Există de mulți ani în societate o lipsă incredibil de mare de încredere în instituțiile statului, în general, și în sistemul medical, în particular. Procentele absolut îngrijorătoare ale celor care privesc vaccinul ca pe ceva amenințător, violența asupra cadrelor medicale care a luat o amploare fără precedent sunt doar două exemple ale neîncrederii unei părți a populației în sistemul medical. Din păcate, sau poate din fericire, încrederea nu se câștigă prin forță sau prin impunere. Încrederea se câștigă și se clădește de ambele părți. 

Statul român, prin reprezentanții săi, este conștient de aceste aspecte, dar rămâne cu gura căscată, așteptând să-i cadă o pară mălăiață în gura lui nătăfleață. Cu toții știm că avem o problemă, dar nu facem nimic. Așteptăm ca ea să se rezolve de la sine sau presupunem că partea adversă este problema și că trebuie să-și schimbe atitudinea fără ca noi să facem nimic. A-i considera proști, needucați, inculți medical pe cei care refuză vaccinul e doar o atitudine de superioritate, care arată nu doar lipsă de înțelegere a celeilalte părți, dar și lipsă de viziune în rezolvarea problemei. O astfel de atitudine nu ne ajută cu nimic. 

Ce e de făcut?

Pentru a nu cădea și eu în aceeași capcană în care au căzut mai-marii statului, în general, și mai-marii sistemului medical, în particular, musai trebuie să vin cu soluții. Desigur, nu vor fi soluții perfecte, dar de undeva trebuie schimbat ceva. Neîncrederea unei părți a populației în sistemul medical vine dintr-o frică. Frica este o emoție și, conform teoriei cognitive a emoțiilor, acestea sunt procese psihice post-cognitive, ceea ce înseamnă că emoția apare în urma procesării cognitive a unor informații. Validarea acestor emoții este un prim pas. Să-i spui unui om că de acum înainte nu trebuie să-i mai fie frică nu va funcționa. Se va simți neînțeles, respins și se va comporta în consecință.

Modul de comunicare în media trebuie și el schimbat, din ceva strict cognitiv de genul: „Vaccinul salvează vieți” (ceea ce e corect 100%), într-un mesaj care să pună accent pe emoțional, care să răspundă fricii oamenilor. Deși avionul, statistic, e cel mai sigur mijloc de transport, multor oameni le e frică de zbor. Totodată, este necesară asumarea limitelor științei. Asumarea că vaccinurile au efecte adverse și că știința nu e perfectă și, cu toate acestea, este singurul răspuns care te poate salva. Ceea ce era valabil acum 30 de ani poate nu mai e valabil acum, sau e valabil doar parțial. Asta-i știința și așa se dezvoltă ea. Acestea sunt riscurile pe care trebuie să ni le asumăm. Riscuri care oricum sunt mult mai mici decât cele de a merge în Peru și a consuma ayahuasca.

Alte aspecte vizează crearea și implicarea unui organism al societății civile în viața medicală, în management și în cercetarea cazurilor de malpraxis. Percepția unei părți importante a societății este aceea că sistemul medical e o „afacere în familie”, că și-a construit o cetate cu ziduri înalte și porți din fier, că este opac și impenetrabil. Un organism al societății civile care să fie parte din sistem ar crea un pol de echilibru, o garanție a bunelor practici și ar duce la creșterea încrederii în sistem.
Știu, aceste schimbări par utopice, dar dacă nu vom face schimbări majore, încrederea în sistemul medical și în serviciile lui va rămâne scăzută pentru o bună parte a populației. Închei adaptând un citat celebru condițiilor actuale și spun: Dacă încredere nu e, nimic nu e.