Citiți și: O echipă cu mulţi prieteni necuvântători: AMF-B 

Iată mai jos povestea lui Winnie: 

„La început au fost peștii: patru Guppy colorați și vioi, stimulați de relocarea într-un acvariu nou. Tata, cu nostalgii adolescentine, se întrecuse pe sine cu decorarea acvariului, în care o sirenă melancolică stătea la intrarea unei grote improvizate din câteva pietre, în timp ce o pădure de plante acvatice se unduia în curentul produs de filtrul de aer. Băiatul a mimat un interes politicos, dar a obiectat cu privire la interacțiunea limitată: 

— Aș vrea să văd și eu că se bucură când le dau de mâncare sau vorbesc cu ei!  

După șase luni de schimbat săptămânal apa, spălat pietrișul și curățat pereții acvariului, Tata s-a declarat și el nemulțumit de inexpresivitatea înotătorilor. Guppy și sirena și-au găsit o nouă casă și un timp a fost liniște. Sau așa a crezut Tata, până când a observat istoricul repetat al căutărilor din browser, cu o referință geografică precisă și mereu aceeași: Guineea. 

— Decât cu șobolani în casă, mai bine luăm un câine, a tunat el într-o seară. 

Nimeni nu a aflat dacă intenția lui fusese reală sau doar încercase să întărească un refuz, deoarece Băiatul i-a sărit fericit de gât și Tata nu a mai putut da înapoi, pentru că Mama se uita la el. 

A urmat examenul susținut în fața doamnei T., pentru că «Suprema», cum o numise domnul de la asociația chinologică unde telefonaseră pentru informații, nu dădea puii oricui. 

— Teckelul nu este un câine obișnuit, li se adresase ea sever, imediat cum intraseră pe poarta grădinii. 

Urmase un interogatoriu amănunțit, în care trebuiseră să explice de ce vor un câine și cum au ales rasa, câte ore petrec zilnic în afara locuinței, unde pleacă, de regulă, în vacanță și ce vor face cu el atunci etc. 

Se pare că răspunsurile au mulțumit-o într-un final, căci s-a ridicat și, cu un gest scurt, a deschis ușa casei, din spatele căreia s-au rostogolit spre ei trei mogâldețe de blană maronie: 

— Ele sunt Ursula, Ulpia și Urania. Numai una din ele se potrivește profilului dumneavoastră psihologic, a încheiat ea, indicând U-ul care se lipise deja de picioarele Băiatului.

*** 
Așa a intrat în viața noastră Ursula, care pentru noi a fost până la sfârșit, Winnie. Un câine mic, cu o inimă mare, de o răbdare și gentilețe necuprinse, care ne-a învățat ce înseamnă dragostea necondiționată, bucuriile simple și la final, cum să pleci cu demnitate. Să fim Oamenii ei a fost un privilegiu.” - Dr. Cătălina Panaitescu.