și din pâine și dulciuri. Ideal ar fi să existe modalităţi de verificare a etichetelor și să ne reîntoarcem la alimente preparate în casă.