Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a fost prezent la un podcast. Acesta este de părere că astăzi, în România, nu se face screening cum ar trebui.
„Nu poți să ceri încrederea oamenilor în sistemul de sănătate, când un pacient stă într-un pat de spital două zile fără să i se schimbe așternutul, pentru că o asistentă sau o infirmieră nu vrea sau pentru că nu-i pasă. Nu poți să ceri încrederea oamenilor în sistem când vine pacientul la spitalul public și i se sugerează să meargă la clinica privată”, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, invitat la primul episod al podcastului Lume bună, lansat, joia trecută de Organizația Salvați Copiii România.
Podcastul este moderat de jurnalista Adriana Nedelea și aduce în prim-plan teme reale din realitatea socială, urmărind să construiască astfel un spațiu de interval în care nevoile și așteptările sociale să fie aduse în atenția decidenților și specialiștilor, pentru a fi identificate și asumate soluții, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției.
Într-un context istoric complicat și într-o perioadă în care crizele concomitente pun în situații de risc tocmai categoriile sociale cele mai vulnerabile, Salvați Copiii România aduce la microfon, pentru a fi ascultate, vocile care riscă să fie acoperite de zgomotul cotidian și astfel marginalizate și supuse discriminării.
Câteva declarații făcute de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: „Nu cred că în sistemul de sănătate oamenii trebuie să creadă ministrul. Încrederea în medicină, încrederea în tratamente moderne, încrederea în sistemul medical, în medic, până la urmă, o dau sau o nasc sau o creează și o întrețin cei din sistem, adică personalul medical. Nu poți să ceri încrederea oamenilor când tu, la ora 11:00, nu mai ești la spitalul public, ci la cabinetul privat. Nu poți să ceri încrederea oamenilor în sistemul de sănătate, când un pacient stă într-un pat de spital două zile fără să i se schimbe așternutul, pentru că o asistentă sau o infirmieră nu vrea sau pentru că nu-i pasă. Nu poți să ceri încrederea oamenilor în sistem când vine pacientul la spitalul public și i se sugerează să meargă la clinica privată”.
El a subliniat, printre altele, că populația nu știe că poate beneficia în mod gratuit de anumite investigații medicale:
„De 20 de ani, tot vorbim de screening și de prevenție, dar eu vă spun că astăzi în România nu se face screening și prevenție cum ar trebui. Pentru că programele de screening și prevenție au fost scrise de oameni care nu cunosc sistemul real, oameni care stau închiși într-un birou, oameni care își imaginează cum ar funcționa. Dacă ieșim împreună pe stradă și întrebăm zece oameni dacă știu că pot beneficia de mamografie, de exemplu, gratuită, o să vedeți că populația nu știe acest lucru. Vorbim de nepăsare, vorbim de lipsa realității, oameni care nu trăiesc în realitatea din sistem, ci în realitatea din birou”.
Un alt punct de vedere al ministrului Sănătății se referă la vaccinarea împotriva virusului papiloma uman (HPV):
„De-a lungul anilor, de-a lungul multor ani, vaccinarea a redus mortalitatea, pentru anumite patologii a dus-o chiar la zero. Vă dau un exemplu: Australia nu mai are cancer de col uterin, pentru că toată populația este vaccinată anti-HPV”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe