Newsflash
Interviuri LIFESTYLE

Dr. Daniela Ștefănescu descrie prietenii săi necuvântători: „Minunile sufletului meu”

de Florentina Ionescu - iul. 30 2023
Dr. Daniela Ștefănescu descrie prietenii săi necuvântători: „Minunile sufletului meu”

Dr. Daniela Ștefănescu, vicepreședinta AMF-B, ne-a descris viaţa alături de „minunile sufletului” său, așa cum îi numește pe prietenii săi necuvântători care i-au fost alături de-a lungul anilor.

Citiți și: Membri cu drepturi depline ai familiei 

Iată mai jos povestea lor: 

„Copilă fiind, mi-a fost frică de câini, după ce câinele nostru lup din curte mi-a cuprins fața în gura sa, în timp ce tata încerca să mă împrietenească cu el. Au trecut mulți ani până când am reușit să mă aproprii de alți câini sau alte animale. 

Într-o vară, însă, sora mea a venit de la munte cu un câine de talie mică, adus drept cadou fiicei mele cea mică, care era obișnuită cu câinii din familia soră-mii și a părinților mei. A trebuit să trecă vara până m-am decis să-l luăm acasă la bloc. I-am pus numele de Bijou și el a fost prima noastră bijuterie care ne-a învățat ce înseamnă iubirea necondiționată. Ne-a dăruit toată dragostea pe care a putut el să ne-o ofere până în ziua când s-a stins. 

Devastați de dor, ne-am dus într-o duminică la târgul de câini de la Obor. Ne uitam la toate sufletele alea de vânzare din portbagajul mașinilor care erau la târg. Era o zi de august toridă, la prânz, când ne-am oprit în fața unei mașini cu ghemotoace mici și crem care scânceau și cereau atenție. Sache a fost singurul care și-a ridicat căpșorul ca să putem să-l atingem. Atunci ne-am hotărât să-l cumpărăm. Primul lucru pe care l-am facut a fost să ne oprim la veterinar, să-l scăpăm de herghelia de purici care îl invadau și de râia din urechi. 

Așa a intrat în viața noastră Sache, bichonul nostru frise. A trăit 8 ani fericit alături de noi. Era nedespărțit de noi oriunde mergeam. Când plecam cu mașina, îi plăcea să stea cu labuțele pe bord și corpul în poala mea ca să privească drumul. Îi ziceam «micul Schumacher». O insuficiență cardiacă ne-a despărțit de el. Suferința nu poate fi exprimată în cuvinte. 

Au trecut câțiva ani până când ne-am hotărât din nou că ne lipsesc atât de mult alergările, uneori în cerc, pline de energie ale cățeilor, încât atunci când mergeam la cumpărături ne-am oprit la pet shop și am zărit-o pe Mașa. O Shih Tzu cu blana lungă și parfumată. O frumusețe de cățelușă, delicată ca o adevarată domnișoară. Au urmat mulți ani de iubire și dragoste împărtășită. 

Mașa

Între timp ne-am mutat la casă și aproape toții cățeii de pe stradă au ajuns, unul câte unul, să își găsească loc la noi în curte. Au venit rând pe rând Scooby, Sura (împușcată în picior și operată cu tijă), Bosche (găsit cu un ochi scos într-o duminică la prânz), Negruța și Mica abandonate pe stradă, speriate și înfricoșate, care cu greu au căpatat încredere în noi. 

Din păcate, acum câțiva ani, Mașa și Bosche ne-au părăsit. Dar, după pierderea lor, într-o zi l-am scos de sub o mașină pe Gogu, o corcitură de pechinez. Speriat, cu coada între picioare, și-a găsit și el loc în curtea noastră. 

Vă las aici câteva poze cu iubiții mei, Gogu, Negruța, Mica, Sura și Scooby, care mă încarcă cu energie pozitivă și îmi înseninează viața” - Dr. Daniela Ștefănescu, medic primar MF. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe